EN
RO

 
 


Legislaţie


Cadrul general de organizare a instituţiilor muzeale în  Republica Moldova este stabilit prin Legea muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002. Conform Legii muzeelor în Republica Moldova ”muzeele sunt instituţii necomerciale cu statut de persoană juridică care se înregistrează în modul stabilit de lege”.

Înfiinţarea muzeelor  se face cu Avizul prealabil al Ministerului Culturii şi Turismului. Conform legii în republică, în dependenţă de patrimoniu şi valoarea există mai multe categorii de muzee: naţionale, departamentale, universitare, judeţene, orăşeneşti, comunale, săteşti, obşteşti, private ş.a. la  Ministerul Culturii şi Turismului există Registrul muzeelor în care sunt luate  la evidenţă toate muzeele republicii, indiferent de categorie şi profil.

Muzeele naţionale sunt organizate prin hotărâre de guvern, iar toate celelalte prin decizii ale organelor în a căror subordine se vor afla, cu avizul prealabil al ministerului Culturii şi Turismului. Ministerul Culturii şi turismului, conform legii, asigură îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova prin convenţiile internaţionale referitoare la funcţionarea şi protecţia muzeelor. Legea muzeelor stipulează că finanţarea muzeelor aflate în proprietatea publică a statului se asigură din surse bugetare şi extrabugetare, conform legislaţiei în vigoare.

Legea muzeelor stabileşte  categoriile de piese care constituie  patrimoniul muzeal  şi că el, patrimoniul muzeal este inalienabil. Bunurile culturale din patrimoniul muzeal al republicii se înscriu în Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil, care se  află la Ministerul Culturii şi Turismului. Exportul provizoriu al patrimoniului muzeal , în scopul organizării expoziţiilor în afara ţării se permite doar în baza deciziei Ministerului Culturii şi Turismului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

Moldova independentĐł
RSSM sub regimul sovietic
RĐłzboiul Al Doilea Mondial
Basarabia єi RASSM оn perioada dintre cele douг rгzboaie mondiale
Epoca renaєterii miєcгrii cultural-naюionale
Epoca reformelor єi consecinюelelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouĐł colonie ŃŽaristĐł
Perioada autonomiei relative a Basarabiei Đľn cadrul Imperiului Rus
Оntre medieval єi modern, epoca fanariotг
Secolul de aur al  culturii romвneєti
Lupta pentru apгrarea fiinюei naюionale a Югrii Moldovei
Perioada formгrii єi constituirii definitive a statului medieval de sine stгtгtor Moldova
Epoca marilor migraюiuni nomade єi apariюia primelor formaюiuni prestatale оn regiunea carpato-dunгreanг
Evul mediu. Perioada constituirii comunitгюilor romanicilor, a apariюiei primelor formaюiuni prestatale
Epoca fierului єi epoca anticг
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleloliticului
 

 

©2006-2007 Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Casa de bilete: tel. +373 (22) 24-43-25, 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
Serviciul de informaţie: info@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: support(at)nationalmuseum.md
Web-design, programming & development - Supersite SRL

menu