EN
RO

 
 



Alexandra Zbuchea

Marketingul – element cheie în atingerea misiunii unui muzeu

Tyragetia, serie nouă, vol. II [XVII], nr. 2, Istorie. Muzeologie


Revista „Tyragetia”
 
Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, nr. I

Rezumat


Muzeele din Europa de Est sunt destul de reticente la ideea adoptării unei perspective de marketing care să le guverneze activitatea. Această atitudine este dată în principal de teama asocierii muzeului cu atribute comerciale, precum şi de necunoaşterea beneficiilor pe care le pot obţine adoptând strategii de marketing. Marketingul nu este numai o practica de afaceri, ci este o filosofie privind rolul în societate al unei organizaţii, precum şi cu privire la căile de îndeplinire a acestuia. Prin urmare, marketingul se poate aplica în orice tip de organizaţie, inclusiv într-un muzeu, contribuind la îndeplinirea misiunii culturale, educative şi sociale a acestuia, determinând creşterea eficienţei activităţii sale. Instrumentele utile oricărui muzeu pentru derularea unei activităţi corespunzătoare de marketing sunt: poziţionarea, mixul de marketing, strategii de marketing intern, studii de marketing, relaţii publice, fundraising etc. Prin intermediul acestor instrumente de marketing, muzeul va putea să îşi proiecteze mai bine oferta şi activitatea, va avea o imagine publică mai bună, va atrage mai multe fonduri şi va avea mai mulţi vizitatori.

Lucrarea urmăreşte evidenţierea beneficiilor pe care marketingul le poate aduce muzeelor, precum şi prezentarea unor concepte şi instrumente esenţiale pentru aplicarea marketingului în muzee.



 

 

Moldova independentĐł
RSSM sub regimul sovietic
RĐłzboiul Al Doilea Mondial
Basarabia єi RASSM оn perioada dintre cele douг rгzboaie mondiale
Epoca renaєterii miєcгrii cultural-naюionale
Epoca reformelor єi consecinюelelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouĐł colonie ŃŽaristĐł
Perioada autonomiei relative a Basarabiei Đľn cadrul Imperiului Rus
Оntre medieval єi modern, epoca fanariotг
Secolul de aur al  culturii romвneєti
Lupta pentru apгrarea fiinюei naюionale a Югrii Moldovei
Perioada formгrii єi constituirii definitive a statului medieval de sine stгtгtor Moldova
Epoca marilor migraюiuni nomade єi apariюia primelor formaюiuni prestatale оn regiunea carpato-dunгreanг
Evul mediu. Perioada constituirii comunitгюilor romanicilor, a apariюiei primelor formaюiuni prestatale
Epoca fierului єi epoca anticг
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleloliticului
 

 

©2006-2007 Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Casa de bilete: tel. +373 (22) 24-43-25, 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
Serviciul de informaţie: museum@starnet.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Web-design, programming & development - Supersite SRL

menu