>>>

Cutia folosește un cilindru cu pini ca suport de înregistrare a muzicii. În interior, este împărțită în trei compartimente: primul conține manivela și mecanismul de acționare a cilindrului cu pini, al doilea - cilindrul cu pini și lamele vibrante, iar al treilea - două manete pentru pornirea și oprirea melodiei. Pe cilindru sunt înregistrate șapte melodii de W.A. Mozart, care sunt redate prin vibrarea dinților de oțel dispuși într-un pieptene, ale căror vârfuri sunt adiacente cilindrului. Capacul cutiei are pe partea exterioară marchetărie cu motive florale. Bunul cultural este clasat în categoria Tezaur.

Povestea cutiilor muzicale

Cutiile muzicale au apărut în Elveția la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1796, ceasornicarul Antoine Favre-Salomon a inventat un ceas de buzunar care avea un mecanism muzical încorporat, bazat pe principiul lamelor metalice acordate. Invenția s-a răspândit rapid și a declanșat, la scurt timp, crearea de cutii muzicale independente de ceasuri.

Inventate și construite inițial pentru distracțiile de salon ale lumii aristocrate, cutiile muzicale s-au perfecționat rapid, cucerind piața și interesul publicului pentru aceste mașinării destinate divertismentului. Industria cutiilor muzicale s-a concentrat, în mare parte, în Elveția. Geneva rămâne leagănul cutiei muzicale, chiar dacă arta manufacturierilor acestor minuni muzicale s-a extins și în alte regiuni ale Elveției, precum Jura, Auberson și Sainte Croix, și ulterior în alte țări, precum Franța, Germania și Cehoslovacia. Printre cele mai importante firme producătoare de cutii muzicale s-au evidențiat: Mermod Frères, Paillard, Reuge, Thorens, Cuendet, Junod, Nicole Frères, Ducommun-Girod, Brémond și L'Epee.

Cutia muzicală funcționa după un principiu relativ simplu: un cilindru cu pini (cuie cilindrice) acționa, prin răsucire, un „pieptene" metalic acordat pe anumite note muzicale, ambele fiind ascunse privirii într-un compartiment al cutiei. Prin învârtirea cilindrului - cu ajutorul unui mecanism cu arc (asemănător cu cel al ceasurilor) - pinii atingeau „dinții" din oțel ai pieptenului, care vibrau, redând astfel diferite note muzicale. O cutie muzicală putea avea „programate" pe cilindru un număr limitat de melodii - de la 4 până la 12.

De-a lungul timpului, cilindrii au fost înlocuiți cu discuri metalice interschimbabile. Pe acest principiu au apărut, în cafenelele și tavernele vremii, cutii muzicale de dimensiuni mari, care puteau fi activate prin introducerea unei fise, oferind utilizatorului posibilitatea de a alege discul preferat.

În afara mecanismului ingenios proiectat, cutiile muzicale se remarcă și prin arta cu care sunt decorate la exterior - folosind materiale precum lemn prețios, sidef, fildeș sau metal.

Declinul cutiilor muzicale a început odată cu inventarea fonografului (1877) și a gramofonului (1887). Producția lor a continuat pentru o perioadă, dar la începutul secolului al XX-lea, majoritatea firmelor consacrate au abandonat această afacere și au început să fabrice alte instrumente de muzică mecanică.