#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Expoziții

“În cătușele Siberiei. Copii basarabeni deportați de regimul totalitar-comunist în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953”

5 – 31 iulie 2023

Expoziția „În cătușele Siberiei. Copii basarabeni deportați de regimul totalitar-comunist în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953" prezintă viața copiilor exilați în Gulagul sovietic. Mărturiile foto-documentare și documentele aduse în atenția vizitatorilor redau sensibilitatea emoțională, trăirile și memoriile traumatizante ale unei generații în relație cu propriul trecut.

În pofida afirmației lui Stalin, din 1935, despre faptul că „fiul nu răspunde pentru faptele tatălui", autoritățile sovietice au recurs la condamnarea tuturor membrilor familiei și inocularea vinei colective. La scurt timp, expresia „copil de culac" a ajuns să producă fiori de groază printre copiii basarabeni, considerați „agenți ai transformărilor socialiste".

În iunie 1941, din RSS Moldovenească au fost deportate 3.470 de familii ale „elementelor anti-sovietice" (22.648 de persoane), inclusiv minorii din aceste familii. În iulie 1949, în cadrul operaţiunii „Sud", au fost deportate 11.293 de familii (35.796 de persoane), în componența acestor familii aflându-se 11.899 de copii. În 1951, din motive religioase, au fost silite să plece din RSS Moldovenească 723 de familii (2.724 de persoane), printre care 799 de copii. Familiile de deportați au fost transportate în vagoane de vite și plasate în localități cu regim forțat de reședință, sub supravegherea komendaturii. Alimentarea tuturor persoanelor în primii ani de deportare a fost exclusiv în limitele rației de pâine, copiii „dușmanilor poporului" fiind deseori omiși din listele de aprovizionare în care erau înscrise doar persoanele antrenate în câmpul munci. De rând cu părinții deportați, copiii au fost impuși să se adapteze condițiilor extreme, prin elaborarea noilor roluri și rețele sociale: prin interacțiunea cu oamenii locului și cu autoritățile locale; prin integrarea, pe cât era posibil, în mediul cultural străin; prin învățarea limbii ruse, declarată limba oficială de comunicare în spațiul URSS; prin performarea loialității politice și practicarea autocenzurii, care facilita reintegrarea în societate.

Narațiunile copiilor educați în anii puterii sovietice în RSS Moldovenească conțin trăiri, atitudini, evenimente, care relevă viziunea lor individuală asupra trecutului, experiența personală a acestora de confruntare cu sistemul. Tăcerea și autocenzurarea au fost printre strategiile impuse, iar atitudinea sistemului represiv față de copiii deportați prin aplicarea politicilor de deznaționalizare reflectă esența societății sovietice, în general. Or, așa cum prezintă imaginile și documentele expuse în expoziție, proiectul statului-partid privind construcția „copilăriei fericite în URSS" a suferit deraieri grave și ajustări aleatorii, devenind un șablon ideologic menit să mușamalizeze ororile regimului totalitar-comunist.

Expoziţia reuneşte circa 100 de imagini fotografice, însoțite de memorii şi documente de arhivă ce reflectă perioada aflării în GULAG a copiilor deportați din RSS Moldovenească, în cadrul celor trei valuri de deportări în masă efectuate de autorităţile sovietice în anii 1941, 1949 şi 1951. Imaginile foto-documentare au fost valorificate din patrimoniul MNIM și din colecțiile recuperate recent în varii localităţi ale Republicii Moldova, însoţite fiind de hărţi ale GULAG-ului sovietic, hotărâri şi documente ale organelor de represiune ce dezvăluie modul de desfășurare a operaţiunilor de deportare, condiţiile de trai, de școlarizare și de muncă în condițiile regimului de reședință forțată în Siberia și Kazahstan.

Expoziţia „În cătușele Siberiei. Copii basarabeni deportați de regimul totalitar-comunist în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953" reprezintă un omagiu adus copiilor care au trecut prin atrocitățile regimului totalitar-comunist din URSS, precum și o acțiune de condamnare a războiului declanșat de Federația Rusă contra Ucrainei.

Expoziția va fi deschisă pentru publicul larg în holul de la etaj al muzeului, până în data de 31 iulie 2023.