În primăvara anului 2010, la Luvru, unul dintre cele mai mari muzee ale Franței, a fost deschisă și a funcționat o expoziție temporară de artă rusă veche, care a devenit evenimentul cel mai important în cadrul Anului Rusiei în Franța. Expoziția a intrat în numărul manifestărilor oficiale, la vernisaj participând doi președinți de țară – Dmitri Medvedev și Nicolas Sarcozy. Ceea ce au putut să vadă vizitatorii în sălile Luvrului era în concordanță cu statutul deosebit, oficial al expoziției: o selecție rafinată a pieselor de un nivel artistic deosebit, o concepție reușită de amenajare expozițională, un design excelent și un mare sentiment de respect pentru cultura rusă. Crearea expoziției sub conducerea directorului Luvrului – H. Loirete și a curatorului J. Durant, specialist în arta bizantină, a durat mai mulți ani. În cadrul expoziției au fost prezentate mai mult de 300 de piese din 37 de muzee și biblioteci ale lu- mii, inclusiv din 26 instituții din Rusia. Este necesar să menționăm, că majoritatea pieselor expuse erau de un nivel artistic deosebit, de multe ori adevărate capodopere. Expoziția a fost însoțită de un Catalog cu o ținută tipografică excelentă, care cuprindea studii, eseuri despre istoria și arta Rusiei vechi în diverse perioade cronologice, semnate atât de specialiștii ruși, cât și de cei francezi. Informația despre fiecare exponat intrat în Catalog a fost pregătită de specialiștii instituțiilor în care se păstrează piesele. Aceasta a permis atât specialiștilor străini care nu cunosc limba rusă, cât și publicului larg să facă cunoștință cu opinia criticilor și istoricilor de artă ruși privind diverse probleme ale artei ruse vechi. Subliniem, că traducerea textelor în franceză s-a făcut bine, calitativ și corect față de autorii tex- telor, deși, au fost necesare unele prescurtări și o redactare stilistică, având în vedere diferența de tradiții a școlilor științifice franceză și rusă, la fel ca și mentalitatea publicului francez.

În articolul său, autorul a încercat să facă o prezentare virtuală a expoziției, evidențiind particularitățile de prezentare a pieselor, criteriile de selectare a materialelor și interacțiunea lor în spațiul expozițional. O atenție deosebită s-a acordat rezultatului, impactului (de multe ori neașteptat și pentru organizatorii expoziției) care a fost obținut prin diversele modalități de expunere, prin comparare, prin iluminare, prin abordările de design. În unele cazuri sunt descrise argumentele, motivele de selectare a lucrărilor, legate de mentalitatea de percepție a artei ruse vechi de publicul european și de cunoașterea istoriei ruse. Autorul încearcă nu numai să explice ce au dorit să demonstreze creatorii francezi ai expoziției, dar și efectele acestei expoziții asupra publicului și de ce acest mesaj expozițional a avut cu adevărat un succes copleșitor la diverse categorii de public. Unul din scopurile expoziției de la Luvru a fost lichidarea unor stereotipuri privind artă rusă veche. În particular, interacțiunea artei ruse cu cea bizantină, prezența unui număr mare de școli regionale de artă cu particularități evidente, nivelul înalt al artei ruse nu numai în epoca lui Andrei Rubliov, dar și în veacurile anterioare și posterioare. Organizarea și etalarea expoziției de la Luvru a fost destul de complicată, dar a avut un impact colosal și putem afirma, cu siguranță, că ea a deschis o nouă eră în studierea artei ruse în Apus.

Expoziția de la Luvru a produs o impresie puternică și asupra președintelui Rusiei și atunci a fost luată decizia ca după închiderea expoziției în Franța, să fie prezentată și publicului rus. Şi, într-adevăr, după Paris, expoziția a fost  prezentată la Moscova și Sankt Petersburg. Dar aceasta nu mai era acea expoziție de la Luvru. Specialiștii ruși și funcționarii de muzeu au creat o „concepție proprie de prezentare a artei ruse”. Din păcate, atât din punct de vedere expozițional, cât și din punct de vedere științific, noul mesaj expozițional s-a dovedit a fi unul neprofesionist, care provoca un sentiment de prost gust. Şi mai tristă a fost povestea Catalogului, care a fost transformat într-o publicație-kitsch. Deși au fost cheltuite sume importante, și birocrații din cultură au rămas satisfăcuți, trebuie să recunoaștem că rezultatul a fost unul jalnic, atât pentru publicul rus, cât și pentru știința rusă.

Lista ilustrațiilor:
Fig. 1. J. Durant, curatorul expoziției „Rusia sfântă” prezintă expoziția președinților Rusiei și Franței.
Fig. 2. Clădirea Luvrului cu bannerul expoziției „Rusia sfântă”.
Fig. 3. Macheta mănăstirii Smolnâi din Sankt Petersburg, lucrare de B. Rastrelli, care întâlnea vizitatorii expoziției în Luvru.
Fig. 4. Icoana „Sfinții Boris și Gleb”, Novgorod, sec. XIV, emblema expoziției.
Fig. 5. „Baba din Polovețk”, sec. XII , și vitrine cu materiale arheologice din Rusia precreștină.
Fig. 6. Icoana „Deisis”, or. Vladimir, sec. XII.
Fig. 7. Icoane rusești, sec. XII-XIII.
Fig. 8. Compartimentul novgorodean al expoziției. Fig. 9. Icoane de Novgorod în expoziție.
Fig. 10. Icoana „Ioan Botezătorul”, din așa-numita „Deisis Vasilevski”, atribuită lui Andrei Rubliov.
Fig. 11. „Sala de icoane” cu icoane din iconostasul mănăstirii Kiril-Belooziorsk.
Fig. 12. Vitrină cu materiale din provinciile „de nord” ale Rusiei vechi.
Fig. 13. „ Ţarul și Patriarhul” – o contrapunere de portrete, doi conducători ai Rusiei, sec. XVIII.
Fig. 14. Sala sec. XVIII cu plăci decorative de ceramică.
Fig. 15. „Cristos Pantocratorul pe tron”, 1703.