#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Publicaţii

Biblioteca „Tyragetia"

Andrei Nicic

Interferențe cultural-cronologice în nord-vestul Pontului Euxin la finele mil. II – începutul mil. I a. Chr.

Biblioteca „Tyragetia” XV, Chișinău, 2008, 282 p. ISBN 978-9975-80-138-6.

Studiul este consacrat unei tematici de cercetare actuale și intens discutate în literatura de specialitate – problema corelării cultural-cronologice a monumentelor epocii bronzului tardiv și a celor de la începutul primei epoci a fierului. Sub acest aspect de către autor sunt analizate monumentele „cu ceramică incizată” de tip Babadag I-Tămăoani-Holercani-Balta, care delimitează în nord-vestul Pontului Euxin o perioadă de trecere de la bronzul tardiv la prima epocă a fierului.

Lucrarea este compusă din Introducere, cinci capitole și Concluzii.

În Introducere este elucidată actualitatea temei investigate, sunt definite limitele cronologice ale studiului, este expus istoricul cercetării temei.

Capitolul I Cadrul geografic. Catalogul descoperirilor este compus din două compartimente:

I.1. Cadrul geografic, unde a fost analizat arealul de răspândire a faciesurilor culturale „cu ceramică incizată” de tip Babadag-Tămăoani-Holercani-Balta, în cadrul condițiilor landșaftului geografic din nord-vestul Pontului Euxin;

I.2. Catalogul descoperirilor cuprinde circa 87 de situri unde au fost sesizate recipiente ceramice cu decor incizat.

În capitolul II Habitatul autorul se referă la topografia așezărilor, la caracterul depunerilor culturale, precum și la locuințele și construcțiile auxiliare din cadrul lor.

Capitolul III Ritul și ritualul funerar este rezervat descrierii și analizei înmormântărilor practicate de purtătorii culturilor cu „ceramică incizată”.

În capitolul IV Analiza materialului arheologic este întreprinsă o analiză a materialului arheologic după categorii: ceramica (IV.1), piese din lut (IV.2), obiecte din os (IV.3), obiecte din piatră (IV.4) și piese din metal (IV.5).

În capitolul V Probleme de periodizare și cronologie este cronologia monumentelor „cu ceramică incizată”, care prezintă una dintre cele mai discutate probleme. Pentru a elucida aspectele legate de periodizare și cronologie, în acest capitol de către autor au fost evidențiate două compartimente în care sunt abordate separat cronologia relativă și cea absolută.

În Concluzii sunt prezentate rezultatele sumare la care a ajuns autorul studiului, subliniind caracterul tranzitoriu al descoperirilor cu ceramică incizată de tip Babadag I-Tămăoani-Holercani-Balta, care în opinia autorului prezintă o etapă de tranziție de la epoca bronzului la cea a fierului.