#Exponatul Lunii

Descoperit în anul 1957 în timpul lucrărilor agricole din apropierea localității, inițial, acesta a făcut parte din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, pentru ca, ulterior, să fie transferat la Muzeul Național de Istorie (Inventar: FB: 12 576 - 12650; N: 12 658 - 12 732). Este alcătuit din 75 de monede de argint care reprezintă emisiuni din categoria talerilor, puși în circulație de Regatul Poloniei, Republica Provinciilor Unite și Sfântul Imperiu Romano-German în perioada anilor 1612-1648.

REGATUL POLONIEI
Sigismund II Wasa (1586-1632)
Coroana, taler: 1628 (1).
Gdańsk, orți: 1612 (1), 1613 (1*), 1614 (1), 1615 (7), 1616 (8), 1617 (16), 1618 (4), 1619 (2), 161 (1), 1620 (2), 1621 (8).

REPUBLICA PROVINCIILOR UNITE
Taleri-leu (leeuwendaalder)
Gelderland: 1641 (1), 1647 (2), 1649 (1).
Frisia de Vest: 1648 (1).
Utrecht: 1643 (1), 1646 (1), 1647 (2), 1648 (1).

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ
Kampen: halve leeuwendaalder 1646 (1), 1647 (1); leeuwendaalder 1647 (3), 1649 (1).
Zwolle: leeuwendaalder 1633 (1), 1637 (3), 1644 (1), 1646 (2), 1648 (1).

Acest tezaur, prin structura sa, confirmă prezența, în circulația monetară a Țării Moldovei, a emisiunilor monetare de argint din categoria talerului.

Talerii au fost emiși pentru prima dată în anul 1486 în Sankt-Joachimstal, azi Republica Cehă, numele de taler fiind o abreviere de la Joachimsthaler, adică „monedă emisă în Sankt-Joachimstal". În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii au fost emiși în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. Astfel, talerul poate fi considerat o monedă prin excelență populară, existând taleri de mai multe tipuri, precum: taleri austrieci, taleri polonezi, taleri rusești, taleri turcești, taleri venețieni, numiți și scuzi, reichstaleri, numiți și imperiali, löwenthaleri, sau taleri-lei, taleri spanioli, numiți și colonați. În Ţările Române, talerii se răspândesc pe larg către sfârșitul veacului al XVI-lea, iar în secolele următoare circulația lor devine foarte abundentă, aceștia fiind în uz până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Moneda a avut un succes enorm, fiindu-i atribuite și denumirile de: daalder/daler în Olanda, talar în Polonia, dahlar în Scandinavia, tallaro/tallero în Italia, talari în Etiopia, dollar în America etc. O categorie aparte - talerul olandez, leeuwendaalder, löwenthaler, adică talerul-leu, numit pe scurt și leu, - după stema de pe revers, care reprezintă un scut cu o coroană, având înlăuntru un leu - este o monedă de argint, bătută în Țările de Jos, care deciseseră, în anul 1575, emiterea unei noi monede pe baza scuzilor. În Principate, talerul-leu apare în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Acești taleri-lei au dat denumirea monedei actuale a României, a Republicii Moldova și a celei din Bulgaria (leva).

Orții sunt, la fel, monede de argint din categoria talerului, cu valoarea de un sfert de taler. Sfertul de taler s-a numit la început ortstaler, denumire care ulterior s-a redus la forma ort (în limba germană veche, ort înseamnă „o pătrime"). Moneda a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind prezentă şi în secolul al XVIII-lea sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani. Termenul de ort s-a păstrat în limba română în sintagma a (-și) da ortul popii („a muri"), care îşi are originea într-o străveche practică păgână: mortului i se punea o monedă la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca să-şi poată plăti vămile văzduhului; aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare, familia persoanei decedate „dădea ortul popii", pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

Expoziții

Compartimentul „Basarabia în secolul al XIX-lea”

(Expoziția permanentă ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE)

Compartimentul reflectă istoria Basarabiei epocii moderne. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812 (purtat pe teritoriul Principatelor Române - Moldova și Valahia), care s-a sfârșit cu încheierea Tratatului de la București din 16/28 mai 1812, are loc anexarea de către Imperiul țarist a părții răsăritene a Principatului Moldovei (teritoriul dintre Prut și Nistru), prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin (raialele turcești - Hotin, Bender, Ismail - anexate și ele). Mesajul expozițional este direcționat astfel spre reflectarea principalelor evenimente și fapte ce-au determinat evoluția Basarabiei timp de 106 ani de dominație străină.

Compartimentul „Basarabia în secolul al XIX-lea”

Administrație. Unul dintre principalele instrumente ale politicii imperiale de integrare, uniformizare și / sau rusificare l-a constituit administrația provinciei, fenomen ilustrat prin Așezământul de la 1828 și statele „ocârmuirii oblostei", prin Manualul de legi al lui Andronache Donici (1850), prin diverse însemne funcționale. Cea de a doua jumătate a sec. XIX - epoca „marilor reforme" - a condus la organizarea instituției de „zemstvă" în Basarabia (1869), organ de autoadministrare locală axat prioritar pe problemele ce țin de nevoile cotidiene ale populației: impozite, asistența socială, învățământ, medicină, agricultură. Sunt relevante în acest sens construcția unor clădiri impozante, precum spitalul de la Costiujeni și Muzeul Zemstvei.

Chișinăul este prezentat în expoziție ca loc de reședință a administrației militare țariste, apoi ca centru administrativ al ținutului (din 1818). Se rusifica chiar și aspectul edilitar al orașului. Procesul intens de urbanizare poate fi urmărit prin piesele expuse: proiectul unei case de locuit din Chișinău, vederi generale din Chișinăul de altădată - Casa Şumski, Hotelul elvețian; dar și imaginile unor personalități de excepție - primarul Chișinăului Carol Schmidt, (1877-1903), arhitectul principal al orașului Alexander Bernardazzi (1856-1878), ambii cu o contribuție deosebită la modernizarea orașului.

Economie. Caracteristicile de bază ale economiei Basarabiei între 1812-1918 sunt prezentate prin piese ce țin de muncile agricole și cele industriale. Ele vin să confirme caracterul aproape exclusiv agrar al economiei provinciei, care, deși era mai înceată decât în restul imperiului, a contribuit și ea la procesul de rusificare a populației.

Viața cultural-științifică a provinciei este relevată de apariția presei locale. Aceasta este una oficială, scrisă aproape în întregime în rusește. Totuși, au apărut și unele publicații în română: Buletinul Eparhiei Chișinăului (1868), Luminătorul (1913), Cuvânt Moldovenesc (1915). Alte piese autentice reflectă atât procesul de instituționalizare a sistemului de învățământ din Basarabia (fotografia unui grup de profesori de la Şcoala Reală din Chișinău, Cursul primitiv de limba română de Ioan Doncev (1865), diverse atestate de absolvire), cât și activitatea unor comunități / societăți cultural-științifice (Revista Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia, Revista Societății Naturaliștilor).

La capitolul ce vizează civilizația rurală și urbană a provinciei, demersul expozițional este întregit de unele reconstituiri ale anturajului de epocă. Sunt prezentate obiecte cotidiene (vitrina-dugheană) și piese de mobilier (salonul-tip și cabinetul). Influențele ruse din mediul orășenesc contrastează vădit cu tradiționalismul conservat în mediul rural din Basarabia.