Epoca fierului şi epoca antică

(ultimele secole ale mileniului al II-lea - primele secole ale mileniului I e.n.)

Începutul epocii fierului între Nistru şi Prut este pus pe seama evenimentelor general-europene de “hallstattizare” a culturii materiale şi spirituale a populaţiei, fenomene demarate în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. şi definitivate în primele secole ale mileniului I e.n.

În cadrul epocii fierului se evidenţiază căteva perioade mari. Prima - perioada Hallstattului Tracic este reprezentată prin culturile de tip Chişinău-Corlăteni, Saharna-Solonceni-Cozia şi Şoldăneşti-Basarabi. Pentru perioada respectivă sunt specifice vasele ceramice ornamentate cu caneluri sau incizii. O răspândire largă au avut piesele de bronz. În perioadă de hallstattizare a regiunilor de silvostepă est-carpatice, zonele de stepă erau dominate de păstori nomazi (cultura Belozerca). Printre ei, deseori, se infiltrau cimerienii istorici (sec. IX-VII a.Chr). Către mijlocul sec. VII a. Chr în regiune apar triburile scitice. Vestigiile culturii materiale ale acestora se găsesc preponderent în complexe funerare.

Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de situri arheologice atribuite geţilor în present depăşeşte 250. Geţii au avut aşezări şi cetăţi fortificate cu valuri şi şanţuri. Fortificaţii au fost descoperite în diverse localităţi, din care mai representative sunt – Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare şi Mică, Stolniceni, Maşcaţi. Ritul funerar dominant era incineraţia. Cultura materială a geţilor cuprinde ceramica, unelte şi arme de bronz şi fier, fibule, brătări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existenţa relaţiilor economice cu lumea grecă este reflectată prin descoperirea de monede şi tezaure monetare.

Icirc;ntreţinerea acestor contacte cultural-economice cu populaţia coloniilor nord-pontice greceşti, începând cu mijlocul mileniului I a. Chr, se confirmă prin descoperirea în aşezări şi necropole a pieselor de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele greceşti constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezenţa lor a permis evidenţierea centrelor producătoare, care exportau marfa, în special vinul şi uleiul de măsline în regiune. Colecţia amforistică a Muzeului păstrează amfore confecţionate în polisele greceşti Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope ş.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârşitul sec VI a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.

O categorie importantă de piese greceşti din colecţiile Muzeului sunt vasele de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos. Cele mai timpurii sunt datate la sfârşitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale colecţiei Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la Dubăsari şi Tezaurul de la Olăneşti.

În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.

Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a semnificat accelerarea procesului de romanizare a populaţiei locale, preluarea diferitor forme ale culturii materiale şi a vieţii spirituale. Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii ani.

Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureş-Cernjachov. Sunt cunoscute sute de aşezări şi necropole cu o diversitate mare a inventarului – vase de diferite forme, podoabe din aur şi argint, piese din os, sticlă, bronz şi fier.

Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migraţii a popoarelor – după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii şi cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puţin timp în ţinut.