#Exponatul Lunii

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor. Spiritul sărbătorii Învierii Domnului este completat de cele zece ilustrate cu tematică pascală, parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, editate acum un secol. Au completat colecția de carte poștală acum mai bine de un deceniu în urma unei achiziții reușite, or fondul de ilustrare cu tematica pascală este modest și suntem într-o permanentă căutare de completare. Cărțile poștale sunt „deosebite" ca efect poștal, tipografic și cromatic - acesta fiind și motivul de a reveni la acest gen de felicitări. Spre deosebire de felicitările „clasice", acestea sunt de mărimi mici (6,5 cm x 11 cm), confecționate din carton (excepție o singură felicitare confecționată din hârtie fotografică, imagine alb-negru), cromatică „vie", editate în România și Germania, circulate prin transmitere.

Numele sărbătorii își are originea în verbul persach, ceea ce înseamnă a trece, preluat de evrei de la egipteni. A intrat în limba română prin intermediul formei bizantino-latine Paschae, semnificând „trecerea prin moarte la viață, biruința vieții și eliberarea din robia păcatului". Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare a toleranței și iertării, reprezentând o punte de legătură între prezent și trecut. Semnificația acestei sărbători o transmit și simbolurile ei, prezente, de altfel, și pe cărțile poștale pascale: ouăle încondeiate, iepurașul, mielul, cozonacul, pasca, diverse scene biblice legate de răstignirea și învierea lui Iisus Hristos.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Hristos. Răstignirea și învierea Lui se înfrățesc cu reînvierea naturii primăvara și cu reluarea ciclurilor vieții. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării și a veșniciei.

Pe masa de Paști se află și pasca - un alt aliment ritual care amintește de vechile jertfe de „împăcare", nesângeroase. Prepararea ei este o sarcină exclusivă a femeii, cea care dă viață, aluatul dospit fiind „viu". Cea mai semnificativă componentă a sărbătorii pascale este lumina. Ceremonia Luminii este asociată cu istoria miracolului aprinderii luminii în ziua de Paști la Mormântul lui Hristos din Ierusalim. Lumânarea, prezentă în imagini, are și ea mesajul ei. Cu lumânarea de la Înviere ne întoarcem acasă după slujba religioasă de la miezul nopții. Lumina aceasta, adusă în viața creștinului, alungă paguba și relele din casă. Mielul face parte din preparatele specifice sărbătorii pascale, semnificând simbolul jertfei Mântuitorului, care a murit crucificat ca un miel nevinovat. Iepurașul, pe care-l așteptăm la sărbătoarea Paștelui, reprezintă renașterea naturii, atât de așteptată după o iarnă grea. Cu timpul acest simbol a ajuns să fie însoțit de bucurii și cadouri. Spre deosebire de Crăciun, când anunțarea și actul ritual al integrării comunității în timpul sacru al sărbătorii revenea cetei de colindători, de Paști „nu se merge pe la case", masa rituală organizându-se în fiecare familie, ea simbolizând comunitatea cu Dumnezeu.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca fierului și epoca antică

(ultimele secole ale mileniului al II-lea - primele secole ale mileniului I e.n.)

Începutul epocii fierului între Nistru și Prut este pus pe seama evenimentelor general-europene de “hallstattizare” a culturii materiale și spirituale a populației, fenomene demarate în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. și definitivate în primele secole ale mileniului I e.n.

În cadrul epocii fierului se evidențiază căteva perioade mari. Prima - perioada Hallstattului Tracic este reprezentată prin culturile de tip Chișinău-Corlăteni, Saharna-Solonceni-Cozia și Şoldănești-Basarabi. Pentru perioada respectivă sunt specifice vasele ceramice ornamentate cu caneluri sau incizii. O răspândire largă au avut piesele de bronz. În perioadă de hallstattizare a regiunilor de silvostepă est-carpatice, zonele de stepă erau dominate de păstori nomazi (cultura Belozerca). Printre ei, deseori, se infiltrau cimerienii istorici (sec. IX-VII a.Chr). Către mijlocul sec. VII a. Chr în regiune apar triburile scitice. Vestigiile culturii materiale ale acestora se găsesc preponderent în complexe funerare.

Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de situri arheologice atribuite geților în present depășește 250. Geții au avut așezări și cetăți fortificate cu valuri și șanțuri. Fortificații au fost descoperite în diverse localități, din care mai representative sunt – Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul funerar dominant era incinerația. Cultura materială a geților cuprinde ceramica, unelte și arme de bronz și fier, fibule, brătări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor economice cu lumea grecă este reflectată prin descoperirea de monede și tezaure monetare.

Icirc;ntreținerea acestor contacte cultural-economice cu populația coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I a. Chr, se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele grecești constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezența lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau marfa, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția amforistică a Muzeului păstrează amfore confecționate în polisele grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope ș.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârșitul sec VI a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.

O categorie importantă de piese grecești din colecțiile Muzeului sunt vasele de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos. Cele mai timpurii sunt datate la sfârșitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale colecției Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la Dubăsari și Tezaurul de la Olănești.

În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.

Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a semnificat accelerarea procesului de romanizare a populației locale, preluarea diferitor forme ale culturii materiale și a vieții spirituale. Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii ani.

Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureș-Cernjachov. Sunt cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului – vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă, bronz și fier.

Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migrații a popoarelor – după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin timp în ținut.