#Exponatul Lunii

Cornul de cerb, ca și oasele, dinții, scoicile și melcii, face parte din categoria materiilor dure de animale, acestea, de-a lungul timpului, au constituit – pentru comunitățile pre- și protoistorice – materia primă pentru confecționarea uneltelor, armelor, recipientelor, mânerelor, precum și a obiectelor de prestigiu (sceptre) sau de podoabă (mărgele, pandantive, accesorii vestimentare), având, cu siguranță, și valențe simbolice.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei deține o valoroasă colecție de piese confecționate din corn de cerb, care ocupă un palier cronologic foarte vast, începând cu epoca paleolitică și terminând cu evul mediu târziu. În acest context, pornind de la semnificația începutului lunii mai (1 mai – Ziua Internațională a Muncii), prezentăm publicului / vizitatorului nostru un tip de unealtă revoluționară, foarte utilă, care are legătură directă cu dezvoltarea agriculturii și a societăților preistorice. Ciocanele-târnăcop din corn de cerb sunt unelte care au contribuit la ceea ce numim revoluția neolitică, când are loc tranziția de la hominizii vânători-culegători la oamenii sedentari, cultivatori de plante și crescători de animale, ținându-se cont de specificul regiunii. Comunitățile umane cucuteniene de agricultori își păstrează tradiția milenară de exploatare a resurselor provenite de la Cervus elaphus (cerb), în special a coarnelor.

Piesa provine din așezarea Brânzeni III – Țiganca (r-nul Edineț), sit descoperit în 1968 de către arheologul Nicolae Chetraru, atribuit etapei CII a culturii Tripolie. O porțiune neafectată a sitului a fost în totalitate cercetată, în anii 1970-1972, de către Vsevolod Marchevici, fiind descoperite 37 de locuințe de suprafață cu platforme, drept urmare fiind delimitat, în cadrul culturii Cucuteni, un nou aspect cultural – Brânzeni, fenomen cultural-cronologic care marchează debutul etapei finale a epocii eneolitice, sfârșitul mil. IV a. Chr.

Ciocanul-târnăcop, piesă cu funcționalitate dublă, realizată din partea bazală a axului principal al unui corn de cerb, decorticată și lustruită, fără urme ale părții bazale, fără rozete și alte raze secundare ale cornului. Suprafața cu urme de tăieturi este șlefuită, pe alocuri cu lustru puternic. Piesa are o perforație transversală circulară, ușor oblică, având secțiunea cilindrică, plasată pe mijloc, și prezintă o tocire accentuată, spărturi și o fisură longitudinală din vechime. Părțile active – capul și vârful ușor oblic, conservate integral, – sunt relativ bine păstrate, cu urme de uzură, spărturi pe alocuri, ca urmare a utilizării intensive.

Urmele traseologice ne prezintă un istoric al piesei, care inițial, cel mai probabil, era un topor-ciocan, având menirea să despice, să taie, să bată prin lovire, dar, odată cu uzarea lamei acestuia, s-a transformat într-un ciocan-târnăcop, utilizat atât la activități de percuție, cât și la desprinderea feliilor de pământ. Piesă era folosită ca unealtă, dar, cel mai probabil, și ca armă.

Dimensiuni: L: 113 mm; LA: 56 mm; GR: 44 mm: Dp: 20x22 mm.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca fierului și epoca antică

(ultimele secole ale mileniului al II-lea - primele secole ale mileniului I e.n.)

Începutul epocii fierului între Nistru și Prut este pus pe seama evenimentelor general-europene de “hallstattizare” a culturii materiale și spirituale a populației, fenomene demarate în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. și definitivate în primele secole ale mileniului I e.n.

În cadrul epocii fierului se evidențiază căteva perioade mari. Prima - perioada Hallstattului Tracic este reprezentată prin culturile de tip Chișinău-Corlăteni, Saharna-Solonceni-Cozia și Şoldănești-Basarabi. Pentru perioada respectivă sunt specifice vasele ceramice ornamentate cu caneluri sau incizii. O răspândire largă au avut piesele de bronz. În perioadă de hallstattizare a regiunilor de silvostepă est-carpatice, zonele de stepă erau dominate de păstori nomazi (cultura Belozerca). Printre ei, deseori, se infiltrau cimerienii istorici (sec. IX-VII a.Chr). Către mijlocul sec. VII a. Chr în regiune apar triburile scitice. Vestigiile culturii materiale ale acestora se găsesc preponderent în complexe funerare.

Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de situri arheologice atribuite geților în present depășește 250. Geții au avut așezări și cetăți fortificate cu valuri și șanțuri. Fortificații au fost descoperite în diverse localități, din care mai representative sunt – Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul funerar dominant era incinerația. Cultura materială a geților cuprinde ceramica, unelte și arme de bronz și fier, fibule, brătări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor economice cu lumea grecă este reflectată prin descoperirea de monede și tezaure monetare.

Icirc;ntreținerea acestor contacte cultural-economice cu populația coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I a. Chr, se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele grecești constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezența lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau marfa, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția amforistică a Muzeului păstrează amfore confecționate în polisele grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope ș.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârșitul sec VI a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.

O categorie importantă de piese grecești din colecțiile Muzeului sunt vasele de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos. Cele mai timpurii sunt datate la sfârșitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale colecției Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la Dubăsari și Tezaurul de la Olănești.

În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.

Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a semnificat accelerarea procesului de romanizare a populației locale, preluarea diferitor forme ale culturii materiale și a vieții spirituale. Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii ani.

Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureș-Cernjachov. Sunt cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului – vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă, bronz și fier.

Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migrații a popoarelor – după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin timp în ținut.