#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca fierului și epoca antică

(ultimele secole ale mileniului al II-lea - primele secole ale mileniului I e.n.)

Începutul epocii fierului între Nistru și Prut este pus pe seama evenimentelor general-europene de “hallstattizare” a culturii materiale și spirituale a populației, fenomene demarate în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. și definitivate în primele secole ale mileniului I e.n.

În cadrul epocii fierului se evidențiază căteva perioade mari. Prima - perioada Hallstattului Tracic este reprezentată prin culturile de tip Chișinău-Corlăteni, Saharna-Solonceni-Cozia și Şoldănești-Basarabi. Pentru perioada respectivă sunt specifice vasele ceramice ornamentate cu caneluri sau incizii. O răspândire largă au avut piesele de bronz. În perioadă de hallstattizare a regiunilor de silvostepă est-carpatice, zonele de stepă erau dominate de păstori nomazi (cultura Belozerca). Printre ei, deseori, se infiltrau cimerienii istorici (sec. IX-VII a.Chr). Către mijlocul sec. VII a. Chr în regiune apar triburile scitice. Vestigiile culturii materiale ale acestora se găsesc preponderent în complexe funerare.

Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de situri arheologice atribuite geților în present depășește 250. Geții au avut așezări și cetăți fortificate cu valuri și șanțuri. Fortificații au fost descoperite în diverse localități, din care mai representative sunt – Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul funerar dominant era incinerația. Cultura materială a geților cuprinde ceramica, unelte și arme de bronz și fier, fibule, brătări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor economice cu lumea grecă este reflectată prin descoperirea de monede și tezaure monetare.

Icirc;ntreținerea acestor contacte cultural-economice cu populația coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I a. Chr, se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele grecești constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezența lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau marfa, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția amforistică a Muzeului păstrează amfore confecționate în polisele grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope ș.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârșitul sec VI a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.

O categorie importantă de piese grecești din colecțiile Muzeului sunt vasele de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos. Cele mai timpurii sunt datate la sfârșitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale colecției Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la Dubăsari și Tezaurul de la Olănești.

În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.

Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a semnificat accelerarea procesului de romanizare a populației locale, preluarea diferitor forme ale culturii materiale și a vieții spirituale. Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii ani.

Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureș-Cernjachov. Sunt cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului – vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă, bronz și fier.

Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migrații a popoarelor – după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin timp în ținut.