#Exponatul Lunii

Radioul reprezintă una dintre realizările tehnologice de excepție ale gândirii umane, care a condus la apariția și dezvoltarea celui mai puternic și mai popular mijloc de comunicare în masă. De la începuturile sale, radiofonia a avut efecte imediate pe plan social, economic, militar, dar şi pe cel cultural.

Radioul este opera timpului, la care au contribuit mai mulți oameni de știință. Printre cele mai importante nume menționăm pe: fizicianul scoțian James Clerk Maxwell, care a prezis, în 1860, existența undelor radio; fizicianul german Heinrich Rudolph Hertz, care a demonstrat că variațiile rapide ale curentului electric ar putea fi proiectate în spațiu sub formă de unde radio; inventatorul american de origine croată Nicola Tesla, care, în 1891, a construit modelul teoretic al aparatului ce producea cicluri electromagnetice.

Acei cărora li se atribuie în mod prioritar aceasta descoperire - inventatorul italian Guglielmo Marconi și fizicianul rus Alexander Popov - nu au făcut altceva decât să sintetizeze sau să împletească idei flotante, așa că nimeni nu are drept de paternitate intelectuală, ceea ce nu le exclude drepturile conferite de brevete și, implicit, gloria.

De mai bine de 120 de ani, radioul spune povești, salvează vieți, transmite știri, educă generații, oferă un mijloc de recreere, modelează experiența diversității unei societăți. În semn de prețuire pentru acest puternic vector de informație şi cultură, UNESCO a instituit, în 2012, o sărbătoare specială, Ziua Mondială a Radioului, care se marchează în întreaga lume la 13 februarie.

Apariția radiodifuziunii sonore a propulsat dezvoltarea radiotehnicii. Treptat, începând cu 1920, necesitatea audițiilor colective au determinat fabricarea primelor difuzoare pe principiul inducției electromagnetice, care dispuneau de o diafragmă sau un con difuzor. Mișcate de o paletă metalică, acestea acționau o masă de aer importantă, producând astfel sunete puternice. Depășind cadrul evolutiv, cu toate greutățile inerente, radioul s-a perfecționat continuu, cu predilecție după inventarea lămpilor de radio și a tranzistoarelor, ajungându-se la construcția de aparate tot mai complexe.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei conservă şi valorifică circa 120 de radioreceptoare cu valoare istorică, tehnică și memorială, fabricate între 1934 și începutul secolului al XXI-lea în diverse țări. Aparatele de radio din patrimoniul muzeal prezintă interes pentru istoria științei și tehnicii, o parte dintre acestea remarcându-se ca piese de referință pentru evoluția mijloacelor de comunicare.

Din punctul de vedere al principiului de funcționare, aparatele radio deținute de muzeu sunt cu amplificare directă, cu reacție și superheterodine. Din punct de vedere categorial, fondul radiotehnic muzeal este alcătuit din: 36 de aparate de radioficare, 17 receptoare radio cu tuburi electronice şi 68 de radioreceptoare tranzistorizate.

Luna aceasta, în cadrul serialului „Exponatul lunii", supunem atenției publicului două radioreceptoare staționare cu tuburi electronice, Telefunken și Philips, de o mare valoare istorică și tehnică, ele punând bazele constituirii colecției muzeale de aparate radio.

Radioreceptor Telefunken, model Koncert Trial, a fost fabricat la întreprinderea Radiotechna din Praga-Prelouc, Cehoslovacia, între anii 1934 şi 1935. Este un aparat de tip superheterodină, în carcasă de bachelită. Caracteristici tehnice: 4 tuburi electronice - REN904, REN904, RENS1374S și RGN564; gamele de unde - UL (unde lungi), UM (unde medii) şi US (unde scurte); dimensiuni - 290x355x175 mm; sursa de alimentare - 110/240 V; difuzor - permanent dinamic.

Radioreceptor Philips, model 36U, a fost fabricat în 1943 la atelierul Philips din Ungaria (care a funcționat între anii 1931 și 1949). Este un aparat de tip superheterodină, în carcasă de bachelită. Caracteristici tehnice: 4 tuburi electronice - UCH21, UCH21, UBL21 și UY21; gamele de unde: UL (unde lungi) şi US (unde scurte); dimensiuni: 250x170x130 mm; sursa de alimentare: 110/150/220 V, greutate: 2,5 kg; difuzor - permanent dinamic.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca fierului și epoca antică

(ultimele secole ale mileniului al II-lea - primele secole ale mileniului I e.n.)

Începutul epocii fierului între Nistru și Prut este pus pe seama evenimentelor general-europene de “hallstattizare” a culturii materiale și spirituale a populației, fenomene demarate în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. și definitivate în primele secole ale mileniului I e.n.

În cadrul epocii fierului se evidențiază căteva perioade mari. Prima - perioada Hallstattului Tracic este reprezentată prin culturile de tip Chișinău-Corlăteni, Saharna-Solonceni-Cozia și Şoldănești-Basarabi. Pentru perioada respectivă sunt specifice vasele ceramice ornamentate cu caneluri sau incizii. O răspândire largă au avut piesele de bronz. În perioadă de hallstattizare a regiunilor de silvostepă est-carpatice, zonele de stepă erau dominate de păstori nomazi (cultura Belozerca). Printre ei, deseori, se infiltrau cimerienii istorici (sec. IX-VII a.Chr). Către mijlocul sec. VII a. Chr în regiune apar triburile scitice. Vestigiile culturii materiale ale acestora se găsesc preponderent în complexe funerare.

Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de situri arheologice atribuite geților în present depășește 250. Geții au avut așezări și cetăți fortificate cu valuri și șanțuri. Fortificații au fost descoperite în diverse localități, din care mai representative sunt – Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul funerar dominant era incinerația. Cultura materială a geților cuprinde ceramica, unelte și arme de bronz și fier, fibule, brătări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor economice cu lumea grecă este reflectată prin descoperirea de monede și tezaure monetare.

Icirc;ntreținerea acestor contacte cultural-economice cu populația coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I a. Chr, se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele grecești constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezența lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau marfa, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția amforistică a Muzeului păstrează amfore confecționate în polisele grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope ș.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârșitul sec VI a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.

O categorie importantă de piese grecești din colecțiile Muzeului sunt vasele de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos. Cele mai timpurii sunt datate la sfârșitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale colecției Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la Dubăsari și Tezaurul de la Olănești.

În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.

Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a semnificat accelerarea procesului de romanizare a populației locale, preluarea diferitor forme ale culturii materiale și a vieții spirituale. Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii ani.

Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureș-Cernjachov. Sunt cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului – vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă, bronz și fier.

Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migrații a popoarelor – după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin timp în ținut.