#Exponatul Lunii

În cultura multor popoare din cele mai vechi timpuri (și până în zilele noastre), oglinzilor li s-a acordat un rol deosebit în practica rituală, în special cea funerară. Pentru mai multe comunități, oglinzile, ca și obiectele metalice în general, au servit pentru protejarea împotriva spiritelor rele. Oglinzile aveau un scop dublu - cel utilitar, ca piesă de toaletă, și cel magic, ca atribut al unui rit. Acesta se explică prin faptul că, în ideile multor popoare, sufletul unei persoane este legat de reflectarea sa într-o oglindă sau apă. Fiind exterioară omului, „reflecția sufletească" este supusă diverselor pericole.

Evident, credința în posibilitățile magice ale oglinzilor este unul dintre motivele pentru pe care proprietarii le țineau închise în huse și pungi din lemn, pânză, pâslă sau piele. O oglindă a fost pusă în mormânt împreună cu defunctul de teamă că sufletul unei persoane vii reflectate în ea, ar putea fi dus de sufletul celui decedat. Pe de altă parte, până în zilele noastre, multe națiuni au tradiția de a atârna toate oglinzile dacă există un mort în casă, pentru a nu înmulți moartea.

Oglinzile metalice sunt destul de rare la începutul istoriei sciților, dar de-a lungul timpului, au fost răspândite pe scară largă în epoca clasică sau „Sciția lui Herodot" din secolele V-IV î.Hr. Apoi oglinda a devenit unul dintre cele mai importante piese de toaletă din înmormântările sciților. În vestul stepelor pontice au fost înregistrate cel puțin 40 de oglinzi, realizate în ateliere scitice sau grecești, 12 dintre ele fiind păstrate în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Una dintre oglinzile metalice de producția grecească a fost găsită pe malul stâng al Nistrului, lângă satul Nikolskoe, în tumulul 14. Oglinda a fost găsită într-o înmormântare, lângă craniu, cu 114 vârfuri de săgeți și șase plăci din aur în formă de pește. Piesa a fost turnată din bronz împreună cu mânerul. Diametrul oglinzii este de 16,5 cm, lungimea mânerului cu terminație rotundă este de 11,5 cm.

Deși înmormântarea 1 a tumulului 14 a fost identificată ca aparținând unui bărbat în vârstă de 18-20 de ani, oglinzile sunt element caracteristic al înmormântărilor exclusiv feminine. Astfel de oglinzi din bronz cu mânere laterale apar la mijlocul secolului al V-lea î.Hr. dar au fost distribuite cel mai larg în ultimul sfert al secolului al V-lea - prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca bronzului

(începutul mileniul al III-lea - sfârșitul mileniului II a.Chr.)

Epoca bronzului este o perioadă cultural-istorică caracterizată prin apariția și răspândirea pieselor din bronz – primul metal creat artificial. În zona carpato-nistreană primele obiecte de bronz apar la începutul mileniului al III-lea a. Chr. Cea mai largă răspândire ele au avut în etapele finale ale epocii. De rând cu piesele din bronz cultura materială mai este reprezentată prin vase ceramice de diferite forme, cu sau fără decor, dar și unelte de piatră, os și corn. Un element distinctiv pentru această epocă sunt complexele funerare în formă de tumuli.

Epoca bronzului este constituită din trei etape, fiecare cu trăsături particulare ale culturilor arheologice care le alcătuiesc.

Etapa timpurie a bronzului (mijlocul mileniului III - începutul mileniului II a.Chr.) este reprezentată de cultura mormintelor cu ocru (Jamnaja) purtătorii cărora sunt identificați cu indoeuropenii arhaici [7]. În această etapă mai sunt incluse cultura mormintelor în catacombe [1] și cultura Edineț [5, 6]. În cultura materială a populației se remarcă prezența topoarelor de luptă cu suprafața prelucrată impecabil [1].

Etapa mijlocie (începutul mileniului II - mijlocul mileniului II a.Chr.) este reprezentată de cultura Ceramicii ornamentate cu multe brâie de origine euroasiatică și cultura Komarov [8], ultima fiind o expresie periferică a culturilor epocii bronzului din Polonia și Ucraina de Vest.

Etapa târzie (mijlocul mileniului II – sfârșitul mileniului II a.Chr.) se caracterizează prin apariția complexului cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni care a îmbinat elemente de origine euroasiatică și carpato-balcanice, inclusiv vase cu torți [9]. Purtătorii acestui complex cultural ocupau un teritoriu vast – din stepele nord-pontice până în Podișul Transilvaniei. Ocupația de bază a acestor comunități era păstoritul. O trăsătură distinctivă a etapei finale sunt depozitele de bronzuri. În fondurile Muzeului se păstrează mai multe piese cu valoare de unicat – topoare, pumnale, seceri, ace, vase, podoabe și piese votive [2, 3, 4].

1. Topor-ciocan de luptă, cultura catacombelor