#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual

Expoziții

„Cu stemele la masă – în lume și acasă...”

Expoziție de obiecte de uz cotidian dedicată aniversării a zecea de la instituirea Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova

30 martie – 30 aprilie 2023

În secolul nostru, stemele reprezintă segmentul cel mai solemn de embleme aflate în uz. Aspectul lor artistic foarte elaborat și simbolismul încifrat care nu poate fi pătruns din prima adaugă solemnității o notă de mister intimidant pentru omul de azi. Or, cândva stema se putea vedea peste tot, deoarece avea și funcția mărcii de proprietate. O purtau numeroase obiecte, inclusiv de uz cotidian nu foarte solemn.

Prilejuită de cea de-a zecea aniversare de la instituirea Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova (1 aprilie 2013, prin numirea primului Heraldist de Stat al Republicii Moldova), această expoziție se înscrie în șirul evenimentelor de promovare a cunoștințelor și uzului heraldic, susținute de Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, din momentul instituirii ei, cu sprijinul partenerilor științifici tradiționali, printre care Muzeul Național de Istorie a Moldovei ocupă locul de frunte.

Scopul expoziție constă în sensibilizarea opiniei publice asupra faptului că o stemă poate și trebuie să fie folosită în viața cotidiană fără nici o reținere, în cadrul unor activități și situații banale. Este vorba în primul rând de stemele de familie și teritoriale, căci simbolurile naționale - oficiale, culturale și naturale - nu au abandonat niciodată spațiul nostru vizual, ocupând din ce în ce mai mult loc.

Masa, care îi unește pe membrii familie sau pe prieteni, colegi ori apropiați, a constituit dintotdeauna un prilej de promovare a ideilor. Serviciile de masă, de ceai și de cafea, tacâmurile, șervețelele și fețele de masă, decorurile adiacente și mobila de anturaj au început a fi decorate cu steme chiar de la apariția însemnelor heraldice. Astfel, compartimentele „Un ceai cu blazon", „O cafea de cucoane cu blazon", „La lăptărie cu blazon", „O bere cu blazon", „Un vin cu blazon", „O tărie cu blazon", „La masă cu familia regală olandeză" reflectă tocmai acest uz extrem de răspândit în lume al blazonului și al emblematicii complementare.

Compartimentul „La masa de lucru cu blazon" marchează folosirea obiectelor armoriate în momentul când omul lucrează: la masa de scris, la masa de cusut etc. Alte două compartimente „La masa de joc cu blazon" și „La o țigară cu blazon" marchează cealaltă fațetă a firii umane - plăcerea distracțiilor. Au fost alese două domenii aplicative, istorice, care de asemenea corespund structurii colecției.

Ultimele două compartimente - „Uzul heraldic cotidian în Republica Moldova" și „Uzul heraldic cotidian în România" - prezintă situația din spațiul românesc, care nu a evoluat prea mult și se limitează încă mai ales la promovarea simbolurilor heraldice naționale - stema și drapelul de stat -, celelalte tipuri de emblematică heraldică și complementară rămânând în umbră. Expoziția dată este organizată tocmai pentru a schimba această situație de la noi, unde premisele economice deja permit întruchiparea unor astfel de idei care nu trebuie să mai întârzie.

După închiderea expoziției, majoritatea pieselor expuse, cu valoare istorică, vor fi donate Muzeului.

Expoziția „Cu stemele la masă - în lume și acasă..." va putea fi vizitată în perioada 30 martie - 30 aprilie 2023, în holul de la parter a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A.