EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457).

Monedele au fost bătute din argint de titlu superior, ceia ce reflectă stabilitate în viața economică a țării în acea perioadă. Executarea lor cu măiestrie la monetăria din Suceava, se încadrează printre frumoasele realizări artistice din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Pe parcurul domniei sale, au fost bătute două tipuri de emisiuni, pentru cele două valori nominale: groși și jumătăți de groși.

Emisiunile de tipul I au pe avers un scut despicat; în primul cartier apare o roză surmontată de o cruce și trei fascii, în al doilea cartier. La emisiunile epigrafe (de groși), imaginea este însoțită de legenda circulară cu numele emitentului: + STEFANVS VOIEVODA. Pe celaltă parte apare capul de bour cu stea între coarne însoțit de mobilele heraldice - roza și semiluna conturnată, amplasate în dreapta și stânga capului de bour; circular legenda: MONETA MOLDAVIE.

Pe monedele de tip II în scut pe avers apare o cruce patriarhală (dublă) și legenda STEFANVSVOIEVOD sau prescurtat STEFANVSVOIE. Pe revers este păstrat ca și la tipul I, capul de bour cu atribute heraldice: roza în dreapta/semiluna în stânga și semiluna în dreapta/roza în stânga. Între coarnele boului apare o stea sau roză. Legenda care însoțește fața cu cu capul de bour este MONETAMOLDAVI sau prescurtat MONETAMOLDA.

Datarea monedelor lui Ștefan cel Mare este încă în discuție. Conform unei opinii emisiunile de tip I au fost bătute între 1457-1476, iar tipul II între 1480/1481-1505 (Octavian Iliescu), iar a alteia 1465/1467-1475/1476 pentru tipul I și 1476/1479-1497 pentru tipul II (Ernest Oberländer-Târnoveanu).

Monedele din această vitrină au fost descoperite în cadrul săpăturilor arheologice de la Orheiul Vechi (Trebujeni, raionul Orhei) în deceniile 6 și 7 ale secolului XX:

1. Emisiuni monetare de tip I, groși, argint
2. Emisiuni monetare de tip II, groși, argint
3. Emisiune monetară de tip II, jumătate de groș, argint

Tur Virtual


Expoziții

„Icoane pictate pe cutii de muniție”

22 februarie – 10 martie 2024

Expoziția „Icoane pictate pe cutii de muniție" este organizată de Institutul Polonez din București și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Chișinău și cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.

Colecția prezentată la Chișinău conține 25 de icoane de unicat, ale artiștilor ucraineni Olexander Klymenko și Sonia Atlantova, printre care se regăsesc și lucrări mai noi, pictate pe cutii de muniție folosite în timpul actualei invazii a Rusiei asupra Ucrainei.

Proiectul combină două aspecte, la prima vedere imposibil de abordat unitar: icoana și cutia de muniție, moartea și viața. „Prin lucrările noastre vrem să transformăm moartea, al cărei simbol este cutia de muniție, în viață, simbolizată în mod tradițional în cultura ucraineană de icoană" - spune Klymenko. În 2014, ca răspuns la prima agresiune militară a Rusiei asupra Ucrainei, artiștii ucraineni au început să picteze icoane pe cutii de muniție. Acest demers atât de original și expresiv a avut de la bun început un impact foarte puternic asupra publicului.

Scopul principal al artiștilor ucraineni este de a vinde icoanele, suma strânsă fiind donată în scopuri caritative oamenilor afectați de război, dar mai ales pentru a veni în ajutor Primului Spital Voluntar Mobil din Ucraina, unde din 2014 până în prezent au fost tratați deja peste 60.000 de pacienți. Conform declarațiilor lui Klymenko, 97% din costurile de funcționare ale spitalului au fost acoperite din vânzarea icoanelor. Din fondurile obținute din vânzarea lucrărilor, artiștii susțin și societatea medicală a Brigăzii 114 Apărare Teritorială și proiectul „Aripile Victoriei" prin care sunt ajutați soldații răniți.

Icoanele prezentate în cadrul expoziției de la Chișinău, au călătorit prin lume, până în prezent fiind expuse în 19 țări și în peste 150 de locuri, inclusiv la Parlamentul European.

Vernisajul va avea loc joi, 22 februarie 2024, de la ora 14.00, în sala 1 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, care va avea loc cu participarea autorilor lucrărilor. Evenimentul este dedicat împlinirii a doi ani de la izbucnirea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Expoziția poate fi vizitată până la 10 martie 2024, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989, 121A.



 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457)...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC