#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Expoziții

„O privire din cer: Teodor Macari - un giuvaer al picturii române”

In memoriam Teodor Macari. 60 de ani de la nașterea artistului

13 – 22 martie 2020

O reflecție lungă despre imensitatea cerurilor, frumusețea peisajelor și melancolia florilor. Un experiment asupra necuprinsului cerurilor în toate culorile și în toată splendoarea lor. Culoare, spațiu, lumină și întuneric. Sunt doar câteva dintre simbolurile pe care le veți găsi reflectate în lucrările pictorului acuarelist Teodor Macari.

Născut la 13 martie 1960 în localitatea Mîndreşti, raionul Telenesti, Republica Moldova, Teodor Macari și-a început studiile la liceul de arte „Igor Vieru" din Chişinău apoi a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice din Tallinn, Estonia. A fost doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, iar din 1989 își începe cariera de profesor de pictură şi compoziţie la Facultatea de Arte Plastice şi Design a UPS „Ion Creangă" din Chişinău. În 2005 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Chișinău și titular al al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

A realizat expoziţii personale şi de grup, a participat la tabere de creaţie din Tallinn, Câmpina, Bucureşti, Ploieşti, Buşteni precum și la Centrul Expoziţional „Brâncuşi" din Chişinău. Lucrările lui se află în colecţiile Muzeului de Artă din Ploieşti, România, Muzeul național de Arte al Moldovei dar și în colecții particulare din RM, România, Germania, SUA, Macedonia, Lituania, Polonia, Franţa, Elveţia, Australia şi alte țări.

In lucrările sale, 19 dintre care sunt prezentate în cadrul expoziției, acuarelistul a acordat o mare atenţie cerului spunând că pictându-l, se simte mai aproape. „Aşa îmi construiesc o cale la ceruri. Cerurile mele nu sunt reale, sunt cele ale închipuirii mele".

La 4.11.2018, inima lui Teodor Macari a trecut să bată în cerurile pe care le-a iubit atât de mult și a ştiut să le zugrăvească atât de frumos în inimile noastre.

Curatorul expoziției: Liuba Prîngache, pictor, MNIM