EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457).

Monedele au fost bătute din argint de titlu superior, ceia ce reflectă stabilitate în viața economică a țării în acea perioadă. Executarea lor cu măiestrie la monetăria din Suceava, se încadrează printre frumoasele realizări artistice din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Pe parcurul domniei sale, au fost bătute două tipuri de emisiuni, pentru cele două valori nominale: groși și jumătăți de groși.

Emisiunile de tipul I au pe avers un scut despicat; în primul cartier apare o roză surmontată de o cruce și trei fascii, în al doilea cartier. La emisiunile epigrafe (de groși), imaginea este însoțită de legenda circulară cu numele emitentului: + STEFANVS VOIEVODA. Pe celaltă parte apare capul de bour cu stea între coarne însoțit de mobilele heraldice - roza și semiluna conturnată, amplasate în dreapta și stânga capului de bour; circular legenda: MONETA MOLDAVIE.

Pe monedele de tip II în scut pe avers apare o cruce patriarhală (dublă) și legenda STEFANVSVOIEVOD sau prescurtat STEFANVSVOIE. Pe revers este păstrat ca și la tipul I, capul de bour cu atribute heraldice: roza în dreapta/semiluna în stânga și semiluna în dreapta/roza în stânga. Între coarnele boului apare o stea sau roză. Legenda care însoțește fața cu cu capul de bour este MONETAMOLDAVI sau prescurtat MONETAMOLDA.

Datarea monedelor lui Ștefan cel Mare este încă în discuție. Conform unei opinii emisiunile de tip I au fost bătute între 1457-1476, iar tipul II între 1480/1481-1505 (Octavian Iliescu), iar a alteia 1465/1467-1475/1476 pentru tipul I și 1476/1479-1497 pentru tipul II (Ernest Oberländer-Târnoveanu).

Monedele din această vitrină au fost descoperite în cadrul săpăturilor arheologice de la Orheiul Vechi (Trebujeni, raionul Orhei) în deceniile 6 și 7 ale secolului XX:

1. Emisiuni monetare de tip I, groși, argint
2. Emisiuni monetare de tip II, groși, argint
3. Emisiune monetară de tip II, jumătate de groș, argint

Tur Virtual


Expoziții

Romanian Jewelry Week

18-31 august 2023

În perioada 18-31 august 2023, Romanian Jewelry Week continuă maratonul internațional al bijuteriei contemporane printr-o ediție specială desfășurată la Chișinău, în cadrul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, una dintre cele mai importante instituții muzeale din țară. Este primul proiect de colaborare din domeniul bijuteriei contemporane între România și Republica Moldova. Proiectul este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir - program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.

Muzeul va găzdui timp de două săptămâni o expoziție dedicată Romanian Jewelry Week cu peste 50 de artiști și designeri români și internaționali, într-un format de eveniment care include 5 activări speciale precum vernisaje, tururi ghidate, conferințe și ateliere de lucru dedicate publicului larg. Printre expozanți se numără designeri de renume din România, Republica Moldova, Italia, SUA, Franța, Portugalia, Germania, Ucraina, Coreea de Sud, etc, precum și două expoziții capsulă organizate de Slovenian Jewelry Week și Legnica Silver Festival din Polonia. Un moment special va fi marcat de asemenea de o proiecție a primului festival video internațional inspirat de bijuterie - SMCK on Reel, care se concentrează pe teme sociale actuale explorate prin prisma bijuteriei contemporane.

Program Romanian Jewelry Week - Chișinău 2023
Locație - Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Vineri, 18 august 2023
17.00 - 19.00 - Vernisaj expoziție de bijuterie contemporană Romanian Jewelry Week - Tur ghidat realizat de curatorul David Sandu
Sâmbătă, 19 august 2023
10.00 - 12.00 - Amprenta. Atelier de bijuterie pentru copii (12-15 ani).
14:00-16:00 Conferința despre Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană cu David Sandu și Andreia Gabriela Popescu. Atelier demonstrativ de șlefuire pietre semiprețioase.
16:30 - 18.00 - proiecție de film SMCK ON REEL FESTIVAL -„Civilization Rebooted".
Miercuri, 30 august 2023 - Locație - Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău
16.00 - 18.00 - Conferințe și Finisaj Romanian Jewelry Week.

„Prin intermediul acestei ediții speciale a Romanian Jewelry Week, Muzeul Național de Istorie a Moldovei marchează un moment deosebit în conlucrarea culturală dintre Republica Moldova și România. Bijuteria contemporană este o formă de artă plină de semnificații și expresie, iar această expoziție oferă ocazia să ne bucurăm de creația și ingeniozitatea a numeroși artiști și designeri talentați. Muzeul Național de Istorie a Moldovei are misiunea de a promova și de a conserva patrimoniul cultural al țării noastre, iar Romanian Jewelry Week aduce o perspectivă nouă asupra artei bijuteriei într-un context contemporan. Prin intermediul evenimentului, dorim să încurajăm dialogul cultural și să facilităm schimbul de cunoștințe și idei între artiștii și publicul nostru." - Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Accesul se face pe baza biletului de intrare în muzeu.

Eveniment organizat de Assamblage în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, la Chișinău. Proiectul este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir - program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Design expoziție semnat de Kaustik.

Parteneri media: Radio Guerilla, Aici a Stat, Curatorialist, Curatorial.ro, Dreamingof.net, Designist.ro, ELLE, Empower Artists, Feeder.ro, Festivalier, Igloo, IQAds, Lost in Jewelry Magazine, Femeia, Modernism.ro, Revista Atelierul, Revista Golan, The PR Station, The Institute, Zeppelin, Zile și Nopți, Călătorii cu Gust, TVR Moldova.

Romanian Jewelry Week este un proiect anual internațional organizat de Assamblage - Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, care reunește în fiecare ediție peste 190 designeri și colective din întreaga lume. Este în prezent cel mai amplu și important eveniment dedicat bijuteriei contemporane din România. După 3 ediții de succes desfășurate în București, în spații culturale precum Biblioteca Națională a României, Arcub, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Cotroceni, și multe altele, Romanian Jewelry Week va organiza o primă ediție specială în Timișoara și în Chișinău în 2023, alături de ediția principală din București care va avea loc în perioada 4-8 octombrie 2023.

Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457)...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC