#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Expoziții

„Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare”, din colecția Muzeului Național de Istorie a României, București

27 august - 10 septembrie 2011

Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei a prezentat la 27 august 2011, în cadrul unei expoziții extraordinare, o capodoperă din colecția Muzeului Național de Istorie a României - Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare.

Expoziția, care s-a desfășurat sub înaltul patronaj al domnului Vladimir Filat, Prim ministrul Republicii Moldova, a fost organizată de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu", Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei și Muzeul Național de Istorie a României, cu sprijinul oficial al Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României.

Expoziția-eveniment a fost dedicată celei de-a 20-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Alături de valorosul obiect liturgic, expoziția a cuprins și câteva panouri cu informații despre restaurarea steagului lui Ştefan cel Mare și despre recuperarea lui la 1917.

Expoziția a putut fi vizitată în perioada 27 august - 10 septembrie 2011.

Descriere

Exponatul de excepție este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea. Steagul liturgic are dimensiunile de 1,24 m x 0,95 m și înfățișează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinței militare. Iconografia și încadrarea cronologică a piesei au creat inițial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absența stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susține ipoteza amintită.

Broderia îl înfățișează pe Sf. Gheorghe așezat pe un tron cu pernă roșie, având genunchii ușor depărtați și tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ține mânerul unei spade și în cea stângă vârful acesteia. Figura ovală a sfântului este încadrată de părul său buclat, iar pe cap acesta poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre prețioase și perle, susținută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă ține în mâna dreaptă o spadă, iar îngerul din partea dreaptă ține în mâna stângă un scut. Sfântul Gheorghe poartă o tunică militară de culoare gri peste o cămașă lungă de culoare verde, iar în picioare are sandale cu curele încrucișate pe gambe.

În colțurile din stânga și dreapta sus este brodată o inscripție în limba greacă: „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia". Însă inscripția nu pomenește faptul că steagul ar fi fost dăruit de voievodul Ştefan cel Mare Mănăstirii Zographou de la Athos, așa cum se obișnuia în epocă. Broderia este realizată din mătase roșie, decolorată de trecerea anilor și deteriorată în vechime, atunci când, din neștiință, călugării de la Mănăstirea Zographou de la Muntele Athos au remontat-o pe o bucată de catifea de calitate inferioară.

De jur împrejur broderia are o inscripție slavonă cu rugăciunea domnitorului (Ştefan cel Mare) către sfânt: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și cald ajutor și, celor necăjiți, bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune, a smeritului robului tău, domnul Io, Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, păzește-l neatins în acest veac și în cel viitor cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să proslăvim în veci, Amin. S-a făcut în anul 7008 (1500) iar al domniei sale, 43".

Istoria recuperării piesei

În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu și cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat acest prețios obiect de la Mănăstirea Zographou.

Inițiativa recuperării prețiosului obiect a aparținut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864-1927), care, la 15 februarie 1917, în calitatea sa de președinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine, a trimis o telegramă cifrată Legației României de la Atena, cerând pe un ton imperativ: „Faceți tot ceea ce este posibil pentru a obține drapelul lui Ştefan cel Mare".

Un demers similar a avut loc pe 26 februarie 1917 și din partea secretarului general al Ministerului de Război, generalul Gheorghe Burghele, care s-a adresat Ministerului Afacerilor Străine pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea aducerii steagului în țară. În urma intervenției acestuia pe lângă generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, acesta a ordonat detașamentului franco-rus de la Sfântul Munte să recupereze steagul și să-l expedieze la Statul Major Francez. La 25 martie 1917, consulul general al României la Salonic, G.C. Ionescu, comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, pe care îl păzește și așteaptă ordine de la autoritățile române competente.

Ministerul Afacerilor Străine a cerut consulului Ionescu să trimită drapelul la bordul unui vas de război francez, la Legația României de la Paris. Pe 29 aprilie 1917, steagul a fost luat în primire la Paris de către ministrul Alexandru Em. Lahovary. Date fiind condițiile la acea vreme, acesta a propus să-l depună la o bancă, fiind periculos să expedieze „acest prețios trofeu de aici la Iași", de vreme ce o parte a României se afla atunci sub ocupația Puterilor Centrale. În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar.

Restaurare

Steagul lui Ştefan cel Mare a fost supus unui proces complex de restaurare. Inițial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o țesătură din in, pentru a putea susține lucrătura cu fir metalic și straturile succesive ce conturau întreaga compoziție. Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului și a fost înlocuit de către călugări cu catifea, prin decuparea și lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenție total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei. Procesul de restaurare desfășurat recent în cadrul Muzeului Național de Istorie a României a constat în: desprinderea piesei de pe suportul de catifea, curățarea cleiului organic de pe spatele broderiei, curățarea totală a piesei, consolidarea piesei cu un nou suport de mătase naturală, coaserea cu fire de mătase și refacerea broderiei în zona inferioară (capetele dragonului) și suprapunerea unui tul pregătit în prealabil pentru protecție și finisarea.