#Exponatul Lunii

Amforele sunt vase masive ce provin din lumea antică greacă, executate la roata olarului, în care negustorii greci, în procesul comerțului lor cu alte teritorii și popoare, transportau, în special, vin grecesc, ulei de măsline, măsline sărate, vopsele, nuci etc. Forma amforei comerciale grecești, în opinia unor cercetători, amintește vag silueta feminină, având, probabil, la început, un caracter sacral. Printre trăsăturile principale ale amforelor se numără și proporțiile metrice bine gândite. Amfora plină, așezată în poziție orizontală, se sprijinea pe corp și pe piciorul alungit în așa fel, încât partea superioară a vasului și gâtul înalt să fie permanent ridicate oblic, ca să nu se verse lichidul. Forma ascuțită a piciorului necesita o fixare deosebită, fie pe suporturi speciale, fie partea inferioară a corpului era îngropată în pământ sau nisip. Cavitatea interioară, adâncă, a piciorului nu permitea lichidului din vas sa se tulbure în procesul transportării, sedimentele rămânând stocate în interiorul piciorului.

Printre zecile de orașe-state din Grecia antică, ce practicau comerțul cu populațiile locale din regiunea Mării Negre (Pontul Euxin), se află și orașul Mende ( Μένδη), situat pe brațul Kassandra (Κασσάνδρας) al peninsulei Calcidice (Halkidiki - Χαλκιδική). Se consideră că fondarea orașului Mende a avut loc in sec. VIII a. Chr. Principalul articol al comerțului acestui poleis grecesc era vinul, considerat de o calitate superioară și indicat chiar de Hippokrates ca medicament în tratarea unor boli. Începând cu sec. VI a. Chr., orașul Mende cunoaște un avânt economic, în special în regiunea circumpontică, iar în sec. V-IV a. Chr. vinul mendiot își face apariția, tot mai des, pe piețele locale din această regiune.

Chiar și unele triburi barbare, conform tradiției grecești, foloseau deseori amforele cu vin în procesul funerar, când erau depuse, drept ofrandă, în morminte, alături de alte obiecte, care fie erau aduse ofrandă zeilor, fie aveau menirea sa-l slujească pe defunct în viața de apoi.

Un astfel de complex funerar a fost descoperit de către arheologul Nicolae Chetraru în 1987 - tumulul scitic nr.45 de la Dubăsari. Defunctul a fost incinerat, iar în mormânt au fost depuse trei amfore și un cazan mare de bronz. Printre amfore (toate aparținând centrelor grecești vinicole) era și una de Mende, laolaltă cu altele două de Chios. Întrucât vinurile de Mende și Chios erau considerate vinuri scumpe, după cum și cazanul de bronz, prezența lor în acest tumul era un indiciu al unei poziții financiare și sociale privilegiate a celui incinerat aici.

Amfora de Mende din mormântul 1 al tumulului 45 de la Dubăsari este, la moment, unicul vas întregibil din acest centru de pe teritoriul Rep. Moldova, cu toate că fragmente de amfore mendiote au mai fost descoperite și în alte situri arheologice din țară.

Vasul este confecționat dintr-o pastă gălbuie-maronie, cu nisip mășcat și multe particule de mică. Amfora are următoarele dimensiuni de bază: înălțimea - 740 mm, adâncimea - 610 mm, diametrul maxim - 390 mm.

Tur Virtual

Expoziții

„Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare”, din colecția Muzeului Național de Istorie a României, București

27 august - 10 septembrie 2011

Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei a prezentat la 27 august 2011, în cadrul unei expoziții extraordinare, o capodoperă din colecția Muzeului Național de Istorie a României - Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare.

Expoziția, care s-a desfășurat sub înaltul patronaj al domnului Vladimir Filat, Prim ministrul Republicii Moldova, a fost organizată de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu", Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei și Muzeul Național de Istorie a României, cu sprijinul oficial al Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României.

Expoziția-eveniment a fost dedicată celei de-a 20-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Alături de valorosul obiect liturgic, expoziția a cuprins și câteva panouri cu informații despre restaurarea steagului lui Ştefan cel Mare și despre recuperarea lui la 1917.

Expoziția a putut fi vizitată în perioada 27 august - 10 septembrie 2011.

Descriere

Exponatul de excepție este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea. Steagul liturgic are dimensiunile de 1,24 m x 0,95 m și înfățișează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinței militare. Iconografia și încadrarea cronologică a piesei au creat inițial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absența stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susține ipoteza amintită.

Broderia îl înfățișează pe Sf. Gheorghe așezat pe un tron cu pernă roșie, având genunchii ușor depărtați și tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ține mânerul unei spade și în cea stângă vârful acesteia. Figura ovală a sfântului este încadrată de părul său buclat, iar pe cap acesta poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre prețioase și perle, susținută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă ține în mâna dreaptă o spadă, iar îngerul din partea dreaptă ține în mâna stângă un scut. Sfântul Gheorghe poartă o tunică militară de culoare gri peste o cămașă lungă de culoare verde, iar în picioare are sandale cu curele încrucișate pe gambe.

În colțurile din stânga și dreapta sus este brodată o inscripție în limba greacă: „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia". Însă inscripția nu pomenește faptul că steagul ar fi fost dăruit de voievodul Ştefan cel Mare Mănăstirii Zographou de la Athos, așa cum se obișnuia în epocă. Broderia este realizată din mătase roșie, decolorată de trecerea anilor și deteriorată în vechime, atunci când, din neștiință, călugării de la Mănăstirea Zographou de la Muntele Athos au remontat-o pe o bucată de catifea de calitate inferioară.

De jur împrejur broderia are o inscripție slavonă cu rugăciunea domnitorului (Ştefan cel Mare) către sfânt: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și cald ajutor și, celor necăjiți, bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune, a smeritului robului tău, domnul Io, Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, păzește-l neatins în acest veac și în cel viitor cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să proslăvim în veci, Amin. S-a făcut în anul 7008 (1500) iar al domniei sale, 43".

Istoria recuperării piesei

În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu și cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat acest prețios obiect de la Mănăstirea Zographou.

Inițiativa recuperării prețiosului obiect a aparținut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864-1927), care, la 15 februarie 1917, în calitatea sa de președinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine, a trimis o telegramă cifrată Legației României de la Atena, cerând pe un ton imperativ: „Faceți tot ceea ce este posibil pentru a obține drapelul lui Ştefan cel Mare".

Un demers similar a avut loc pe 26 februarie 1917 și din partea secretarului general al Ministerului de Război, generalul Gheorghe Burghele, care s-a adresat Ministerului Afacerilor Străine pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea aducerii steagului în țară. În urma intervenției acestuia pe lângă generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, acesta a ordonat detașamentului franco-rus de la Sfântul Munte să recupereze steagul și să-l expedieze la Statul Major Francez. La 25 martie 1917, consulul general al României la Salonic, G.C. Ionescu, comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, pe care îl păzește și așteaptă ordine de la autoritățile române competente.

Ministerul Afacerilor Străine a cerut consulului Ionescu să trimită drapelul la bordul unui vas de război francez, la Legația României de la Paris. Pe 29 aprilie 1917, steagul a fost luat în primire la Paris de către ministrul Alexandru Em. Lahovary. Date fiind condițiile la acea vreme, acesta a propus să-l depună la o bancă, fiind periculos să expedieze „acest prețios trofeu de aici la Iași", de vreme ce o parte a României se afla atunci sub ocupația Puterilor Centrale. În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar.

Restaurare

Steagul lui Ştefan cel Mare a fost supus unui proces complex de restaurare. Inițial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o țesătură din in, pentru a putea susține lucrătura cu fir metalic și straturile succesive ce conturau întreaga compoziție. Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului și a fost înlocuit de către călugări cu catifea, prin decuparea și lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenție total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei. Procesul de restaurare desfășurat recent în cadrul Muzeului Național de Istorie a României a constat în: desprinderea piesei de pe suportul de catifea, curățarea cleiului organic de pe spatele broderiei, curățarea totală a piesei, consolidarea piesei cu un nou suport de mătase naturală, coaserea cu fire de mătase și refacerea broderiei în zona inferioară (capetele dragonului) și suprapunerea unui tul pregătit în prealabil pentru protecție și finisarea.