EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Figurina antropomorfă aparține perioadei eneoliticului - mijlocul mileniului V î. Hr. Aceasta a fost descoperită în stare fragmentară, în timpul săpăturilor arheologice, efectuate de I. Manzura și B. Govedaritsa în anul 2012, în așezarea Cealîc, raionul Taraclia. Fragmentele figurinei au fost găsite printre bucățile de lipitură de lut ars, în partea sudică a unei locuințe, care, cel mai probabil, reprezenta un loc special, destinat desfășurării ceremoniilor religioase. Această ipoteză este susținută și de prezența în apropierea figurinei a șapte cupe de dimensiuni mici, decorate cu ornament incizat, care, se pare, erau folosite pentru libații rituale.

Figurina este realizată din pastă fină de lut, în amestec cu ceramică pisată, și are suprafața acoperită cu un strat de angobă de culoare maro deschis. Este realizată într-o manieră realistă, tradițională pentru cultura Gumelnița, și prezintă o figură feminină în poziție verticală, cu brațele îndoite și ridicate, în așa-numita ipostază de tip „Oranta", care este răspândită pe larg în tradiția iconografică ortodoxă, când este înfățișat chipul Maicii Domnului. Capul figurinei plasat pe un gât cilindric înalt are o formă aplatizată, nasul este reprezentat printr-un brâu vertical, iar ochii - prin două orificii. Corpul este turtit, extinzându-se brusc în partea inferioară. Pe suprafața corpului este bine reliefat pieptul și ombilicul. Fesele și picioarele sunt bine conturate și decorate într-o manieră voluminoasă. Suprafața feselor este ornamentată cu incizii în formă de spirale, iar coapsele - cu incizii verticale și oblice. Sub genunchi se observă câte un brâu orizontal, care, posibil, înfățișează partea superioară a încălțămintei de tipul unor cizme înalte. Pe brațe și în partea inferioară a corpului există orificii, destinate pentru agățarea unor accesorii.

Figurinele antropomorfe aparțin categoriei obiectelor de cult și, potrivit specialiștilor, sunt asociate cu diverse ceremonii ritualice. În siturile arheologice din epocile neoliticului și eneoliticului, acestea, de regulă, sunt găsite în contexte legate de lumea mitică a zeilor sau a strămoșilor de pe cealaltă lume. În locuințe, figurinele, de obicei, sunt descoperite lângă cuptoare sau vetre, adică în locuri situate la hotarul dintre lumi. În practica funerară din timpurile respective, figurinele feminine, de obicei, sunt asociate cu înmormântările copiilor sub 10-12 ani, care, conform viziunilor oamenilor străvechi, aparțin încă parțial celeilalte lumi. Se consideră că în structurile religioase ale agricultorilor preistorici, imaginile antropomorfe feminine erau corelate cu cultul fertilității și al renașterii. Acestea, posibil, înfățișau pe Marea Zeiță-Mamă sau zeitatea fertilității. Potrivit unor cercetători, figurinele antropomorfe, în general, ar putea fi asociate cultului strămoșilor.

Dimensiunile figurinei: Înălțimea - 195 mm, Lățimea maximă - 84 mm.
Apartenența culturală: Cultura Gumelnița A, Varianta Bolgrad-Aldeni,
Datarea: cca. 4600-4400 î.Hr

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Activități cu genericul „Un vis de Crăciun”

20-21 decembrie 2014

Cu ocazia sfintelor sărbători ale Crăciunului, Muzeul Național de Istorie a Moldovei împreună cu creatorii de păpuși handmade din Republica Moldova au adus bucuria sărbătorii copiilor dezavantajați de la Centrul de resocializare și reabilitare „Casa speranței", Şcoala auxiliară nr. 7 din Chișinău, precum și unor copii din familii aflate în dificultate din s. Pojăreni, r-nul Ialoveni.

Activitățile desfășurate pe 20-21 decembrie cu genericul „Un vis de Crăciun" au oferit copiilor posibilitatea de a vizita expozițiile muzeale, de a confecționa păpuși din hârtie și textile în cadrul unor master class-uri susținute de artizanii de păpuși handmade și de a se bucura de darurile oferite de muzeu.

Crăciunul ne oferă tuturor șansa de a dărui și ne bucurăm că am reușit să aducem un strop de fericire acestor copii.

Activități cu genericul „Un vis de Crăciun” Activități cu genericul „Un vis de Crăciun” Activități cu genericul „Un vis de Crăciun”



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Vineri închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Figurina antropomorfă aparține perioadei eneoliticului - mijlocul mileniului V î. Hr. Aceasta a fost descoperită în stare fragmentară, în timpul săpăturilor arheologice, efectuate de I. Manzura și B. Govedaritsa în anul 2012, în așezarea Cealîc, raionul Taraclia. Fragmentele figurinei au fost găsite printre bucățile de lipitură de lut ars, în partea sudică a unei locuințe, care, cel mai probabil, reprezenta un loc special, destinat desfășurării ceremoniilor religioase...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC