#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Aprilie 2022

Hristos – Vița de vie (icoană)

Basarabia, anii '20-'30 ai secolului XX, zugrav Ioan Protcenco.
Lemn, tempera, 60x95 cm
Provine din biserica Acoperământul Maicii Domnului din satul Ghidighici.

În compoziţie, Iisus Hristos, în postură aproape frontală, reprezentat pe masa altarului, are ambele picioare în vasul în care se scurge sângele Lui. Îngerii din registrul inferior îngenunchează pe norii albi. Pe filacterele îngerilor din registrul superior este scris: „Luaţi şi mâncaţi din trupul meu", „Luaţi şi beţi din sângele meu". Nimbul Mântuitorului este redat în formă de disc aurit, conturat cu linie de culoare brună, pe crucea Lui fiind înscris acrostihul biblic I.N.R.I. - Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum „Iisus din Nazaret Regele Iudeilor" (Ioan 19, 19). Chenarul icoanei reprezintă o ramă simplă de nuanţă aurie, cu linie lată brună pe margini.

Mai multe compoziţii iconografice din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei au ca subiect Sfânta Euharistie, el fiind evocat și în icoanele Hristos - Viţa de vie. Aceste compoziţii, consacrate unei teme ce ţine de taina mântuirii, se caracterizează prin reprezentări de o profundă încărcătură simbolistică - Masa Altarului, Crucea şi Sfântul Potir. Conţinutul imaginii Hristos - Viţa de vie trece peste contextul istoric al evenimentelor mântuirii, sugerând ideea unui concept transcedental al tainelor ce au loc în Sfântul Altar în timpul Liturghiei. În aceste compoziţii, Iisus Hristos înviat stă pe masa Altarului în faţa Crucii, din coasta lui crescând o viţă de vie cu strugurii storşi de Mântuitor direct în Sfântul Potir. Conţinutul teologic al scenei constă în prezenţa reală a Mântuitorului în Euharistie, prin vinul din Sfântul Potir, care prefigurează sângele Domnului, şi prin trupul Lui, care stă chiar pe masa Sfântului Altar. Crucea, care reprezintă patima, moartea şi învierea Domnului, în aceste scene accentuează caracterul de jertfă nesângeroasă a Sfintei Liturghii, prin care se actualizează continuu jertfa lui Hristos. Sfântul Potir, păstrătorul unei taine, este un recipient mistic ce simbolizează Cupa cu vin folosită de Mântuitor la Cina de Taină, în cadrul căreia s-a instituit Sfânta Euharistie, dar şi caliciul în care Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan a adunat sângele ce curgea din rănile Mântuitorului Care pătimea pe Cruce (Ioan 19, 34). Este, totodată, şi vasul utilizat în cadrul Sfintei Liturghii, în care se toarnă vinul şi puţină apă, ele simbolizând sângele Domnului.

Printre primii care a evocat acest subiect în creația sa a fost celebrul Angelos Akotantos (†1450), pictor grec de origine nobilă din oraşul Candia. Angelos Akotantos este considerat primul dintre zugravi care şi-a pus semnătura pe icoane, subscriind Χειρ Αγγέλου (în greacă - „Mâna Îngerului"). Este apreciat ca cel mai mare pictor grec din prima jumătate a secolului al XV-lea, opera lui, de o înaltă calitate artistică, inspirând pictori de renume - Andreas Ritzos, Andrew Pavia şi Nicholas Tzafouris. Imaginile lui mobile cu subiectul Christos - Viţa de vie puteau fi văzute în prima jumătate a secolului al XV-lea în mai multe lăcaşuri sfinte de pe insula Creta, printre care: în mănăstirea Hodighitria din Kenourgio, în mănăstirile din Varsamonero (Voriza) şi Malles (Hierapetra). Pe ele era reprezentat Mântuitorul în viţă de vie, încadrat, la nivelul nimbului, de Sf. Apostoli Petru şi Pavel, iar pe marginea icoanei, pe linie verticală, - de ceilalţi zece apostoli, modelul iconografic fiind inspirat din textul Evangheliei „Eu sunt viţa, voi mlădiţele" (Ioan 15, 5).