EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX.
Cuvântul Pafta este de origine turcică - cu o posibilă intrare în această limbă pe filiera iraniană - având la bază cuvântul persan bafta „țesut", care a derivat în limba turcă cu sensul de „placă". În prezent se folosește în forme aproape identice în limbile română (pafta), bulgară (пафта), sârbă (пафте) și în unele dialecte aromâne (pafta), desemnând accesoriile vestimentare cu rol funcțional și ornamental care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul, lucrate din diverse materiale și decorate în diferite tehnici.

Cele trei paftale decorate în tehnica emailului policrom, tezaurizate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, se înscriu în seria celor din aria sud-dunăreană, datate cu sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea.

Sunt compuse din două părţi identice, de formă trapezoidală, suprafaţa acestora fiind împărţită în trei registre aproximativ egale, decorate cu motive vegetale stilizate ce constituie o reţea metalică în care este turnat emailul. Cele două părţi componente se prelungesc în unghi ascuţit spre capete, formând cu latura ultimului registru decorativ un triunghi, ornamentat similar. Emailul folosit pentru a umple motivele florale este de culoare neagră, turcoaz, albă, portocalie, verde, galben, bordo. Întregul câmp decorativ este încadrat într-un chenar perlat.

Pe revers, ambele părţi componente ale paftalelor păstrează câte o bandă de aramă, prinsă cu nituri de margine, necesară pentru fixarea capetelor cordonului. Sistemul de prindere, realizat prin întrepătrunderea balamalelor celor două părţi componente şi închise cu ajutorul unui ac mobil, prins cu un lănţişor de o cheutoare fixată pe una dintre piesele paftalei, este mascat de o plăcuţă dreptunghiulară (fixată prin trei nituri de corpul piesei), cu marginile înguste terminate în unghi ascuţit, ornamentată în acelaşi stil şi cu aceeaşi tehnică, având în plus trei monturi circulare, cu marginile crestate, îndoite spre interior, pentru a fixa central pastă de sticlă de culoare roşie și verde. Aceste monturi sunt încadrate de un brâu crestat, radiant.

Simbolistica paletei de culori codifică semnificaţii şi simboluri, fiind folosite din considerentul că au puteri magice. Culoarea roşie a reprezentat dintotdeauna iubirea, afecţiunea şi în acelaşi timp protecţie faţă de blesteme şi deochi; albul reprezintă puritatea, curăţenia sufletească şi trupească; albastrul, în plan simbolic, este asociat cu infinitatea, cu dimineaţa, un început, o nouă stare; verdele este simbolul destinului, speranţei, bunăstării, echilibrului, renaşterii, fiind asociată cu natura care învie în fiecare primăvară, cu viaţa.


Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Atelier de instruire susținut de Vanessa Vaio, expert în interpretarea patrimoniului

28 septembrie 2023

Joi, 28 septembrie 2023, sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a găzduit atelierul de instruire Abordări inovatoare a interpretării patrimoniului cultural pentru dezvoltarea produsului turistic prin prisma experiențelor imersive, susținut de doamna Vanessa Vaio, expert în interpretarea patrimoniului cu peste 28 de ani de experiență în domeniu. Vanessa Vaio este coordonatorul Italiei al Asociației europene pentru interpretarea patrimoniului Interpret Europe. La deschiderea evenimentului a participat doamna Svetlana Pociumban, șefa Direcției Patrimoniu a Ministerului Culturii, care a subliniat rolul muzeelor în societățile contemporane și importanța promovării și valorificării patrimoniului cultural prin educație.

Atelierul a fost organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Asociația Obștească „Comitetul Național ICOM Moldova" și Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, cu suportul strategic al Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală.

În cadrul atelierului Vanessa Vaio a împărtășit experiența sa în domeniul dezvoltării de programe de interpretare, planificarea interpretativă, proiectarea și gestionarea producției de materiale promoționale; utilizarea tehnologiei și a multimedia în interpretare; crearea de conținut pentru diferite categorii de vizitatori; dezvoltarea de strategii de interpretare accesibile și inclusive; integrarea rezultatelor cercetărilor științifice în strategiile de interpretare.

La lucrările atelierului au participat peste 20 de angajați din cadrul muzeelor naționale și locale, care dezvoltă programe educaționale și care vor aplica în practică cunoștințele dobândite în gestionarea relației cu publicul, astfel încât serviciile prestate vizitatorilor să corespundă standardelor europene.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei este onorat să organizeze și să găzduiască astfel de evenimente importante, care au scopul de a eficientiza munca angajaților din muzeu, de a spori gradul de atractivitate a produselor muzeale, dar și de a readuce muzeele în rândurile instituțiilor culturale de top atât din țară, cât și de peste hotare.




 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX....

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC