#Exponatul Lunii

Kyathos (< gr.veche κύαθος - căuș, cană) este vas antic grecesc (căuș), folosit pentru scoaterea vinului din diverse vase mai mari (cratere, hidrii, pelike etc.), pentru a fi turnat în cupe de băut. Pe parcursul existenței acestor vase, ele au fost confecționate din diferite materiale - de la argint și bronz până la lut ars, cele din urmă fiind deseori pictate cu figuri roșii și negre, iar uneori - acoperite doar cu firnis negru.

Miturile despre Heracles ne amintesc de un tânăr paharnic pe nume Kyathos, care în timpul unui ospăț, scoțând vinul din vas cu un căuș de ceramică, pentru a-l turna în cupa lui Heracles, rupe întâmplător toarta supraînălțată a vasului (cazuri întâlnite deseori) și varsă lichidul peste eroul legendar. Heracles, necalculându-și puterile, îi dă un bobârnac tânărului neatent. Deși a fost o simplă lovitură cu degetul, ea i-a fost fatală tânărului paharnic. În amintirea acestui trist eveniment, în patria lui Kyathos, Etolia, a fost plantat un crâng, numit Crângul paharnicului, în el fiind amplasată și o sculptură ce îl reprezintă pe Kyathos întinzând cupa lui Heracles. Tot în memoria paharnicului, vasele-căușe pentru scoaterea vinului au primit numele acestuia.

Polonicele kyathos, executate din argint sau din bronz, de cele mai mute ori având diametrul căușului foarte mic (între 4-6 cm), erau folosite la scoaterea vinului din amfore (diametrul gâtului acestora varia între 8-10-12 cm). Kyathos-ul de metal era prevăzut, de obicei, cu un mâner lung și subțire, care, în partea superioară, era îndoit, finalizând cu un cap stilizat de lebădă.

Aceste vase sunt răspândite în diverse culturi din perioada greacă în sec.VI-IV a. Chr.

Kyathos-ul de bronz, păstrat la Muzeul Național de Istorie, ca și majoritatea pieselor de metal de acest tip, are partea superioară a toartei (mânerului) îndoită în formă de cârlig, ce finalizează cu un cap de lebădă, și are următoarele caracteristici: greutatea - 116,40 g; lungimea maximă - 31,5 cm; lățimea toartei 0,9 -2 cm; diametrul gurii căușului 4,4x5 cm; diametrul fundului căușului - 4 cm; înălțimea căușului - 2,7 cm.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

August 2020

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ

Se zice că icoanele, prin harul dumnezeiesc pe care îl au, îşi aleg singure locul de unde să-şi poată manifesta puterile de binecuvântare şi mângâiere. Aşa s-a întâmplat ca o icoană a Maicii Domnului să poposească pe meleagurile noastre pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, timp în care aceste teritorii erau implicate în campaniile militare din cadrul războiului ruso-turc din anii 1787-1791. Împrejurările apariţiei acestei icoane în Basarabia sunt confirmate de mai multe referinţe de epocă, din care rezultă că ofiţerul rus N.A. Albaduev aduce cu sine icoana în perioada operaţiilor militare amintite mai sus, iar după moartea lui, rudele – soţia colonelului sau mama lui – dăruiesc această icoană mănăstirii unde ofiţerul, venind în postul Crăciunului, pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine, moare subit. Icoana Maicii Domnului a fost aşezată iniţial în biserica veche din lemn, unde se afla cavoul ofiţerului, mai târziu fiind depusă în noua biserică, zidită şi sfinţită în anul 1816, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Icoana va deveni în curând foarte populară, iar faima ei va creşte în mod deosebit datorită vindecărilor săvârşite prin mijlocirea Maicii Domnului, presa de epocă înregistrând în detalii numele persoanelor vindecate, locul de trai şi suferinţele lor. Arhimandritul Serafim, stareţ al mănăstirii în perioada 1805-1827, menţiona despre cinstirea deosebită a icoanei Maicii Domnului de la mănăstirea Hârbovăţ, poporul ortodox căutând dintotdeauna în faţa acestei icoane a Împărătesei Lumii ajutor şi apărare. Credincioşii au numit-o Icoană Făcătoare de Minuni, înainte ca Sfântul Sinod să emită Ucazul cu nr. 526 din 26 ianuarie 1859, semnat de împăratul Alexandru al II-lea, prin care acestui chip al Preacuratei i se atribuia titlul de Icoană a Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hârbovăţ. Recunoscându-i calităţile miraculoase, Sfântul Sinod va institui, totodată, procesiuni religioase cu aducerea anuală a icoanei la Chişinău la 1 octombrie şi întoarcerea ei ulterioară la mănăstire la 23 aprilie.

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ este unul dintre cele mai timpurii şi mai populare tipuri mariale – cel al Hodighitriei. În acest model iconografic, Născătoarea de Dumnezeu şi Pruncul sunt reprezentaţi în poziţie frontală, privind spre cel ce se roagă. Fecioara îşi ţine Pruncul pe mâna stângă, cu dreapta arătând spre El. Pruncul binecuvântează cu mâna dreaptă, în mâna stângă ţinând sulul sacru – simbolul Evangheliei. Din punctul de vedere al reprezentărilor, trebuie să menţionăm că, în mare parte, icoanele Maicii Domnului de la Hârbovăţ denotă o atitudine mai deosebită între personaje decât în cazul unei Hodighitrii tradiţionale, remarcându-se o afecţiune specială, accentuată de poziţia chipurilor unul faţă de altul, de aplecarea mai pronunţată a capetelor, de expresia blândă pe faţa Pruncului. Putem spune că, în iconografia Maicii Domnului de la Hârbovăţ, sunt îmbinate armonios trăsăturile a două modele mariologice distincte: Maica Domnului Hodighitria, sau Îndrumătoarea, şi Maica Domnului Eleusa, sau Mila Afectuoasă.

Copii fidele ale icoanei se mai păstrează în Catedrala Mitropolitană din Chişinău, în catedrala Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Chişinău, în biserica de vară a mănăstirii Noul Neamţ din satul Chiţcani (Căuşeni), în biserica Acoperământul Maicii Domnului din satul Sîrcova (Rezina), în catedrala Schimbarea la faţă din Bolgrad, în mănăstirea Schimbarea la faţă din localitatea Tatarbunar, în biserica Sfânta Parascheva din satul Furatovca, regiunea Odesa, în mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail din oraşul Odesa, în mănăstirea Înălţarea Domnului din oraşul Teplodar (Ucraina), în mănăstirea Sfânta Treime din s. Mramor, de lângă Topolovgrad (Bulgaria), în catedrala Sfântul Cneaz Alexandru Nevski din Ungheni ş.a.