#Exponatul Lunii

August 2021

Icoana Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este considerată o mare sărbătoare creştină, când Fecioara, primindu-şi lumescul sfârşit, intră în slava cerurilor. Constituită odată cu evoluţia cultului Fecioarei, această sărbătoare se înscrie printre cele mai timpurii. Originea sărbătorii provine din Ierusalim, probabil, din secolul al IV-lea, devenită populară în Apus în secolele V-VI. Instituirea acestei sărbători a consolidat cinstirea Maicii Domnului, la fel şi a Adormirii ei, condamnând, totodată, unele excese privind cultul Fecioarei, în special, cele legate de iluziile ereticilor coliridieni, care negau natura umană a Preacuratei Fecioare, inclusiv a lumescului ei sfârşit. Celebrată iniţial la 18 ianuarie, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, începând din anul 582, se va marca în ziua de 15 august, sărbătoare considerată „un al doilea Paşte tainic". Împăratul Flavius Mauriciu (c. 539-602) a fost cel care a stabilit ca ziua de 15 august să fie sărbătorită pretutindeni.

Sfintele Evanghelii trec sub tăcere acest eveniment, datele despre împrejurările Adormirii şi petrecerea Născătoarei de Dumnezeu fiind păstrate de tradiţia populară sau relatate în scrierile apocrife. Aceste surse, redând momentele centrale ale evenimentului, ofereau și diverse detalii, fapt care a impus un mod diferit de tratare a subiectului, schemele iconografice evoluând de la o perioadă la alta. Compoziţiile iniţiale, consacrate Adormirii Maicii Domnului, erau laconice, cu puţine personaje, iar din secolele X-XI sunt atestate scenele complexe, cu multiple personaje. Schemele iconografice erau configurate atât pe linie orizontală, cât şi pe linie verticală, în primele - personajele sunt adunate fie la stânga şi la dreapta patului Fecioarei, fie în semicerc, în celelalte - personajele, în număr mare, sunt dispuse în spatele patului Fecioarei sau (şi) încadrându-L pe Isus Hristos, registrul superior fiind încărcat de multiple reprezentări şi atribute. Tradiţional, în mijlocul unei case, Preasfânta Fecioară, întinsă pe pat, are mâinile strânse la piept. De o parte şi de alta a patului se află sfeşnice cu făcliile aprinse. La picioarele ei este zugrăvit Sf. Apostol Petru tămâind cu cădelniţa, iar la creştet - Apostolul Pavel şi Ioan Teologul, care o sărută. În jurul ei sunt adunaţi ceilalţi apostoli, cu excepţia Apostolului Toma, care a întârziat la procesiune. Mai sus, în stânga patului, Hristos, în haine albe, cu nimb, în mandorla sau clipeus radiant, ţine în braţele Sale un prunc înfăşat, prin care este simbolizat sufletul Fecioarei.

Sensul teologic al acestui subiect iconografic reflectă relaţia între moarte şi viaţă, între mărginit şi infinit, între sfârşit şi început. În schemele icoanelor, aceste ipostaze sunt simbolizate printr-o linie orizontală şi o linie verticălă, personificate prin corpul culcat al Fecioarei şi prin chipul Mântuitorului cu prunca în braţe.

Modelul iconografic al icoanei prezentate amintește despre celebra icoană din biserica Adormirea Maicii Domnului din Lavra Peşterilor din Kiev, adusă aici în anul 1073, probabil, din biserica Vlacherne, din Constantinopol. Este cunoscut faptul că pe aceste modele, care reproduceau, probabil, schema icoanei originale, în stânga patului se monta sau se picta o uşiţă din argint, care, decorată cu o cruce pe centru, putea fi confundată cu o Evanghelie închisă. Totodată, imaginea acestui element decorativ de pe copiile târzii ar putea sugera ideea că modelul adus la Kiev în secolul al XI-lea făcea parte din aşa-numitele icoane-relicvarii, în care se montau tainiţe speciale, acoperite cu uşi de argint, pentru păstrarea fragmentelor din moaştele sfinţilor sau din veşmintele lor.