#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

August 2022

Paftale

Atelier de giuvaiergerie din orașul Orhei, Basarabia, secolul al XIX-lea

Cuvântul Pafta este de origine turcă și se folosește în forme aproape identice în limbile română, greacă, bulgară, sârbă și în unele dialecte aromâne, desemnând accesoriile vestimentare cu rol fucțional și ornamental, care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul.

Paftalele sunt accesorii ale costumelor de ceremonie și cotidiene, obișnuite la curtea domnească, dar și în ambianța orașelor și târgurilor din Țările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influența sporită a culturii grecești.

În toată peninsula balcanică, atelierele argintarilor au produs paftale foarte diferite ca dimensiuni, aliaje, tehnică, stil, decorație. Paftalele turcești erau, de obicei, dantelate, adesea - aurite, cu multe pietre, exprimând opulență. La bulgari și aromâni sunt mai simple, dar au un anumit model și o simbolistică aparte. La greci sunt în special din argint, cu modele delicate, la care se adaugă coral și bănuți. Diferența dintre Occident și Orient este marcată de capacitatea otomanilor de a combina materialele cu pietrele prețioase. O altă trăsătură este preferința pentru motivele florale în detrimentul reprezentării animalelor și păsărilor. Populațiile aflate sub stăpânire otomană au asimilat influențele și le-au integrat propriei culturi.

Paftalele etalate certifică prezența unui atelier de giuvaiergerie în orașul Orhei, Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar calitatea executării, prelucrarea fină a detaliilor, compoziția complexă denotă măiestria și iscusința meșteșugarilor.

Asemănătoare din punct de vedere stilistic, cele trei paftale sunt alcătuite din două piese, în formă de sămânță germinativă, cu vârfurile puternic marcate. Chenarul marginal este decorat cu motivul ghirlandei, care circumscrie elemente decorative florale. Sistemul de închidere cu cârlig și gaică este acoperit cu un buton decorat. Pe verso ambele părți sunt prevăzute cu câte două bride verticale, cu care se prindea centura.

Paftalele au fost realizate din argint, dovadă servind marca fineții metalului (titlul „84"), aplicată, conform regulamentului, pe ambele detalii ale paftalei, și marca atelierului de giuvaiergerie din Orhei - simbolul stejarului încadrat într-un scut stilizat. Calitatea metalului și a execuției este certificată și de marca meșterului marcator (probirer), una dintre paftale fiind expertizată de Dmitri Tiunov, având aplicat poansonul „ДТ" (DT). Pe ambele detalii ale paftalei este ștanțat anul 1858 și poansonul argintarului care a executat piesa „ПН" (PN). Marca aplicată pe cea de-a doua pafta - inițialele „МИ" (MI) - indică doar meșterul care a executat piesa. Cea de-a treia pafta, realizată în atelierul de la Orhei, nu are aplicate, conform legislației, mărcile necesare pe versoul paftalei, dar păstrează ștanțate aceleași mărci pe marginea laterală a pieselor: simbolul stejarului, titlul „84", anul executării - 1871 și inițialele meșterului marcator - „КС" (KS), identificat cu Sergheev Klim Pavlov, care a activat între anii 1868 și 1871.

Între anii 1840 și 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile și cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României. Aceasta a introdus la Curte portul național românesc, accesorizat cu paftale. Exemplul ei a fost urmat de elita feminină a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Iar succesoarea ei, Regina Maria, avea să perpetueze această modă, cu eleganță și rafinament, și în perioada interbelică.