#Exponatul Lunii

Descoperit în anul 1957 în timpul lucrărilor agricole din apropierea localității, inițial, acesta a făcut parte din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, pentru ca, ulterior, să fie transferat la Muzeul Național de Istorie (Inventar: FB: 12 576 - 12650; N: 12 658 - 12 732). Este alcătuit din 75 de monede de argint care reprezintă emisiuni din categoria talerilor, puși în circulație de Regatul Poloniei, Republica Provinciilor Unite și Sfântul Imperiu Romano-German în perioada anilor 1612-1648.

REGATUL POLONIEI
Sigismund II Wasa (1586-1632)
Coroana, taler: 1628 (1).
Gdańsk, orți: 1612 (1), 1613 (1*), 1614 (1), 1615 (7), 1616 (8), 1617 (16), 1618 (4), 1619 (2), 161 (1), 1620 (2), 1621 (8).

REPUBLICA PROVINCIILOR UNITE
Taleri-leu (leeuwendaalder)
Gelderland: 1641 (1), 1647 (2), 1649 (1).
Frisia de Vest: 1648 (1).
Utrecht: 1643 (1), 1646 (1), 1647 (2), 1648 (1).

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ
Kampen: halve leeuwendaalder 1646 (1), 1647 (1); leeuwendaalder 1647 (3), 1649 (1).
Zwolle: leeuwendaalder 1633 (1), 1637 (3), 1644 (1), 1646 (2), 1648 (1).

Acest tezaur, prin structura sa, confirmă prezența, în circulația monetară a Țării Moldovei, a emisiunilor monetare de argint din categoria talerului.

Talerii au fost emiși pentru prima dată în anul 1486 în Sankt-Joachimstal, azi Republica Cehă, numele de taler fiind o abreviere de la Joachimsthaler, adică „monedă emisă în Sankt-Joachimstal". În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii au fost emiși în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. Astfel, talerul poate fi considerat o monedă prin excelență populară, existând taleri de mai multe tipuri, precum: taleri austrieci, taleri polonezi, taleri rusești, taleri turcești, taleri venețieni, numiți și scuzi, reichstaleri, numiți și imperiali, löwenthaleri, sau taleri-lei, taleri spanioli, numiți și colonați. În Ţările Române, talerii se răspândesc pe larg către sfârșitul veacului al XVI-lea, iar în secolele următoare circulația lor devine foarte abundentă, aceștia fiind în uz până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Moneda a avut un succes enorm, fiindu-i atribuite și denumirile de: daalder/daler în Olanda, talar în Polonia, dahlar în Scandinavia, tallaro/tallero în Italia, talari în Etiopia, dollar în America etc. O categorie aparte - talerul olandez, leeuwendaalder, löwenthaler, adică talerul-leu, numit pe scurt și leu, - după stema de pe revers, care reprezintă un scut cu o coroană, având înlăuntru un leu - este o monedă de argint, bătută în Țările de Jos, care deciseseră, în anul 1575, emiterea unei noi monede pe baza scuzilor. În Principate, talerul-leu apare în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Acești taleri-lei au dat denumirea monedei actuale a României, a Republicii Moldova și a celei din Bulgaria (leva).

Orții sunt, la fel, monede de argint din categoria talerului, cu valoarea de un sfert de taler. Sfertul de taler s-a numit la început ortstaler, denumire care ulterior s-a redus la forma ort (în limba germană veche, ort înseamnă „o pătrime"). Moneda a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind prezentă şi în secolul al XVIII-lea sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani. Termenul de ort s-a păstrat în limba română în sintagma a (-și) da ortul popii („a muri"), care îşi are originea într-o străveche practică păgână: mortului i se punea o monedă la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca să-şi poată plăti vămile văzduhului; aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare, familia persoanei decedate „dădea ortul popii", pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Decembrie 2020

Vasul –„binoclu” de la Ciulucani

Piesa a fost descoperită în anul 1990 lângă s. Ciulucani, r-nul Teleneşti, cu ocazia amenajării unui iaz. În acelaşi an, arheologul Tatiana Todorova a efectuat în aşezare săpături care aveau menirea să salveze de la distrugerea iminentă o parte din suprafaţa ei. Aşezarea Ciulucani I se situează pe versantul văii unui pârâu, afluent de stânga al râului Ciulucul Mic, la 12 km nord de satul Ciulucani, raionul Telenești.

Vasul aparţine culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa (aa.5.200 până în 3.200 a.Chr.), care şi-a primit denumirea după cea a satului cu același nume din apropierea Iaşului, unde, în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni (în ucr. Tripolie) se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Așezările cucuteniene aveau o organizare protourbană, cu locuinţe construite din lut pe structuri de lemn. Cucutenienii practicau vânătoarea, agricultura şi meşteşugurile casnice, cum ar fi: ţesutul, olăritul, confecţionarea uneltelor. Culorile predominante pe ceramica cucuteniană sunt roşul, albul şi negrul.

Piesă în formă de binoclu reprezintă două tuburi ceramice, unite prin intermediul a trei bare (punţi) dispuse orizontal, fiind compusă, ca atare, din două monocluri cu extremităţile în formă de pâlnie. Vasul de culoare gălbuie-roză este modelat dintr-o pastă fină de lut şi decorat prin ornament pictat, pentru care s-au folosit coloranţi naturali, de nuanță negru-maro. După un tip de particularităţi, o astfel de construcţie avea ca prototip o construcţie similară de lemn. În unele cazuri, extremităţile aveau orificii, adică formau un tot întreg cu tubul suport, în alte cazuri, mai rare, cum este şi piesa de la Ciulucani, ele reprezintă mici phiale. Evoluţia acestui tip de vas are loc în perioada clasică a culturi Cucuteni, de până la începutul degradării treptate a calităţii ceramicii acestei culturi. Până în prezent, nu există opinii sigure privind funcţionalitatea acestor piese, specifice doar culturii Cucuteni, dar mai mulţi cercetători optează pentru supoziţia că acestea ar fi fost utilizate în practica rituală şi se află printre cei mai buni marcatori cronologici şi spaţiali. Fiecare vas-„binoclu" descoperit până în prezent nu are un decor asemănător, toate fiind artefacte unicat.

Vasul -„binoclu" de la Ciulucani are înălţimea de 188 mm, diametrele extremităţilor variază de la 111 la 112,5 mm, lăţimea vasului - 290 mm.

Datare: mileniul IV a. Chr.