#Exponatul Lunii

Din perioada de debut a creștinismului, crucea semnifica nu doar instrumentul de tortură, ci și simbolul biruinței asupra morții, simbol al mântuirii.

Piesa pe care o prezentăm luna aceasta este executată din argint, având forma unei cruci de tip bizantin, cu marginile brațelor trapezoidale. Brațele laterale și cel din partea inferioară par că sunt întoarse în interiorul unui vas (potir?) cu „piciorușul" în formă de trapez.

Brațele crucii și ale „potirului" se finalizau cu un element decorativ în formă de sferă (picătură). Crucea are un decor în relief, executat în tehnica filigranului și granulației, compus din picături, șnururi - duble și triple -, cercuri cu picătură în centru, frunze de trifoi (?). În centrul crucii, la intersecția brațelor, se află o montură circulară cu marginea șnurată, în care se află un granat. Totuși, elementul decorativ principal reprezintă imaginile a patru păuni spre dreapta, cu un șarpe în cioc, dispuși pe toate brațele crucii. Imaginea păunilor este redată într-o manieră artistică însă coada este stilizată sub formă de palmetă.

Păunul, originar din India, datorită cozii sale luxoase în formă de evantai, era considerat simbol al Soarelui. În Grecia antică, el era considerat păsărea sacră a zeiței Hera, iar în Roma antică - a zeiei Iuno. În Rusia kieveană, păunul (pasărea-măiastră) simboliza, la fel, Soarele. În Occident, păunul era considerat un ucigaș de șarpe, iar culorile irizate ale cozii erau atribuite capacității sale de a transforma veninul șarpelui în substanță solară. De vreme ce șerpii din simbolismul iranian erau considerați dușmanii soarelui, se credea că păunul ucide șerpii, pentru ca din saliva lor să-și creeze „ochii" irizați de bronz-verde și albastru-auriu de pe penele cozii sale.

Splendoarea strălucitoare a cozii păunului mascul este motivul pentru care îl comparăm cu zeii nemuritori și, prin urmare, cu nemurirea. Păunii sunt cunoscuți ca o emblemă a măreției, a autorității regale, a superiorității spirituale, a creației ideale.

În perioada timpurie a creștinismului, păunul reprezenta simbolul iubirii, învierii, nemuririi, frumuseții, al veșniciei sufletului, al ochiului atotvăzător al Bisericii, iar pana de păun era emblema Sf. Varvara. Reprezentarea păunilor cu șarpele în cioc, pe cruce, nu este deloc întâmplătoare, ea simbolizând victoria lui Christos asupra Răului.

Pe partea din spate a crucii sunt păstrate urmele unui dispozitiv de fixare, care, probabil, se completa cu un ac (lipsă), piesa având astfel și o funcționalitate de agrafă (fibulă), care, cu siguranță, se prindea pe stofă. Presupunem datarea piesei cu sec. IX-XII.

Piesa are următoarele dimensiuni: înălțimea- 125 mm; lățimea - 86 mm; greutatea - 47 g.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Decembrie 2020

Vasul –„binoclu” de la Ciulucani

Piesa a fost descoperită în anul 1990 lângă s. Ciulucani, r-nul Teleneşti, cu ocazia amenajării unui iaz. În acelaşi an, arheologul Tatiana Todorova a efectuat în aşezare săpături care aveau menirea să salveze de la distrugerea iminentă o parte din suprafaţa ei. Aşezarea Ciulucani I se situează pe versantul văii unui pârâu, afluent de stânga al râului Ciulucul Mic, la 12 km nord de satul Ciulucani, raionul Telenești.

Vasul aparţine culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa (aa.5.200 până în 3.200 a.Chr.), care şi-a primit denumirea după cea a satului cu același nume din apropierea Iaşului, unde, în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni (în ucr. Tripolie) se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Așezările cucuteniene aveau o organizare protourbană, cu locuinţe construite din lut pe structuri de lemn. Cucutenienii practicau vânătoarea, agricultura şi meşteşugurile casnice, cum ar fi: ţesutul, olăritul, confecţionarea uneltelor. Culorile predominante pe ceramica cucuteniană sunt roşul, albul şi negrul.

Piesă în formă de binoclu reprezintă două tuburi ceramice, unite prin intermediul a trei bare (punţi) dispuse orizontal, fiind compusă, ca atare, din două monocluri cu extremităţile în formă de pâlnie. Vasul de culoare gălbuie-roză este modelat dintr-o pastă fină de lut şi decorat prin ornament pictat, pentru care s-au folosit coloranţi naturali, de nuanță negru-maro. După un tip de particularităţi, o astfel de construcţie avea ca prototip o construcţie similară de lemn. În unele cazuri, extremităţile aveau orificii, adică formau un tot întreg cu tubul suport, în alte cazuri, mai rare, cum este şi piesa de la Ciulucani, ele reprezintă mici phiale. Evoluţia acestui tip de vas are loc în perioada clasică a culturi Cucuteni, de până la începutul degradării treptate a calităţii ceramicii acestei culturi. Până în prezent, nu există opinii sigure privind funcţionalitatea acestor piese, specifice doar culturii Cucuteni, dar mai mulţi cercetători optează pentru supoziţia că acestea ar fi fost utilizate în practica rituală şi se află printre cei mai buni marcatori cronologici şi spaţiali. Fiecare vas-„binoclu" descoperit până în prezent nu are un decor asemănător, toate fiind artefacte unicat.

Vasul -„binoclu" de la Ciulucani are înălţimea de 188 mm, diametrele extremităţilor variază de la 111 la 112,5 mm, lăţimea vasului - 290 mm.

Datare: mileniul IV a. Chr.