#Exponatul Lunii

Cuvântul Pafta este de origine turcă și se folosește în forme aproape identice în limbile română, greacă, bulgară, sârbă și în unele dialecte aromâne, desemnând accesoriile vestimentare cu rol fucțional și ornamental, care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul.

Paftalele sunt accesorii ale costumelor de ceremonie și cotidiene, obișnuite la curtea domnească, dar și în ambianța orașelor și târgurilor din Țările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influența sporită a culturii grecești.

În toată peninsula balcanică, atelierele argintarilor au produs paftale foarte diferite ca dimensiuni, aliaje, tehnică, stil, decorație. Paftalele turcești erau, de obicei, dantelate, adesea - aurite, cu multe pietre, exprimând opulență. La bulgari și aromâni sunt mai simple, dar au un anumit model și o simbolistică aparte. La greci sunt în special din argint, cu modele delicate, la care se adaugă coral și bănuți. Diferența dintre Occident și Orient este marcată de capacitatea otomanilor de a combina materialele cu pietrele prețioase. O altă trăsătură este preferința pentru motivele florale în detrimentul reprezentării animalelor și păsărilor. Populațiile aflate sub stăpânire otomană au asimilat influențele și le-au integrat propriei culturi.

Paftalele etalate certifică prezența unui atelier de giuvaiergerie în orașul Orhei, Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar calitatea executării, prelucrarea fină a detaliilor, compoziția complexă denotă măiestria și iscusința meșteșugarilor.

Asemănătoare din punct de vedere stilistic, cele trei paftale sunt alcătuite din două piese, în formă de sămânță germinativă, cu vârfurile puternic marcate. Chenarul marginal este decorat cu motivul ghirlandei, care circumscrie elemente decorative florale. Sistemul de închidere cu cârlig și gaică este acoperit cu un buton decorat. Pe verso ambele părți sunt prevăzute cu câte două bride verticale, cu care se prindea centura.

Paftalele au fost realizate din argint, dovadă servind marca fineții metalului (titlul „84"), aplicată, conform regulamentului, pe ambele detalii ale paftalei, și marca atelierului de giuvaiergerie din Orhei - simbolul stejarului încadrat într-un scut stilizat. Calitatea metalului și a execuției este certificată și de marca meșterului marcator (probirer), una dintre paftale fiind expertizată de Dmitri Tiunov, având aplicat poansonul „ДТ" (DT). Pe ambele detalii ale paftalei este ștanțat anul 1858 și poansonul argintarului care a executat piesa „ПН" (PN). Marca aplicată pe cea de-a doua pafta - inițialele „МИ" (MI) - indică doar meșterul care a executat piesa. Cea de-a treia pafta, realizată în atelierul de la Orhei, nu are aplicate, conform legislației, mărcile necesare pe versoul paftalei, dar păstrează ștanțate aceleași mărci pe marginea laterală a pieselor: simbolul stejarului, titlul „84", anul executării - 1871 și inițialele meșterului marcator - „КС" (KS), identificat cu Sergheev Klim Pavlov, care a activat între anii 1868 și 1871.

Între anii 1840 și 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile și cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României. Aceasta a introdus la Curte portul național românesc, accesorizat cu paftale. Exemplul ei a fost urmat de elita feminină a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Iar succesoarea ei, Regina Maria, avea să perpetueze această modă, cu eleganță și rafinament, și în perioada interbelică.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2021

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești

Un german pasionat de istoria românilor, Robert Denndorf, a donat muzeului mai multe bunuri culturale de o deosebită semnificație istorică și artistică. Printre acestea distingem gravura Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești. Lucrarea – cu dimensiunile: L – 420 mm, 380 mm; LA – 350 mm, 300 mm – a fost executată de gravorul și editorul german de origine elvețiană Matthӓus Merian, la comanda istoricului german Iohan Abelin, cunoscut ca autor cu numele Iohan Ludwig Gottfreid. Ea reprezintă o imagine generală a dislocării trupelor turcești și rusești pe malul Prutului, lângă Stănilești, înainte de începutul Bătăliei de la Stănilești (județul Vaslui). Pe centru este redat râul Prut, în partea de sus a râului fiind dispusă armata otomană, iar în partea de jos – cea a Rusiei, sprijinită de oștile lui Dimitrie Cantemir (Principatul Moldovei). Prin diverse simboluri, aplicate pe gravură, sunt înfățișate și numerotate anumite acțiuni și lucruri, fără descifrări și explicații. În partea de jos a gravurii, în centru, într-un chenar, se află titlul lucrării în limba germană – Action bey der Prutt zwijehen denen Turcken und Mofcowiten. Gravura a fost publicată, pentru prima dată, în anul 1715, în Theatrum Europaeum, o revistă de istorie, lansată de Mattthӓus Merian, care a apărut, în limba germană, între anii 1633 – 1738. Ulterior, a fost reprodusă și în 1673 în cartea, redactată în limba italiană, Colonna Traiana – Eretta Dal Senato, E. Popolo Romano All, imperatore Traiano Augusto Nel Suo Foro in Roma „Columna lui Traian, ridicată de Senat și poporul roman împăratului Traian în forumul său din Roma”. Volumul cuprindea și o expunere în limba latină, efectuată de Alfonso Ciaccone. În rezultatul Bătăliei de la Stănilești, în Moldova, în 1711, este instalat regimul fanariot, iar în Țara Românească – în 1716. Iar Dimitrie Cantemir se stabilește cu traiul în Rusia.

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești este una din primele imagini ale istoriei medievale românești înfățișând un eveniment istoric de la începutul secolului al XVIII-lea – Bătălia de la Stănilești – care a avut urmări importante pentru Moldova și Țara Românească. La acest subiect nu există nicio mărturie iconografică a autorilor români din secolul XVIII. Singurele reprezentări artistice, înregistrate până astăzi, au fost lansate de artiști occidentali.

Gravura este de o remarcabilă valoare artistică și istorică, fiind clasată ca bun cultural de patrimoniu mobil în categoria juridică Tezaur.