#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2021

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești

Un german pasionat de istoria românilor, Robert Denndorf, a donat muzeului mai multe bunuri culturale de o deosebită semnificație istorică și artistică. Printre acestea distingem gravura Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești. Lucrarea – cu dimensiunile: L – 420 mm, 380 mm; LA – 350 mm, 300 mm – a fost executată de gravorul și editorul german de origine elvețiană Matthӓus Merian, la comanda istoricului german Iohan Abelin, cunoscut ca autor cu numele Iohan Ludwig Gottfreid. Ea reprezintă o imagine generală a dislocării trupelor turcești și rusești pe malul Prutului, lângă Stănilești, înainte de începutul Bătăliei de la Stănilești (județul Vaslui). Pe centru este redat râul Prut, în partea de sus a râului fiind dispusă armata otomană, iar în partea de jos – cea a Rusiei, sprijinită de oștile lui Dimitrie Cantemir (Principatul Moldovei). Prin diverse simboluri, aplicate pe gravură, sunt înfățișate și numerotate anumite acțiuni și lucruri, fără descifrări și explicații. În partea de jos a gravurii, în centru, într-un chenar, se află titlul lucrării în limba germană – Action bey der Prutt zwijehen denen Turcken und Mofcowiten. Gravura a fost publicată, pentru prima dată, în anul 1715, în Theatrum Europaeum, o revistă de istorie, lansată de Mattthӓus Merian, care a apărut, în limba germană, între anii 1633 – 1738. Ulterior, a fost reprodusă și în 1673 în cartea, redactată în limba italiană, Colonna Traiana – Eretta Dal Senato, E. Popolo Romano All, imperatore Traiano Augusto Nel Suo Foro in Roma „Columna lui Traian, ridicată de Senat și poporul roman împăratului Traian în forumul său din Roma”. Volumul cuprindea și o expunere în limba latină, efectuată de Alfonso Ciaccone. În rezultatul Bătăliei de la Stănilești, în Moldova, în 1711, este instalat regimul fanariot, iar în Țara Românească – în 1716. Iar Dimitrie Cantemir se stabilește cu traiul în Rusia.

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești este una din primele imagini ale istoriei medievale românești înfățișând un eveniment istoric de la începutul secolului al XVIII-lea – Bătălia de la Stănilești – care a avut urmări importante pentru Moldova și Țara Românească. La acest subiect nu există nicio mărturie iconografică a autorilor români din secolul XVIII. Singurele reprezentări artistice, înregistrate până astăzi, au fost lansate de artiști occidentali.

Gravura este de o remarcabilă valoare artistică și istorică, fiind clasată ca bun cultural de patrimoniu mobil în categoria juridică Tezaur.