EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457).

Monedele au fost bătute din argint de titlu superior, ceia ce reflectă stabilitate în viața economică a țării în acea perioadă. Executarea lor cu măiestrie la monetăria din Suceava, se încadrează printre frumoasele realizări artistice din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Pe parcurul domniei sale, au fost bătute două tipuri de emisiuni, pentru cele două valori nominale: groși și jumătăți de groși.

Emisiunile de tipul I au pe avers un scut despicat; în primul cartier apare o roză surmontată de o cruce și trei fascii, în al doilea cartier. La emisiunile epigrafe (de groși), imaginea este însoțită de legenda circulară cu numele emitentului: + STEFANVS VOIEVODA. Pe celaltă parte apare capul de bour cu stea între coarne însoțit de mobilele heraldice - roza și semiluna conturnată, amplasate în dreapta și stânga capului de bour; circular legenda: MONETA MOLDAVIE.

Pe monedele de tip II în scut pe avers apare o cruce patriarhală (dublă) și legenda STEFANVSVOIEVOD sau prescurtat STEFANVSVOIE. Pe revers este păstrat ca și la tipul I, capul de bour cu atribute heraldice: roza în dreapta/semiluna în stânga și semiluna în dreapta/roza în stânga. Între coarnele boului apare o stea sau roză. Legenda care însoțește fața cu cu capul de bour este MONETAMOLDAVI sau prescurtat MONETAMOLDA.

Datarea monedelor lui Ștefan cel Mare este încă în discuție. Conform unei opinii emisiunile de tip I au fost bătute între 1457-1476, iar tipul II între 1480/1481-1505 (Octavian Iliescu), iar a alteia 1465/1467-1475/1476 pentru tipul I și 1476/1479-1497 pentru tipul II (Ernest Oberländer-Târnoveanu).

Monedele din această vitrină au fost descoperite în cadrul săpăturilor arheologice de la Orheiul Vechi (Trebujeni, raionul Orhei) în deceniile 6 și 7 ale secolului XX:

1. Emisiuni monetare de tip I, groși, argint
2. Emisiuni monetare de tip II, groși, argint
3. Emisiune monetară de tip II, jumătate de groș, argint

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Extinderea cooperării cu instituțiile din Republica Lituania

10 mai 2023

În contextul extinderii relațiilor de cooperare cu instituțiile din Republica Lituania, în data de 10 mai 2023, la Muzeul Ocupațiilor și Luptelor pentru Libertate din Vilnius, Lituania a avut loc ceremonia de inaugurare a EXPOZIȚIEI FOTO-DOCUMENTARE „COPILĂRIA ÎN GULAG". Expoziția prezintă imagini foto-documentare despre viața copiilor basarabeni condamnați de regimul totalitar-comunist din RSS Moldovenească la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare, excizare forțată din propriile familii, în perioada anilor 1940-1941 și 1944-1953.

La deschiderea evenimentului, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Lituania, E.S. Emil Druc, a salutat oaspeții și a mulțumit Centrului de Cercetare a Genocidului și Rezistenței din Lituania pentru vernisarea expoziției tematice de rezonanță pentru istoria comună a țărilor noastre.

Curatorul expoziției, dr. conf. univ. Ludmila D. Cojocaru, a menționat despre actualitatea recuperării, documentării și valorificării istorice a mărturiilor victimelor regimului totalitar-comunist din perioada URSS.

Directorul General al Centrului de Cercetare a Genocidului și Rezistenței, dr. Arunas Bubnys, s-a referit la rezultatele frumoase realizate până în prezent în cadrul cooperării bilaterale, exprimându-și certitudinea în implementarea cu succes a proiectelor interinstituționale de viitor. În acest context, a avut loc semnarea ACORDULUI DE COOPERARE ÎNCHEIAT ÎNTRE CENTRUL DE CERCETARE A GENOCIDULUI ȘI REZISTENȚEI DIN LITUANIA ȘI MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A MOLDOVEI.

La eveniment a luat cuvântul Președinta Asociației de Limbă și Cultură Română „Dacia" din Lituania, dna Lucia Bartkiene, care s-a referit la paginile de istorie înscrise în memoria colectivă a societăților din Lituania și Republica Moldova.

Expoziţia reuneşte circa 180 de imagini foto-documentare, însoțite de memorii şi documente de arhivă din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, ale Muzeului Ținutului Edineț, Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Arhivei INIS ProMemoria al USM, precum și din arhivele comunităților memoriei și ale supraviețuitorilor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească.

Expoziția desfășurată la Vilnius este omagiu adus copiilor care au trecut prin atrocitățile regimului totalitar-comunist din URSS, precum și o acțiune de condamnare a războiului declanșat de Federația Rusă contra Ucrainei.

Expoziţia foto-documentară „Copilăria în Gulag" poate fi vizitată în perioada 10-20 mai 2023, la sediul Muzeului Ocupațiilor și Luptelor pentru Libertate din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului și Rezistenței din Republica Lituania (str. Aukų, nr. 2A, or. Vilnius, Republica Lituania).



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457)...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC