#Exponatul Lunii

Din perioada de debut a creștinismului, crucea semnifica nu doar instrumentul de tortură, ci și simbolul biruinței asupra morții, simbol al mântuirii.

Piesa pe care o prezentăm luna aceasta este executată din argint, având forma unei cruci de tip bizantin, cu marginile brațelor trapezoidale. Brațele laterale și cel din partea inferioară par că sunt întoarse în interiorul unui vas (potir?) cu „piciorușul" în formă de trapez.

Brațele crucii și ale „potirului" se finalizau cu un element decorativ în formă de sferă (picătură). Crucea are un decor în relief, executat în tehnica filigranului și granulației, compus din picături, șnururi - duble și triple -, cercuri cu picătură în centru, frunze de trifoi (?). În centrul crucii, la intersecția brațelor, se află o montură circulară cu marginea șnurată, în care se află un granat. Totuși, elementul decorativ principal reprezintă imaginile a patru păuni spre dreapta, cu un șarpe în cioc, dispuși pe toate brațele crucii. Imaginea păunilor este redată într-o manieră artistică însă coada este stilizată sub formă de palmetă.

Păunul, originar din India, datorită cozii sale luxoase în formă de evantai, era considerat simbol al Soarelui. În Grecia antică, el era considerat păsărea sacră a zeiței Hera, iar în Roma antică - a zeiei Iuno. În Rusia kieveană, păunul (pasărea-măiastră) simboliza, la fel, Soarele. În Occident, păunul era considerat un ucigaș de șarpe, iar culorile irizate ale cozii erau atribuite capacității sale de a transforma veninul șarpelui în substanță solară. De vreme ce șerpii din simbolismul iranian erau considerați dușmanii soarelui, se credea că păunul ucide șerpii, pentru ca din saliva lor să-și creeze „ochii" irizați de bronz-verde și albastru-auriu de pe penele cozii sale.

Splendoarea strălucitoare a cozii păunului mascul este motivul pentru care îl comparăm cu zeii nemuritori și, prin urmare, cu nemurirea. Păunii sunt cunoscuți ca o emblemă a măreției, a autorității regale, a superiorității spirituale, a creației ideale.

În perioada timpurie a creștinismului, păunul reprezenta simbolul iubirii, învierii, nemuririi, frumuseții, al veșniciei sufletului, al ochiului atotvăzător al Bisericii, iar pana de păun era emblema Sf. Varvara. Reprezentarea păunilor cu șarpele în cioc, pe cruce, nu este deloc întâmplătoare, ea simbolizând victoria lui Christos asupra Răului.

Pe partea din spate a crucii sunt păstrate urmele unui dispozitiv de fixare, care, probabil, se completa cu un ac (lipsă), piesa având astfel și o funcționalitate de agrafă (fibulă), care, cu siguranță, se prindea pe stofă. Presupunem datarea piesei cu sec. IX-XII.

Piesa are următoarele dimensiuni: înălțimea- 125 mm; lățimea - 86 mm; greutatea - 47 g.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Ianuarie 2021

Tezaurul monetar de la Caracușenii Vechi, raionul. Briceni

Descoperit în anul 1957 în timpul lucrărilor agricole din apropierea localității, inițial, acesta a făcut parte din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, pentru ca, ulterior, să fie transferat la Muzeul Național de Istorie (Inventar: FB: 12 576 - 12650; N: 12 658 - 12 732). Este alcătuit din 75 de monede de argint care reprezintă emisiuni din categoria talerilor, puși în circulație de Regatul Poloniei, Republica Provinciilor Unite și Sfântul Imperiu Romano-German în perioada anilor 1612-1648.

REGATUL POLONIEI
Sigismund II Wasa (1586-1632)
Coroana, taler: 1628 (1).
Gdańsk, orți: 1612 (1), 1613 (1*), 1614 (1), 1615 (7), 1616 (8), 1617 (16), 1618 (4), 1619 (2), 161 (1), 1620 (2), 1621 (8).

REPUBLICA PROVINCIILOR UNITE
Taleri-leu (leeuwendaalder)
Gelderland: 1641 (1), 1647 (2), 1649 (1).
Frisia de Vest: 1648 (1).
Utrecht: 1643 (1), 1646 (1), 1647 (2), 1648 (1).

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ
Kampen: halve leeuwendaalder 1646 (1), 1647 (1); leeuwendaalder 1647 (3), 1649 (1).
Zwolle: leeuwendaalder 1633 (1), 1637 (3), 1644 (1), 1646 (2), 1648 (1).

Acest tezaur, prin structura sa, confirmă prezența, în circulația monetară a Țării Moldovei, a emisiunilor monetare de argint din categoria talerului.

Talerii au fost emiși pentru prima dată în anul 1486 în Sankt-Joachimstal, azi Republica Cehă, numele de taler fiind o abreviere de la Joachimsthaler, adică „monedă emisă în Sankt-Joachimstal". În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii au fost emiși în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. Astfel, talerul poate fi considerat o monedă prin excelență populară, existând taleri de mai multe tipuri, precum: taleri austrieci, taleri polonezi, taleri rusești, taleri turcești, taleri venețieni, numiți și scuzi, reichstaleri, numiți și imperiali, löwenthaleri, sau taleri-lei, taleri spanioli, numiți și colonați. În Ţările Române, talerii se răspândesc pe larg către sfârșitul veacului al XVI-lea, iar în secolele următoare circulația lor devine foarte abundentă, aceștia fiind în uz până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Moneda a avut un succes enorm, fiindu-i atribuite și denumirile de: daalder/daler în Olanda, talar în Polonia, dahlar în Scandinavia, tallaro/tallero în Italia, talari în Etiopia, dollar în America etc. O categorie aparte - talerul olandez, leeuwendaalder, löwenthaler, adică talerul-leu, numit pe scurt și leu, - după stema de pe revers, care reprezintă un scut cu o coroană, având înlăuntru un leu - este o monedă de argint, bătută în Țările de Jos, care deciseseră, în anul 1575, emiterea unei noi monede pe baza scuzilor. În Principate, talerul-leu apare în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Acești taleri-lei au dat denumirea monedei actuale a României, a Republicii Moldova și a celei din Bulgaria (leva).

Orții sunt, la fel, monede de argint din categoria talerului, cu valoarea de un sfert de taler. Sfertul de taler s-a numit la început ortstaler, denumire care ulterior s-a redus la forma ort (în limba germană veche, ort înseamnă „o pătrime"). Moneda a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind prezentă şi în secolul al XVIII-lea sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani. Termenul de ort s-a păstrat în limba română în sintagma a (-și) da ortul popii („a muri"), care îşi are originea într-o străveche practică păgână: mortului i se punea o monedă la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca să-şi poată plăti vămile văzduhului; aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare, familia persoanei decedate „dădea ortul popii", pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.