#Exponatul Lunii

Acest obiect neobișnuit al perioadei scitice a fost descoperit în 1953 de către un învățător, A.I. Shiryaev, în vârful unui tumul din apropierea satului Răscăieții Noi din raionul Ștefan Vodă. Un sfert de secol mai târziu, săpăturile din 1979 au arătat că această movilă remarcabilă (aproximativ 10 m înălțime și mai mult de 40 m în diametru) a fost construită în epoca bronzului timpuriu, la începutul mileniului 3 î.Hr. Apoi, două mii de ani mai târziu, sciții au fost îngropați în mijlocul tumulului, cu care, aparent, sunt asociate și alte descoperiri - un cazan și un vârf - turnate din bronz.

Vârful de la Răscăieții Noi este unul dintre articolele realizate în stilul zoomorf scitic - un stil special de decorare care s-a răspândit împreună cu cultura primilor nomazi din Europa Centrală până la Marea Neagră și Caucaz, din regiunea Volga până în sudul Siberiei, din Asia Centrală până în Mongolia și nordul Chinei. Cu toate acestea, în ciuda acoperirii generale eurasiatice, vârful de la Răscăieții Noi conține trăsături caracteristice în principal Europei de Est. În primul rând, nomazii est-europeni erau foarte pasionați să descrie atât păsările de pradă din timpul zilei (Falconiformes), cât și părțile individuale ale corpului - capul sau ciocul. În al doilea rând, bestiarul „european" al stilului zoomorf scitic (spre deosebire de „asiaticul" scitic-siberian) include deseori animale fantastice (și diversele „transformări artistice" ale acestora), pătrunse în repertoriu sub influența culturilor Orientului Mijlociu. Astfel, imaginea „fantastică" a vârfului de la Răscăieții Noi are forma unui cioc de pasăre îndoit într-o parte, ceea ce nu se întâmplă în natură. În al treilea rând, însăși forma obiectului este caracteristică doar pentru Caucazul de Nord, stepa Mării Negre și silvostepa ucraineană.

Astfel de piese au fost interpretate ca simboluri ale puterii și/sau decorațiuni pentru catargele navelor. Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor le consideră asociate cu procesiuni funerare, cel mai probabil sub formă de decorațiuni pentru baldachin, căruțe sau care funerare. Ultima versiune pare a fi cea mai plauzibilă, mai ales că decorațiuni similare se găsesc pe imaginile carelor din Orientul Mijlociu. Din punct de vedere stilistic, artefactul de la Răscăieții Noi este asociat cu vârfurile din movilele silvostepei ucrainene și din Caucazul de Nord, însă, realizat într-un mod mai realist.

Se pare că o stilizare suplimentară a imaginii poate fi urmărită pe exemplarul de la Răscăieții Noi, atingând stadiul cel mai înalt, când ciocul poate fi intuit doar în buclele din partea superioară a burții, iar ochiul pronunțat subliniază asemănare cu capul unei păsări de pradă. De la mijlocul secolului al V-lea. î.Hr. piesele stilizate în această manieră manieră pătrund în regiunea de stepă a Mării Negre, inclusiv pe malurile Nistrului de Jos, unde a fost descoperită piesa.

Tur Virtual

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Ianuarie 2021

Tezaurul monetar de la Caracușenii Vechi, raionul. Briceni

Descoperit în anul 1957 în timpul lucrărilor agricole din apropierea localității, inițial, acesta a făcut parte din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, pentru ca, ulterior, să fie transferat la Muzeul Național de Istorie (Inventar: FB: 12 576 - 12650; N: 12 658 - 12 732). Este alcătuit din 75 de monede de argint care reprezintă emisiuni din categoria talerilor, puși în circulație de Regatul Poloniei, Republica Provinciilor Unite și Sfântul Imperiu Romano-German în perioada anilor 1612-1648.

REGATUL POLONIEI
Sigismund II Wasa (1586-1632)
Coroana, taler: 1628 (1).
Gdańsk, orți: 1612 (1), 1613 (1*), 1614 (1), 1615 (7), 1616 (8), 1617 (16), 1618 (4), 1619 (2), 161 (1), 1620 (2), 1621 (8).

REPUBLICA PROVINCIILOR UNITE
Taleri-leu (leeuwendaalder)
Gelderland: 1641 (1), 1647 (2), 1649 (1).
Frisia de Vest: 1648 (1).
Utrecht: 1643 (1), 1646 (1), 1647 (2), 1648 (1).

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ
Kampen: halve leeuwendaalder 1646 (1), 1647 (1); leeuwendaalder 1647 (3), 1649 (1).
Zwolle: leeuwendaalder 1633 (1), 1637 (3), 1644 (1), 1646 (2), 1648 (1).

Acest tezaur, prin structura sa, confirmă prezența, în circulația monetară a Țării Moldovei, a emisiunilor monetare de argint din categoria talerului.

Talerii au fost emiși pentru prima dată în anul 1486 în Sankt-Joachimstal, azi Republica Cehă, numele de taler fiind o abreviere de la Joachimsthaler, adică „monedă emisă în Sankt-Joachimstal". În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii au fost emiși în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. Astfel, talerul poate fi considerat o monedă prin excelență populară, existând taleri de mai multe tipuri, precum: taleri austrieci, taleri polonezi, taleri rusești, taleri turcești, taleri venețieni, numiți și scuzi, reichstaleri, numiți și imperiali, löwenthaleri, sau taleri-lei, taleri spanioli, numiți și colonați. În Ţările Române, talerii se răspândesc pe larg către sfârșitul veacului al XVI-lea, iar în secolele următoare circulația lor devine foarte abundentă, aceștia fiind în uz până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Moneda a avut un succes enorm, fiindu-i atribuite și denumirile de: daalder/daler în Olanda, talar în Polonia, dahlar în Scandinavia, tallaro/tallero în Italia, talari în Etiopia, dollar în America etc. O categorie aparte - talerul olandez, leeuwendaalder, löwenthaler, adică talerul-leu, numit pe scurt și leu, - după stema de pe revers, care reprezintă un scut cu o coroană, având înlăuntru un leu - este o monedă de argint, bătută în Țările de Jos, care deciseseră, în anul 1575, emiterea unei noi monede pe baza scuzilor. În Principate, talerul-leu apare în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Acești taleri-lei au dat denumirea monedei actuale a României, a Republicii Moldova și a celei din Bulgaria (leva).

Orții sunt, la fel, monede de argint din categoria talerului, cu valoarea de un sfert de taler. Sfertul de taler s-a numit la început ortstaler, denumire care ulterior s-a redus la forma ort (în limba germană veche, ort înseamnă „o pătrime"). Moneda a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind prezentă şi în secolul al XVIII-lea sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani. Termenul de ort s-a păstrat în limba română în sintagma a (-și) da ortul popii („a muri"), care îşi are originea într-o străveche practică păgână: mortului i se punea o monedă la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca să-şi poată plăti vămile văzduhului; aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare, familia persoanei decedate „dădea ortul popii", pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.