#Exponatul Lunii

Cuvântul Pafta este de origine turcă și se folosește în forme aproape identice în limbile română, greacă, bulgară, sârbă și în unele dialecte aromâne, desemnând accesoriile vestimentare cu rol fucțional și ornamental, care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul.

Paftalele sunt accesorii ale costumelor de ceremonie și cotidiene, obișnuite la curtea domnească, dar și în ambianța orașelor și târgurilor din Țările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influența sporită a culturii grecești.

În toată peninsula balcanică, atelierele argintarilor au produs paftale foarte diferite ca dimensiuni, aliaje, tehnică, stil, decorație. Paftalele turcești erau, de obicei, dantelate, adesea - aurite, cu multe pietre, exprimând opulență. La bulgari și aromâni sunt mai simple, dar au un anumit model și o simbolistică aparte. La greci sunt în special din argint, cu modele delicate, la care se adaugă coral și bănuți. Diferența dintre Occident și Orient este marcată de capacitatea otomanilor de a combina materialele cu pietrele prețioase. O altă trăsătură este preferința pentru motivele florale în detrimentul reprezentării animalelor și păsărilor. Populațiile aflate sub stăpânire otomană au asimilat influențele și le-au integrat propriei culturi.

Paftalele etalate certifică prezența unui atelier de giuvaiergerie în orașul Orhei, Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar calitatea executării, prelucrarea fină a detaliilor, compoziția complexă denotă măiestria și iscusința meșteșugarilor.

Asemănătoare din punct de vedere stilistic, cele trei paftale sunt alcătuite din două piese, în formă de sămânță germinativă, cu vârfurile puternic marcate. Chenarul marginal este decorat cu motivul ghirlandei, care circumscrie elemente decorative florale. Sistemul de închidere cu cârlig și gaică este acoperit cu un buton decorat. Pe verso ambele părți sunt prevăzute cu câte două bride verticale, cu care se prindea centura.

Paftalele au fost realizate din argint, dovadă servind marca fineții metalului (titlul „84"), aplicată, conform regulamentului, pe ambele detalii ale paftalei, și marca atelierului de giuvaiergerie din Orhei - simbolul stejarului încadrat într-un scut stilizat. Calitatea metalului și a execuției este certificată și de marca meșterului marcator (probirer), una dintre paftale fiind expertizată de Dmitri Tiunov, având aplicat poansonul „ДТ" (DT). Pe ambele detalii ale paftalei este ștanțat anul 1858 și poansonul argintarului care a executat piesa „ПН" (PN). Marca aplicată pe cea de-a doua pafta - inițialele „МИ" (MI) - indică doar meșterul care a executat piesa. Cea de-a treia pafta, realizată în atelierul de la Orhei, nu are aplicate, conform legislației, mărcile necesare pe versoul paftalei, dar păstrează ștanțate aceleași mărci pe marginea laterală a pieselor: simbolul stejarului, titlul „84", anul executării - 1871 și inițialele meșterului marcator - „КС" (KS), identificat cu Sergheev Klim Pavlov, care a activat între anii 1868 și 1871.

Între anii 1840 și 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile și cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României. Aceasta a introdus la Curte portul național românesc, accesorizat cu paftale. Exemplul ei a fost urmat de elita feminină a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Iar succesoarea ei, Regina Maria, avea să perpetueze această modă, cu eleganță și rafinament, și în perioada interbelică.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Iulie 2022

Depozitul de la Vărvăreuca

Prin depozit se înțelege depunerea intenționată în pământ, eventual apă, mlaștină sau prăpastie a unei asociații din cel puțin două piese din bronz, care nu aparțin inventarului funerar sau resturilor de așezări. Acestea sunt rezultatul unor acțiuni conștiente desfășurate în cadrul unor manifestări bine stabilite în societățile preistorice. Obiceiul de depunere a bronzurilor a debutat în perioada mijlocie a epocii bronzului și a durat, cu perioade de vârf și declin, până în perioada mijlocie a epocii fierului. Descoperiri de acest fel sunt cunoscute pe întreg teritoriul Europei și spre est până pe teritoriul Kazahstanului. În dependență de funcționalitatea pieselor depuse, se diferențiază: depozite dintr-o categorie funcțională, depozite din două categorii funcționale, depozite cu asocieri complexe și depozite eterogene.

Semnificația acestor depuneri este interpretată diferit în literatura de specialitate. Unii cercetători atribuie depozitelor de bronzuri un caracter profan (depozit de meșteșugar sau atelier, cu intenție de recuperare pentru refolosire) iar alții - un caracter sacru (în baza mai multor criterii cum ar fi compoziția, plasarea și depunerea într-un anumit mod, fragmentarea intenționată a unor piese).

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt cunoscute cca 20 depozite, marea majoritate descoperite întâmplător, dintre care doar 9 (Antonești, Călmățui, Chișinău, Dancu, Haragîș, Lozova, Mîndrești, Ocnița și Vărvărăuca) se păstrează în Fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Celelalte depozite fac parte din colecții private. Complexele de acest fel descoperite pe teritoriul țării noastre se datează în perioada tardivă a epocii bronzului (sec. XVI-XIII a. Chr) și perioada timpurie a epocii fierului (sec. XI-X a. Chr.). Cele datate în bronzul tardiv aparțin blocului cultural Noua-Sabatinovka, comunitățile cărora au locuit acest spațiu în perioadă respectivă. Depozitele conțin piese din categoria uneltelor, armelor și mai puțin a podoabelor. Cel mai impresionant complex de acest tip cunoscut pe teritoriul țării noastre este depozitul descoperit în localitatea Lozova, expus publicului larg în sala nr.1 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Depozitul de la Vărvăreuca a fost descoperit de V. I. Markevici pe teritoriul așezării eneolitice Vărvăreuca VIII. Acesta conține 11 piese și prezintă o depunere cu asocieri complexe și anume - unelte, arme și podoabe. Uneltele sunt reprezentate prin două topoare-celt de tip răsăritean și patru seceri cu orificii la mâner (așa-numitul tip Heleșteni). Categoria armelor este prezentă print-un mâner de pumnal cu capăt sferic aplatizat și frumos ornamentat. Podoabele sunt reprezentate prin două brățări lucrate din bară ovală în secțiune cu capetele depărtate și ornament geometric, și, doi cercei. Aceștia din urmă sunt lucrați din sârmă subțire de bronz, răsucită concentric și reprezintă piese unicat.

În ultima perioadă, tot mai multe complexe de acest tip sunt descoperite de căutătorii de comori, scopul cărora este profitul financiar obținut în urma comercializării artefactelor pe piața neagră. Aceste acțiuni ilegale lipsesc aceste piese de context arheologic și valorificarea lor istorico-științifică. De cele mai dese ori, depozitele sunt dispersate în diferite colecții private sau comercializate în afara țării. Pe această cale, facem apel către publicul larg să fie conștiincios și receptiv, și, în cazul descoperirii a astfel de obiecte să le predea instituțiilor de profil.