EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Porțelanul este un material ce-a stârnit mult interes de-a lungul istoriei, iar fabricarea acestuia a fost o adevărata provocare. Numit și „aur alb", porțelanul este un material ceramic alb și translucid, obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de caolin, cuarț și feldspat, plus alte adaosuri. Pentru prima oară el a fost descoperit și folosit în China. Primele obiecte chinezești au ajuns în Europa în secolul al XIII-lea, însă o răspândirea mai largă a porțelanului chinezesc pe continentul european se atestă în secolul al XVII-lea. Tehnologia producerii porțelanului a fost ținută în secret foarte mult timp de către chineji.

Prima manufactură de porțelan dur din Europa, cea din orașul Meissen, a fost deschisă în 1710 datorită descoperirilor făcute în producerea porțelanului de către matematicianul și fizicianul din Saxonia Ehrenfried Walter von Ischirnhaus (1661-1708), realizate în practică de alchimistul de la curtea regală - Johann Friedrich Böttger (1682-1718), care a inventat smalțul și a obținut contopirea absolută a ciobului și smalțului. Fabrica Meissen, funcțională și astăzi, a creat și creează o gamă vastă de produse din porțelan. Realizate de cei mai buni artiști, sculptori și gravori, care utilizează culori unice, pictate manual, cu un design exclusiv, produsele Meissen sunt de o calitate și eleganță deosebită, cu o faimă mondială.

Serviciul de ceai, incomplet compus din 7 piese (ceainic, vas pentru lapte, zaharniță, două căni cu farfurioare), expus în această vitrină reprezintă un produs al celebrei fabrici din orașul Meissen, regatul Saxonia, Germania, lucrat în prima jumătate a secolului al XIX-lea din porțelan de înaltă calitate. Exponatul a intrat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin transfer de la Casa-muzeu „G. Cotovschi" din Hâncești, închisă în anii 1989-1990.

Este remarcabil decorul acestor piese, executat manual numit „flori germane", unul din cunoscutele stiluri de decorare cu flori și plante, practicat de meșterii de la această manufactură încă din secolul al XVIII-lea, fiind influențați de porțelanul chinezesc, decorat cu imagini de flori și fructe. O trăsătură specifică al acestui stil de decorare consta în „împrăștierea florilor", adică aranjarea lor sub formă de inflorescențe florale individuale sau buchete pe suprafața obiectelor de porțelan.

Marcajul de pe partea inferioară a pieselor reprezintă două săbii încrucișate, elemente împrumutate din stema regatului Saxonia, aplicat manual cu vopsea de cobalt sub glazură. Cu mici schimbări în reprezentarea săbiilor, această marcă este utilizată începând cu anul 1722 și până în prezent. Pentru marcajul de pe piesele din serviciu este caracteristic redarea unor puncte proeminente pe săbiile încrucișate. Acest marcaj s-a utilizat la fabrica Meissen în perioada anilor 1815-1860.

Pictura policromă florală, aurirea și aplicarea bobocului de trandafir pe capacele ceainicului și a zaharniței, conferă o delicateță sublimă acestor piese, de o răspândire rară.

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Lansarea volumului “Polonezii în Moldova. Istorie și contemporaneitate”

14 decembrie 2015

Luni, 14 decembrie 2015, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut loc lansarea volumului: POLONEZII ÎN MOLDOVA. ISTORIE ŞI CONTEMPORANIETATE. CULEGERE DE STUDII ŞI DOCUMENTE (Chișinău - Poznań - Warszawa, 2015, 368 p.).

Coordonatorii volumului: conf. dr. Lilia ZABOLOTNAIA (Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Academia de Ştiințe a Moldovei); prof. dr. hab. Ilona CZAMAŃSKA (Facultatea de Istorie a Universității „Adam Mickiewicz din Poznań, Președintele Comisiei de Balcanistică a Academiei de Ştiințe din Polonia, redactor-șef al revistei internaționale „Balcanica Posnaniensia").

La eveniment au participat peste 80 de persoane din diferite instituții: Ministerul Culturii, USM, UPS „Ion Creangă", Institutul Patrimoniului Cultural, Institutul de Istorie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, reprezentanți ai comunității poloneze din Republica Moldova (organizațiile poloneze: Liga Polskich Kobiet, Polska Wiosna w Moldawii, Krakowianka etc.), scriitori, studenți etc.

La manifestarea de lansare, moderată de dr. hab. prof. Eugen Sava, directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, au luat cuvântul: E.S. Artur Michalski, Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova; Gheorghe Postică, viceministrul Culturii al Republicii Moldova; dr. hab. prof. univ. Victor Ţvircun, academician-coordonator al Secției Ştiințe Umanistice și Arte a AŞM; E.S. Anton Coșa, Episcopul Romano-Catolic de Chișinău; E.S. Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova; dr. hab. prof. Anatol Petrencu, USM; dr. conf. Ion Gumenîi, decanul Facultății de Istorie și Filozofie a USM; Vera Petuhova, director adjunct al Biroului Relații Interetnice; Valeria Martin, președinta Asociației Obstesti ,,Liga Femeilor Poloneze".

În alocuțiunile Domniilor lor, vorbitorii au menționat studiile referitoare la istoria polonezilor în Moldova și relațiile seculare moldo-poloneze, personalitățile marcante de origine poloneză, activitatea organizațiilor obștești ale polonezilor din Moldova etc. În mod special a fost punctată valoarea științifică a volumului lansat în istoriografia națională și internațională.


Dr. Lilia Zabolotnaia a remarcat că este a treia ediție publicată cu suportul financiar al Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova. Însă, importanța acestui volum este deosebită, deoarece a fost elaborat în baza unui proiect științific cu același titlu. Pentru prima data, în vederea realizării acestui deziderat, în procesul de lucru a fost atras un potențial științific important din mediile academice și universitare din Republica Moldova și Polonia: Institutul Patrimoniului Cultural și Institutul de Istorie ale AŞM, MNIM, USM, Universitatea „Adam Mickiewicz" din Poznań, Universitățile din Katowice și Cracovia, Institutul de Slavistică a Academiei de Ştiințe din Polonia etc.

Culegerea este structurată în 3 compartimente și însumează 22 de articole. În volum sunt abordate probleme ale istoriei comunității polonezilor în Moldova, începând cu Evul mediu și până în perioada contemporană. Culegerea cuprinde o gamă variată de studii din diverse domenii: arheologie medievală, numismatică, arhitectură, artă, istorie-socială și dinastică, istorie politică și militară, viața spirituală și istoria unor personalități etc. Studiul este publicat în trei limbi: română, polonă și rusă, fiecare articol fiind însoțit de câte 4 rezumate.

Demersul științific al volumului demonstrează importanța polonezilor în istoria Moldovei.

Culegerea este adresată istoricilor, politicienilor, diplomaților, tineretului studios și tuturor celor care sunt interesați și pasionați de istorie.



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Porțelanul este un material ce-a stârnit mult interes de-a lungul istoriei, iar fabricarea acestuia a fost o adevărata provocare. Numit și „aur alb", porțelanul este un material ceramic alb și translucid, obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de caolin, cuarț și feldspat, plus alte adaosuri...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC