#Exponatul Lunii

Muzeul Național de Istorie a Moldovei colecţionează, conservă, cercetează și expune, în scopul cunoașterii și educării, mărturii materiale legate de istoria Basarabiei. Colecțiile muzeale se îmbogățesc permanent prin achiziții, donații și cercetări arheologice.

În prima jumătate a anului 2018, patrimoniul muzeal s-a completat cu noi bunuri materiale, legate de istoria nobilimii din Basarabia. În urma investigațiilor pe teren, întreprinse în satul Brânzeni, raionul Edineț, au fost procurate cinci piese de mobilier, care au aparținut lui Vasile Stroescu: un dulap, o canapea, o comodă, un scaun și o oglindă de perete. Piesele au fost achiziționate de la Elizaveta Gureu, nepoata lui Gheorghe Tincu, care a lucrat în calitate de administrator al moșiei Brânzeni, proprietate a familiei Stroescu.

Recent restaurat, scaunul expus în această vitrină datează cu sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Este confecționat într-un atelier rusesc, din lemn de stejar, având o importanță memorială inestimabilă. Valoarea lui se explică prin faptul că în partea superioară a spătarului se regăsește o monogramă: „СВ" - cu litere chirilice sunt gravate inițialele numelui și prenumelui lui Vasile Stroescu.

Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea marelui filantrop și patriot basarabean, supranumit Mecena al României, Vasile Stroescu - unul dintre puținii boieri care și-au pus întreaga viață și avere în slujba Neamului Românesc.

Vasile Stroescu provine dintr-o familie veche de boieri moldoveni. S-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, judeţul Hotin (în prezent, raionul Edineţ), în familia lui Vasile Ion Stroescu (1795-1875) şi a Porfirei Manoil Guţu (1808-1856).

A fost una dintre cele mai remarcabile personalităţi româneşti din Basarabia, afirmându-se, prin patriotismul său, ca vizionar politic, ca promotor al reîntregirii neamului şi, mai ales, ca unul din cei mai generoși filantropi români, care a promovat tot ce-a fost mai frumos și mai sfânt în cultura neamului românesc.

Viața și activitatea lui neobosită demonstrează complexitatea personalității celui pe care istoricul Nicolae Iorga l-a numit „marele român de bine și generosul binefăcător". Marele mecenat Vasile Stroescu a fost și rămâne un model de slujire neamului românesc, meritând pe deplin să-i cinstim memoria și faptele.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Mai 2020

Este un trofeu sportiv obţinut la un concurs interşcolar, organizat de comisia sportivă de oină între instituţiile şcolare din Basarabia interbelică. Nu cunoaştem instituţiile şcolare participante la acest concurs, nici locul organizării, ştim doar că unul dintre învingători s-a ales cu premiul II şi că evenimentul a avut loc pe 13 mai 1934. Pe această cale aflăm despre existenţa, la nivel şcolar, a diferitor competiţii sportive organizate de către instituţiile şcolare, printre care şi jocul de oină. Oina este un sport frumos şi complex, care dezvoltă fizicul şi spiritul, curajul şi dorinţa de perfecţionare. Oina este o comoară a poporului român, care trebuie păstrată cu sfinţenie şi transmisă viitoarelor generaţii.

Pentru naţiunea română jocul de oină sau hoina este considerat un joc sportiv naţional, având o vechime de cel puţin şase secole. Jocul de oină este practicat continuu, cel puţin din secolul al XIV-lea, conform cronicilor şi hrisoavelor timpului, fiind menţionat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Jocul solicită calităţi sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mişcările de autoapărare faţă de loviturile mingii, precizie în aruncarea şi lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Oina este un sport care ne identifică în aceeaşi măsură ca şi lupta naţională, trânta. Jocul devine atractiv printre tinerii de la sate, pătrunde în programa şcolară prin intermediul lecţiilor de educaţie fizică. Prin Reforma Învăţământului de la 1898, precum şi prin alte decizii ministeriale, ministrul învăţământului, Spiru Haret, introduce practicarea obligatorie a oinei în şcolile de toate gradele, totodată decide organizarea anuală a concursurilor şcolare de oină.

La 9 mai 1899, la Bucureşti, a fost organizat primul campionat naţional de oină, echipele fiind formate din liceeni. Învingătoare a fost echipa Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.

În 1912 este creată Federaţia Societăţii Sportive din România (FSSR) cu sediul la Bucureşti în componenţa căreia intrau 13 comisii sportive, printre care şi comisia de oină.

Odată cu Unirea de la 1918, are loc reorganizarea FSSR, în 1923, cu includerea în componenţa ei a celorlalte comisii sportive de oină din Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

În 1932 este înfiinţată Federaţia Română de oină.