#Exponatul Lunii

Kyathos (< gr.veche κύαθος - căuș, cană) este vas antic grecesc (căuș), folosit pentru scoaterea vinului din diverse vase mai mari (cratere, hidrii, pelike etc.), pentru a fi turnat în cupe de băut. Pe parcursul existenței acestor vase, ele au fost confecționate din diferite materiale - de la argint și bronz până la lut ars, cele din urmă fiind deseori pictate cu figuri roșii și negre, iar uneori - acoperite doar cu firnis negru.

Miturile despre Heracles ne amintesc de un tânăr paharnic pe nume Kyathos, care în timpul unui ospăț, scoțând vinul din vas cu un căuș de ceramică, pentru a-l turna în cupa lui Heracles, rupe întâmplător toarta supraînălțată a vasului (cazuri întâlnite deseori) și varsă lichidul peste eroul legendar. Heracles, necalculându-și puterile, îi dă un bobârnac tânărului neatent. Deși a fost o simplă lovitură cu degetul, ea i-a fost fatală tânărului paharnic. În amintirea acestui trist eveniment, în patria lui Kyathos, Etolia, a fost plantat un crâng, numit Crângul paharnicului, în el fiind amplasată și o sculptură ce îl reprezintă pe Kyathos întinzând cupa lui Heracles. Tot în memoria paharnicului, vasele-căușe pentru scoaterea vinului au primit numele acestuia.

Polonicele kyathos, executate din argint sau din bronz, de cele mai mute ori având diametrul căușului foarte mic (între 4-6 cm), erau folosite la scoaterea vinului din amfore (diametrul gâtului acestora varia între 8-10-12 cm). Kyathos-ul de metal era prevăzut, de obicei, cu un mâner lung și subțire, care, în partea superioară, era îndoit, finalizând cu un cap stilizat de lebădă.

Aceste vase sunt răspândite în diverse culturi din perioada greacă în sec.VI-IV a. Chr.

Kyathos-ul de bronz, păstrat la Muzeul Național de Istorie, ca și majoritatea pieselor de metal de acest tip, are partea superioară a toartei (mânerului) îndoită în formă de cârlig, ce finalizează cu un cap de lebădă, și are următoarele caracteristici: greutatea - 116,40 g; lungimea maximă - 31,5 cm; lățimea toartei 0,9 -2 cm; diametrul gurii căușului 4,4x5 cm; diametrul fundului căușului - 4 cm; înălțimea căușului - 2,7 cm.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Mai 2020

Este un trofeu sportiv obţinut la un concurs interşcolar, organizat de comisia sportivă de oină între instituţiile şcolare din Basarabia interbelică. Nu cunoaştem instituţiile şcolare participante la acest concurs, nici locul organizării, ştim doar că unul dintre învingători s-a ales cu premiul II şi că evenimentul a avut loc pe 13 mai 1934. Pe această cale aflăm despre existenţa, la nivel şcolar, a diferitor competiţii sportive organizate de către instituţiile şcolare, printre care şi jocul de oină. Oina este un sport frumos şi complex, care dezvoltă fizicul şi spiritul, curajul şi dorinţa de perfecţionare. Oina este o comoară a poporului român, care trebuie păstrată cu sfinţenie şi transmisă viitoarelor generaţii.

Pentru naţiunea română jocul de oină sau hoina este considerat un joc sportiv naţional, având o vechime de cel puţin şase secole. Jocul de oină este practicat continuu, cel puţin din secolul al XIV-lea, conform cronicilor şi hrisoavelor timpului, fiind menţionat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Jocul solicită calităţi sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mişcările de autoapărare faţă de loviturile mingii, precizie în aruncarea şi lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Oina este un sport care ne identifică în aceeaşi măsură ca şi lupta naţională, trânta. Jocul devine atractiv printre tinerii de la sate, pătrunde în programa şcolară prin intermediul lecţiilor de educaţie fizică. Prin Reforma Învăţământului de la 1898, precum şi prin alte decizii ministeriale, ministrul învăţământului, Spiru Haret, introduce practicarea obligatorie a oinei în şcolile de toate gradele, totodată decide organizarea anuală a concursurilor şcolare de oină.

La 9 mai 1899, la Bucureşti, a fost organizat primul campionat naţional de oină, echipele fiind formate din liceeni. Învingătoare a fost echipa Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.

În 1912 este creată Federaţia Societăţii Sportive din România (FSSR) cu sediul la Bucureşti în componenţa căreia intrau 13 comisii sportive, printre care şi comisia de oină.

Odată cu Unirea de la 1918, are loc reorganizarea FSSR, în 1923, cu includerea în componenţa ei a celorlalte comisii sportive de oină din Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

În 1932 este înfiinţată Federaţia Română de oină.