>>>
Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi.
Tunul expus a fost descoperit în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din punct de vedere tipologic, în spațiul central-est european, tunul de la Grinăuți-Moldova reprezintă o piesă de unicat.
Este o piesă de artilerie de tip mortieră cu țeavă scurtă, care se înscrie perfect în șirul bombardelor din Europa utilizate în a doua jumătate a secolului al XV-începutul secolului al XVI-lea.
Tunul era utilizat pentru lansarea unor proiectile (ghiulele) asupra inamicului aflat în spatele unor fortificații sau a unor obstacole naturale. Proiectilele erau încărcate prin gura țevii. Unghiul de tragere era de peste 45 grade, iar traiectoria proiectilului era curbă cu o rază de acțiune de până la 300-400 m. În Europa aceste tunuri erau denumite mortiere, iar în spațiul românesc erau desemnate prin cuvântul piuă, grație formei acestui obiect.
Tunul de la Grinăuți-Moldova a fost descoperit întâmplător în locația „Malul Roșu", aflată la distanța de 15 km spre sud-vest de câmpia Lipnicului unde Domnul Ștefan cel Mare în anul 1470 i-a învins pe tătari. Conform unei legende din s. Grinăuți-Moldova, în locația "Malul Roșu" ar fi avut loc o confruntare militară dintre moldoveni și tătari premergătoare bătăliei de la Lipnic.
Tunul de la Grinăuți-Moldova este lucrat din fontă prin metoda turnării. Țeava este prevăzută cu o singură gaură în partea din față, partea opusă fiind blocată de către fundul plat cu marginea evazată. Interiorul țevii reprezintă un canal relativ larg ușor îngustat spre fund. Încărcarea cu praf și cu ghiulele se făcea prin gura tunului. Lângă bază este prevăzută o gaură pentru fitilul de aprindere și detonare a prafului din interiorul tunului. Suprafața tunului este gofrată. Marginea gurii este îngroșată, ușor răsfrântă. În partea centrală a corpului tunului în ax sunt prevăzute două suporturi cilindrice cu diametrul 3,5 cm care serveau drept mânere pentru instalarea și manevrarea tunului pe un afet din lemn.
Lungimea tunului este de 30,0 cm, diametrul maxim al corpului - 17,8 cm, diametrul gurii la exterior - 19,4 cm, diametrul corpului la mijloc - 13,5 cm, diametrul bazei la exterior - 17,0 cm, calibrul tunului (diametrul gurii) este 12,8 cm, lungimea camerei interioare a tunului - 27,4 cm, greutatea tunului - 18,730 kg.
Tunul de la Grinăuți-Moldova a intrat în custodia Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin grija profesorului de istorie din localitate Vlad Lvovsky.
Conservarea piesei de patrimoniu cultural a fost realizată de Valeriu Bubulici, iar reconstituirea afetului de către restauratorul Mihail Culașco
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
