#Exponatul Lunii

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457).

Monedele au fost bătute din argint de titlu superior, ceia ce reflectă stabilitate în viața economică a țării în acea perioadă. Executarea lor cu măiestrie la monetăria din Suceava, se încadrează printre frumoasele realizări artistice din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Pe parcurul domniei sale, au fost bătute două tipuri de emisiuni, pentru cele două valori nominale: groși și jumătăți de groși.

Emisiunile de tipul I au pe avers un scut despicat; în primul cartier apare o roză surmontată de o cruce și trei fascii, în al doilea cartier. La emisiunile epigrafe (de groși), imaginea este însoțită de legenda circulară cu numele emitentului: + STEFANVS VOIEVODA. Pe celaltă parte apare capul de bour cu stea între coarne însoțit de mobilele heraldice - roza și semiluna conturnată, amplasate în dreapta și stânga capului de bour; circular legenda: MONETA MOLDAVIE.

Pe monedele de tip II în scut pe avers apare o cruce patriarhală (dublă) și legenda STEFANVSVOIEVOD sau prescurtat STEFANVSVOIE. Pe revers este păstrat ca și la tipul I, capul de bour cu atribute heraldice: roza în dreapta/semiluna în stânga și semiluna în dreapta/roza în stânga. Între coarnele boului apare o stea sau roză. Legenda care însoțește fața cu cu capul de bour este MONETAMOLDAVI sau prescurtat MONETAMOLDA.

Datarea monedelor lui Ștefan cel Mare este încă în discuție. Conform unei opinii emisiunile de tip I au fost bătute între 1457-1476, iar tipul II între 1480/1481-1505 (Octavian Iliescu), iar a alteia 1465/1467-1475/1476 pentru tipul I și 1476/1479-1497 pentru tipul II (Ernest Oberländer-Târnoveanu).

Monedele din această vitrină au fost descoperite în cadrul săpăturilor arheologice de la Orheiul Vechi (Trebujeni, raionul Orhei) în deceniile 6 și 7 ale secolului XX:

1. Emisiuni monetare de tip I, groși, argint
2. Emisiuni monetare de tip II, groși, argint
3. Emisiune monetară de tip II, jumătate de groș, argint

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Noiembrie 2023

Mandibula umană de la Cobîlea

De-a lungul timpului, oamenii au „purtat" dinții ca pe unele dintre cele mai prețioase ornamente. Anume din această cauză, în multe culturi, dinții au suferit modificări de nenumărate ori, căpătând diverse forme și culori.

Până în prezent, astfel de tradiții locale sunt cunoscute în Bali, ca ritual de inițiere a tinerilor între 16 și 18 ani. O astfel de practică simbolizează intrarea în viața adultă. Se crede că astfel de procedură calmează șase păcate spirituale de bază (printre care lăcomia, pofta, zgârcenia). Iar pentru aceasta, sunt piliți șase dinți, inclusiv colții. Femeile din tribul Mentawai, din insula Sumatra, practică cioplirea și ascuțirea dinților, fiind convinse că doar așa devin atrăgătoare. Procedura se efectuează fără anestezie, de către un șaman local, care, pentru a face ceremonia cât mai dureroasă, folosește o daltă cu tăișul știrbit și bont. Ritualul dat se practică de milenii la cerința a generații întregi de fete.

O mandibulă umană cu urmele unui astfel de ritual a fost descoperită în așezarea Cobîlnea „Stația" (s. Cobîlea, r-ul Șoldănești, anul 1986) atribuită culturii Noua (perioada târzie a epocii bronzului, sec. XV-XIII a. Chr.). În rezultatul analizei antropologice a obiectului s-a dovedit că mandibula aparține unui tânăr de rasă europoidă, cu vârsta la deces cuprinsă între 18 și 20 de ani. Importanța acestei descoperiri constă în redarea unei practici neobișnuite pentru comunitățile culturii Noua și în general pentru populațiile umane preistorice care au populat spațiul carpato-danubiano-nord pontic, și anume - pilirea dentară. Cei patru dinți incisivi sunt secționați în jumătate longitudinal, operație efectuată cu puțin timp înaintea morții individului. Nu este exclus ca mandibula să fi aparținut unui alogen, care în rezultatul unor circumstanțe necunoscute a ajuns în acest spațiu și a intrat în contact cu populația locală. Dar pentru verificarea unei astfel de ipoteze, sunt necesare un șir de analize (ADN, izotopică, 14C).

Urmele de șlefuire observate pe unele zone ale mandibulei, nu exclud utilizarea acesteia ca atribut de cult (pandantiv) după moartea individului.