EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457).

Monedele au fost bătute din argint de titlu superior, ceia ce reflectă stabilitate în viața economică a țării în acea perioadă. Executarea lor cu măiestrie la monetăria din Suceava, se încadrează printre frumoasele realizări artistice din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Pe parcurul domniei sale, au fost bătute două tipuri de emisiuni, pentru cele două valori nominale: groși și jumătăți de groși.

Emisiunile de tipul I au pe avers un scut despicat; în primul cartier apare o roză surmontată de o cruce și trei fascii, în al doilea cartier. La emisiunile epigrafe (de groși), imaginea este însoțită de legenda circulară cu numele emitentului: + STEFANVS VOIEVODA. Pe celaltă parte apare capul de bour cu stea între coarne însoțit de mobilele heraldice - roza și semiluna conturnată, amplasate în dreapta și stânga capului de bour; circular legenda: MONETA MOLDAVIE.

Pe monedele de tip II în scut pe avers apare o cruce patriarhală (dublă) și legenda STEFANVSVOIEVOD sau prescurtat STEFANVSVOIE. Pe revers este păstrat ca și la tipul I, capul de bour cu atribute heraldice: roza în dreapta/semiluna în stânga și semiluna în dreapta/roza în stânga. Între coarnele boului apare o stea sau roză. Legenda care însoțește fața cu cu capul de bour este MONETAMOLDAVI sau prescurtat MONETAMOLDA.

Datarea monedelor lui Ștefan cel Mare este încă în discuție. Conform unei opinii emisiunile de tip I au fost bătute între 1457-1476, iar tipul II între 1480/1481-1505 (Octavian Iliescu), iar a alteia 1465/1467-1475/1476 pentru tipul I și 1476/1479-1497 pentru tipul II (Ernest Oberländer-Târnoveanu).

Monedele din această vitrină au fost descoperite în cadrul săpăturilor arheologice de la Orheiul Vechi (Trebujeni, raionul Orhei) în deceniile 6 și 7 ale secolului XX:

1. Emisiuni monetare de tip I, groși, argint
2. Emisiuni monetare de tip II, groși, argint
3. Emisiune monetară de tip II, jumătate de groș, argint

Tur Virtual


Educaţie muzeală

Proiectul „Un film la muzeu”

Reprezintă un program săptămânal de cinematecă, pentru toate categoriile de public. Proiectul promovează filmul istoric și documentar, ca mijloc de cunoaștere a istoriei, de cunoaștere interculturală. Cinemateca CLIO a muzeului asigură săptămânal proiecții de film istoric și documentar, precum și programe tematice (dezbateri, comentarii).

Arhiva cinematecii înglobează peste 40 de filme, între care:

Film-reconstituire

1. Gumelnița. Bucșani  (reconstituie evoluția societății umane în perioada preistorică) - 45 min.
2. Magia Cucuteni (reconstituie marea civilizație eneolitică din Sud-Estul Europei, civilizația Cucuteni-Tripolie, mil. V-IV î.e.n.) -  25 min.
3. Cultura Cucuteni Tripolie (prezintă ceramica cucuteniană - moștenire excepțională a civilizații eneolitice sedentare de agricultori) - 20 min.

Film documentar

Imperii

4. Bizanț - Imperiu pierdut (în engleză, cu subtitrare în română) - 47 min

Domnitori

5. Voievodul. Măria sa Ştefan cel Mare și Sfânt - 26 min.
6. Constantin Brâncoveanu - 27 min.
7. Mihai Viteazul, dimensiunea europeană a unui erou - 29 min.

Mănăstiri

8. Mănăstirea Putna - 50 min.
9. Mănăstirea Neamț -  25 min.
10. Destinația Moldova. Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea Hâncu - 15 min.

Orașe vechi

11. Orheiul Vechi - 29 min.

Revoluții și războaie 

12. Arme cu tărie, suflet românesc (aspecte militare ale Revoluției de la 1848) - 31 min.
13. Pentru apărarea ţării şi a ei neatârnare (Războiul de Independenţă de la 1877-1878) - 26 min.
14. Baladă pentru independenţă (Războiul de Independenţă de la 1877- 1878) - 8 min.
15. Filmele Independenței (mărturii documentare despre Războiul de Independență de la 1877- 1878) - 52 min.
16. Oșteanul de la 1877 (Războiul de Independență de la 1877-1878) -  7 min.
17. Pe aici nu se trece! (începutul Primului  Război Mondial) - 24 min.
18. Ordin de luptă împotriva uitării (veterani de război rememorează luptele din eroicul an 1917) - 27 min.
19. Răstignirea României (pierderile teritoriale suferite de România în anul 1940) - 28 min.
20. Omenie în vremuri de restriște (sprijinul acordat de România refugiaților polonezi în al II-lea Război Mondial) -  26 min.
21. Lagărul (lagăre de concentrare din timpul celui de-al II Război Mondial) - 26 min.

Marea unire de la 1918

22. Basarabia (mișcarea națională din anii 1917-1918) - 48 min.
23. Marea Unire (Alba Iulia, 1 decembrie 1918) - 38 min.

Crimele comunismului

24. Golgota  Basarabiei (crimele comunismului în Basarabia) - 62 min.
25. Expedițiile memoriei - 59 min.
26. Memorialul durerii (crimele comunismului în România) - 15 min.

Istoria tricolorului

27. Tricolorul din inimi - 20 min.

Glorie militară

28. Ecoul gloriei militare a neamului românesc în opera lui Mihai Eminescu - 6 min.
29. Din neam de viteji - 8 min.

Istorie recentă

30. SĂRMAna de pe Prut - 50 min.

Patrimoniu cultural

31. Cartea religioasă medievală. Din colecția Muzeului Național de Arheologie și Istorie a Moldovei - 30 min.
32. Chișinăul de odinioară în imagini (sec. XIX - începutul sec. XX, în baza colecției de cărți poștale a muzeului) - 30 min.
33. Chișinău - o capitală europeană (promovarea potențialului investițional, turistic și cultural al capitalei) - 20 min.
34. Alexandru Plămădeală și Şcoala de Arte Frumoase din Basarabia (sf. sec. XIX - anii 40 ai sec. XX) - 17 min.

Cultură generală

35. Cristofor Columb. O călătorie uitată (în rusă) - 47min.
36. Vladimir Vîsoțkii și Marina Vladi (în rusă) - 51min
37. Nefertiti, regina Egiptului (în engleză, cu subtitrare în română) - 01.20 min

Film istoric

38. Burebista - 136 min.
39. Columna (Dacii în timpul lui Decebal) - 130 min.
40. Ştefan cel Mare - 128 min.
41. Cristofor Columb. Istoria descoperirilor geografice (în rusă) - 115 min.
   



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Marele domnitor Ștefan cel Mare, remarcabil comandant de oști și diplomat, s-a preocupat pe parcursul vieții sale și de prosperitatea economică a țării, sprijinind dezvoltarea meșteșugurilor, negoțului și târgurilor. În timpul domniei sale au fost emiși groși și jumătăți de groși bătuți în sistemul dinarilor, sistem monetar întrodus în Moldova în ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457)...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC