Artefactul reprezintă un topor de luptă prelucrat din rocă magmatică (diabaz), de culoare cenușiu-brună. Acesta a fost descoperit întâmplător în anul 1966, pe teritoriul satului Aluniș, raionul Rîșcani. Conform caracteristicilor sale morfologice artefactul poate fi atribuit culturii Catacombelor (sec. XXIX-XXII a. Chr).
Toporul are corpul masiv, naviform alungit, cu umerii slab reliefați, muchia scurtă și îngustă, plană și circulară în secțiune transversală. Tăișul este ușor arcuit. Orificiul a fost perforat în zona lățimii maxime a obiectului. Acesta are formă circulară și diametrul de 2,2, cm. Suprafața artefactului este minuțios șlefuită, foarte îngrijit lucrată și nu prezintă urme de lovire sau așchieri.
Dimensiuni: lungime - 20,0 cm; lățime maximă - 8,4 cm; diametrul muchiei - 5,0 cm; lățimea lamei - 7,0 cm. Greutatea - 2,3 kg.
Topoarele de luptă din piatră sunt caracteristice comunităților culturii Catacombelor și sunt descoperite de cele mai multe ori ca inventar funerar, depuse în morminte. Prezența topoarelor în complexele funerare, atribuie acestora o funcționalitate complexă: arme - simboluri sociale - obiecte de cult. Topoarele erau utilizate inițial ca arme, devenind simbol social pentru proprietar, ulterior căpătând și caracter votiv în rezultatul depunerii lor în morminte, pentru a servi defunctului și după moartea sa. Despre funcția de simbol social a topoarelor de luptă din piatră ne vorbesc rocile de înaltă calitate utilizate la prelucrarea lor, dar și modul de executare deosebit de îngrijit. În cazul toporului de la Aluniș în favoarea acestei ipoteze vin și dimensiunile mari ale acestuia, care îl deosebesc de alte exemplare.
Descoperirea topoarelor de luptă din piatră în afara unui complex funerar, poate însemna o depunere cu caracter votiv al acestuia. Este greu de imaginat că aceste piese deosebit de îngrijit lucrate, din roci de înaltă calitate aduse de la distanțe mari, puteau fi abandonate sau pierdute întâmplător. Mult mai probabil, acestea erau depuse în scopuri magico-religioase, caz posibil și pentru toporul de piatră descoperit la Aluniș.
Considerații privind schimbul cu sare în mileniile VI-II î. Hr. în spațiul carpato-dunărean
Tyragetia, serie nouă, vol. IV [XIX], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
The article deals with prehistoric salt production and exchange of salt in south-east and east-central Europe. The major points of the article are: 1. the modeling of the traditional forms of salt production and exchange in the area; 2. the identification of archaeological indications specific to every type of salt production and exchange; 3. the classification of available archaeological evidence of prehistoric salt production and exchange in Carpatho-Danubian zone.
Salt had two major senses during prehistoric period: on one hand it was as a good of daily consumption and thrifty use, on the other hand it was the exotic good. Every of these senses implied different types of production and exchange. The daily consumption and thrifty use salt could be made both within domestic and industrial productions. Of these, only industrial one was intended for long-distance exchange of salt. Salt as the exotic good was made only within special i.e. „sacred" type of production. This type of industry produced „miraculous" salt which was mainly, if not exclusively, intended for long-distance exchange.
The available archaeological evidence of salt production in the Carpatho-Danubian area is classified in the article on the above principles (tab. 1). Thus, the Neolithic salt production centers from Subcarpathian Moldavia (Lunca and Ţolici) as well as the Eneolithic one from the same area (Cucuieți) are attributed in the article to the domestic production of salt for daily consumption and thrifty use. The main goal of this type of production was to produce salt for domestic use or/and for short-distance traffic. Neolithic and especially Eneolithic salt production attested at Provadia-Solnitsata (northeast Bulgaria) is classified as industrial one. It produced common salt by evaporation of brine, and its main destination was the long-distance exchange, perhaps to east Balkans and North-Pontic area. The Eneolithic salt production centers from subcarpathian Moldavia (Lunca, Ţolici, Cacica, Solca etc.) produced exotic salt in the form of small cone-shaped cakes by evaporation in small briquetage. It was produced for long-distance exchange. The two Early Bronze Age salt production sites from northern Transylvania (Băile Figa and Săsarm) are classified as the domestic production centers which extracted rock salt for their own use and/or for short-distance traffic.
More attention is paid in the article to the end of Middle and Late Bronze Age (the end of 17th-9th centuries BC) salt mining centers from Transylvania and Maramureș: Băile Figa, Caila, Săsarm, Ocna Dej, Valea Florilor, Valea Regilor (Tisolovo) and Solotvino (Ocna Slatina) (Case Study). By all the available evidence, these centers seem to have been involved in the large-scale salt production and long-distance trade. Blocks of rock salt were traded from these centers to Hungarian Plane, by Someș and Tisa rivers. It is well-known fact that the period of functioning of the above salt mining production centers was the one of widest spread of tin bronze objects in the area. That is why, it seems likely that in exchange of salt its owners get, among other goods, tin.
List of illustrations: Fig. 1. The map of the Late Bronze Age salt mining sites: 1 - Caila; 2 - Săsarm; 3 - Băile Figa; 4 - Ocna Dej; 5 - Valea Florilor; 6 - Solotvino (Ocna Slatina); 7 - Valea Regilor (Tisolovo). Fig. 2. Northern Transylvania. Troughs in situ: 1 - Caila; 2, 3 - Băile Figa. Behind the trough at the position 2 the one can observe a ladder. Fig. 3. Băile Figa. One of the troughs (the same at fig. 2/3, the nearest plan). Wood. Fig. 4. Băile Figa. The pegs from the trougs (the troughs at fig. 2). Fig. 5. Băile Figa. One of the troughs (uncovered close to the trough at fig. 2/2). Fig. 6. Băile Figa. The pegs from one of the troughs (the trough at fig. 5). Fig. 7. Băile Figa, the year 2010. The experiment with the trough. Fig. 8. Băile Figa. Mining tools. Stone. Fig. 8. Băile Figa. Tools. Wood. Fig. 10. Băile Figa. The wooden construction for storage of salt (?). Fig. 11. Băile Figa. The parts of wooden constructions for storage of salt (?).
Artefactul reprezintă un topor de luptă prelucrat din rocă magmatică (diabaz), de culoare cenușiu-brună. Acesta a fost descoperit întâmplător în anul 1966, pe teritoriul satului Aluniș, raionul Rîșcani. Conform caracteristicilor sale morfologice artefactul poate fi atribuit culturii Catacombelor (sec. XXIX-XXII a. Chr)...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
