#Exponatul Lunii

>>>

Toc pentru ace, de dimensiuni neobișnuit de mari. A fost utilizat în epoca de piatră în calitate de tub pentru depozitarea și păstrarea obiectelor mici și fragile. A fost descoperit, în anul 1996, de către cunoscutul cercetător Ilie Borziac, în procesul săpăturilor arheologice în situl pluristratigrafic aparținând paleoliticului superior de la Cosăuți, r-nul Soroca. Piesa a fost identificată la adâncimea de 9,7-9,85 metri, într-un strat de cultură asemănător loessului, printre resturile unei stațiuni sezoniere a vânătorilor de reni (în așa-numitul strat cultural 5). Stratul cultural a fost datat prin metoda radiocarbonului cu anul 18140 ± 180. Lungimea obiectului este de 17,6 cm, având diametrul de 1,5 cm. A fost realizat dintr-un os tubular, cu pereți subțiri, aparținând, probabil, unei păsări de dimensiuni mari (vultur, dropie sau pescăruș). Piesa are capetele tăiate transversal. La unul dintre capete a fost realizat un orificiu circular cu diametrul de 5 mm, având marginile atent șlefuite.

Întreaga suprafață a piesei este lustruită până la luciu. Suprafața piesei este ornamentată cu crestături. Crestăturile sunt aplicate ritmic în lungul întregului perimetru. Ele mărturisesc, fără îndoială, despre faptul că piesa a fost lucrată de mâna omului. Lungimea crestăturilor este de 3-3,5 mm. Acestea sunt poziționate transversal, fiind grupate în trei rânduri. Numărul de crestături în rânduri este de 8/8, 16/10, 14/7, cu distanța medie între crestături de 4 mm.

Cercetătorii care au abordat problema funcționalității acestei rarisime piese arheologice au înaintat mai multe ipoteze. Una dintre concluzii este că, probabil, piesa avea utilitate practică polifuncțională. Conform unei ipoteze, prezența orificiului la unul dintre capetele obiectului ar demonstra că acesta reprezintă un flaut. Această opinie a fost pusă la îndoială, din cauza identificării pe suprafața artefactului doar a unei singure găuri. Cel mai probabil, prezența orificiului mărturisește că prin gaură se trecea un fir de ață pentru agățarea tubului cu ace, în vederea protejării și securizării lui. Totodată, dimensiunile relativ mari ale acestei piese face probabilă și posibilitatea utilizării ei în calitate de mufă. Potrivit unei alte versiuni, vestigiile de acest fel puteau fi folosite de vânători pentru desprinderea pieilor de pe animalele vânate, ele fiind utilizate în calitate de tub pentru pomparea aerului sub pielea animalelor mici, în procesul îndepărtării ei. Acest lucru nu numai facilita mult lejeritatea separării blănii, dar și favoriza păstrarea intactă a grăsimii subcutanate.

Exemplare de dimensiuni la fel de mari, similare piesei identificate în apropierea vadului de pe Nistru și realizate din os tubular, cu epifize tăiate, au fost descoperite în mai multe situri din epoca neolitică din Yakutia. Aici acestea erau utilizate în calitate de tocuri pentru păstrarea acelor. Unele dintre ele au fost identificate conținând în interior ace, ceea ce a confirmat funcționalitatea lor practică.