#Exponatul Lunii

Istoria argintăriei are o vechime de peste 5000 de ani, dar abia în mileniul III î.Ch. s-au realizat primele obiecte din argint lucrat, în Mesopotamia și Anatolia. De acolo, arta lucrării argintului s-a răspândit spre vest, în Persia și spre est, în Europa, unde în vremea antihității romane și grecești atinsese deja un nivel înalt de sofisticare. Multe din tehnicile uzitate atunci - cum ar fi turnarea, imprimarea în relief și gravarea - sunt folosite până astăzi.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei deține o colecție spectaculoasă de argintărie, care oglindește într-un mod specific nota cotidană a societății secolelor XVIII-XX. Gama tipologică a obiectelor ce compun colecția cuprinde atât piese de orfevrărie laică, cât și religioasă: fructiere, bomboniere, seturi de tacâmuri, seturi de preparat şi de servit ceai și cafea, solniţe, poșete, tabachere și port-țigarete, candelabre, dar și ferecături de icoane, potire, cruci pectorale, sfeșnice etc.

Se impun prin calitate și exuberanță piesele produse de către renumitele centre de orfevrărie, cum ar fi cele purtând marca Fabergé, Hlebnikov, Sazicov din Rusia, Elkington din Anglia, Christofle din Franța sau Norblin și Fraget din Polonia. Emblematic pentru colecția de orfevrărie a muzeului este ceainicul cu suport și spirtieră, realizat în atelierul Christofle din Franța.

Atelierul Christofle a fost fondat la Paris, în anul 1830, de către Charles Christofle. Fiind Furnizor al Împăratului Napoleon III al Franței, al Împăratului Mexicului și al Țarului Rusiei, atelierul Christofle a creat piese decorative, dar și de uz casnic de o rară frumusețe. Atelierul s-a bucurat și de aprecierea Casei Regale a României, care i-a oferit brevetul de Furnizor. În anul 1842, Charles Christofle a cumpărat patentul electrotip, o tehnică care reprezenta învelirea unei baze metalice - la început din cupru, apoi din nichel - cu argint. Anume această tehnică i-a permis producerea în serie a seturilor de ceai argintate, foarte populare la acea epocă. Ceaiul, introdus în Europa în 1610 de Compania pentru Indiile de Est, era o marfă scumpă, care a câștigat popularitate treptat. Cele mai vechi ceainice păstrate, datând cu anii 1670, erau mici. Pe măsură ce ceaiul a câștigat popularitate, au început să fie produse ceainice de dimensiuni mai mari, a căror formă urma moda timpului.

Conform cataloagelor firmei Christofle, modelul etalat a fost lansat în anul 1868 și fascinează prin eleganța și rafinamentul executării. Ceainicul are o structură complexă, articulată, alcătuită dintr-un recipient piriform, cu suprafața ornamentată în tehnica guilloché, bazată pe modele în stilul Louis XVI, de la sfârşitul anilor 1780. Baza și partea superioară este decorată cu frize de lalele înscrise în lambrechini, iar pe centru este gravat un ecuson încadrat intr-un chenar ajurat, dublu. Are țurțure, toartă rebatabilă, în coș, izolată cu inele triple și capac cu buton. Pe recipient sunt fixate două nituri pentru așezarea lui pe stativ. În mijlocul stativului este așezată spirtiera cu mâner drept și dispozitiv de ridicare a fitilului. Piesa este marcată cu poansonul firmei Christofle și este confecționată din alpacă argintată.

Ceainicul cu suport și spirtieră, realizat în atelierul Cristofle, îmbină armonios raportul dintre obiectul unicat și seria mare industrială.

Dimensiuni: H.: 43 cm; LA.: 24 cm.

Tur Virtual

Publicaţii

Biblioteca „Tyragetia"

Andrei Nicic

Interferențe cultural-cronologice în nord-vestul Pontului Euxin la finele mil. II – începutul mil. I a. Chr.

Bibilioteca „Tyragetia” XV, Chișinău, 2008, 282 p.

Studiul este consacrat unei tematici de cercetare actuale și intens discutate în literatura de specialitate – problema corelării cultural-cronologice a monumentelor epocii bronzului tardiv și a celor de la începutul primei epoci a fierului. Sub acest aspect de către autor sunt analizate monumentele „cu ceramică incizată” de tip Babadag I-Tămăoani-Holercani-Balta, care delimitează în nord-vestul Pontului Euxin o perioadă de trecere de la bronzul tardiv la prima epocă a fierului.

Lucrarea este compusă din Introducere, cinci capitole și Concluzii.

În Introducere este elucidată actualitatea temei investigate, sunt definite limitele cronologice ale studiului, este expus istoricul cercetării temei.

Capitolul I Cadrul geografic. Catalogul descoperirilor este compus din două compartimente:

I.1. Cadrul geografic, unde a fost analizat arealul de răspândire a faciesurilor culturale „cu ceramică incizată” de tip Babadag-Tămăoani-Holercani-Balta, în cadrul condițiilor landșaftului geografic din nord-vestul Pontului Euxin;

I.2. Catalogul descoperirilor cuprinde circa 87 de situri unde au fost sesizate recipiente ceramice cu decor incizat.

În capitolul II Habitatul autorul se referă la topografia așezărilor, la caracterul depunerilor culturale, precum și la locuințele și construcțiile auxiliare din cadrul lor.

Capitolul III Ritul și ritualul funerar este rezervat descrierii și analizei înmormântărilor practicate de purtătorii culturilor cu „ceramică incizată”.

În capitolul IV Analiza materialului arheologic este întreprinsă o analiză a materialului arheologic după categorii: ceramica (IV.1), piese din lut (IV.2), obiecte din os (IV.3), obiecte din piatră (IV.4) și piese din metal (IV.5).

În capitolul V Probleme de periodizare și cronologie este cronologia monumentelor „cu ceramică incizată”, care prezintă una dintre cele mai discutate probleme. Pentru a elucida aspectele legate de periodizare și cronologie, în acest capitol de către autor au fost evidențiate două compartimente în care sunt abordate separat cronologia relativă și cea absolută.

În Concluzii sunt prezentate rezultatele sumare la care a ajuns autorul studiului, subliniind caracterul tranzitoriu al descoperirilor cu ceramică incizată de tip Babadag I-Tămăoani-Holercani-Balta, care în opinia autorului prezintă o etapă de tranziție de la epoca bronzului la cea a fierului.