„Arheologia este antropologie sau nu este nimic", enunţau, în anul 1958, cunoscuţii arheologi americani Gordon Willey şi Philip Phillips, teoretizând, în acest fel, o direcţie de cercetare în arheologie care, deşi înţeleasă de mulţi era practicată de foarte puţini. Cei doi stabileau astfel obiectivele cercetării arheologice ca fiind studierea şi rezolvarea unor probleme legate de om, cultură şi societate iar antropologia, în acel caz, devenea instrumentul obţinerii acelor informaţii şi cunoştinţe.

Această expoziţie, care reuneşte artefacte arheologice de o importanţă deosebită, prin suma cunoştinţelor pe care le poartă şi prin materiale osteologice cu semnificaţii speciale, reprezintă o „punte" prin care arheologii şi antropologii de azi „vorbesc" cu predecesorii noştri. Analizându-le, acum putem şti ce activitate fizică au avut, de ce boli au suferit şi cum au încercat să le trateze pe unele, care au fost condiţiile în care au trăit şi cu ce s-au alimentat, ce ritualuri au practicat şi ce a rămas în urma lor. Istoriile lor sunt fascinante, iar secretele lor sunt revelate.

Naraţiunea din spatele acestei expoziţii s-a născut în contextul cercetărilor exhaustive realizate în ultima perioadă referitoare la scheletul uman, element care deseori a devenit un subiect evitat în diferite societăţi. Privit şi acceptat diferit, de cele mai multe ori purtând conotaţii negative, scheletul reprezintă pentru cercetători o sursă preţioasă de informaţii. Tratat şi interpretat cu mare atenţie pentru toate detaliile, acesta ajută la reconstituirea unor scene şi aspecte din viaţa comunităţilor umane de mult sau mai recent apuse.

Expoziţia prezintă, în ordine cronologică, complexe funerare începând cu epoca paleolitică până în evul mediu, asociate cu inventarul mormintelor, uneori mai bogat, alteori mai auster, definitoriu şi reprezentativ pentru perioadele vizate. Cazurile cele mai spectaculoase care au fost înregistrate de ştiinţa arheologică şi antropologică ocupă un loc aparte: craniile cu deformări intenţionate ritualice, craniile cu urme de intervenţii „chirurgicale", oase cu urme de patologii sau traumatisme, sunt mesagerii prin intermediul căror actualmente ajungem mai aproape de viaţa, activitatea, spiritualitatea şi credinţele oamenilor din trecut.

Preocuparea pentru corp, manifestată mai mult sau mai puţin de către om, încă din cele mai vechi timpuri a lăsat urme lizibile în matricea noastră osoasă. Fie că lua forma unor îngrijiri cu scop estetic, fie că trecea în domeniul curativ, toate acţiunile la care a fost supus scheletul şi-au lăsat amprenta pe suprafaţa sau în structura oaselor.

Comunicarea cu oamenii trecutului devine cu atât mai interesantă cu cât sunt mai neobişnuite poveştile care stau ascunse în oasele lor.

Proiectul expoziţional „ArheOS: când antropologii şi arheologii fac oasele să vorbească" este realizarea unei echipe extraordinare, este efortul cumulat al unor mari şi importante instituţii de cercetare: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Centrul de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov", Academia Română - Filiala Iaşi, România.

Curatori: drd. Mariana Vasilache-Curoșu (Chișinău) și dr. Angela Simalcsik (Iași).