EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Pentru a marca cei 150 de ani de la nașterea marelui sculptor roman Constantin Brâncuși anul 2026 a fost declarat de președintele României Anul Constantin Brâncuși. Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut în 1876 la Hobița, județul Gorj și va trece la cele veșnice în 1957 la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise. În 1904 ajunge la Paris, unde frecventează cursurile Academiei Regale de Belle-Arte. Tot aici va practica în atelierul lui Auguste Rodin (1840-1917) fondatorul sculpturii moderne, întâlnindu-l și pe Amadeo Modigliani (1884-1920), sculptor italian stabilit în Franța. Lucrările sale se găsesc în țară și străinătate, în muzeele din Olanda, Tările Scandinave, Franța, Statele Unite ale Americii. Pentru meritele deosebite în 1923 este decorat cu ordinul Steaua României, în 1931 Nicolae Iorga îl înaintează la ordinul Meritul Cultural și, abia în 1990 va fi ales post-mortem membru al Academiei Române.

Una dintre cele mai celebre realizări ale artistului este sculptura Domnișoara Pogany, considerată un simbol național al artei moderne românești. Având-o drept protagonistă pe Margaret Pogany (1879-1964), o tânără pictoriță din Ungaria, venită la Paris în 1909, pentru a studia aici tehnici de pictură. Vizitându-i atelierul, i-a solicitat sculptorului realizarea portretului său, lăsându-i chiar o fotografie de-a sa și un autoportret. În 1911, Brâncuși sculptează din memorie chipul ei în marmură și în bronz, stăruind asupra ochilor profunzi, mari, migdalați, sprâncenelor sobre, nasului subțire, realizând în perioada 1912-1933 nouăsprezece sculpturi Domnișoara Pogany. 

Medalie comemorativă "Constantin Brâncuși (1876-1976). Expoziție Filatelică Omagială - București 1976", a fost bătută în România, la Monetăria Statului de gravorul Ștefan Grudinschi. Realizată din bronz cu un diametru de 60 mm și greutatea de 113, 73 g., medalia se distinge prin valoarea sa memorială și artistică. Avers: bustul sculptorului spre stânga, legenda semicirculară „CONSTANTIN BRÂNCUȘI - 1876-1976". Reversul: un fragment al tripticului, Poarta sărutului. Legenda semicirculară: „EXPOZIȚIA FILATELICĂ OMAGIALĂ - BUCUREȘTI 1976".

Medalie „Constantin Brâncuși. Domnișoara Pogany. Muzeul de Artă din Craiova. 1987". Realizată în bronz la Monetăria Statului (București), are în diametru 60 mm (din cauza decupării circulare dimensiunile reale ale medaliei fiind D: 45 mm; G: 53, 55 g). Medalia reprezintă pe avers în câmp central imaginea Muzeului de Artă din Craiova, încadrată de legenda semicirculară „MUZEUL DE ARTĂ - CRAIOVA/1987". Revers: replica sculpturii Domnișoara Pogany realizată de ucenicul lui C. Brâncuși O. Moșescu, însoțită de inscripția „CONSTANTIN BRÂNCUȘI - M-elle POGANY/1913".

Tur Virtual


Expoziții

Cultura şi ştiinţa Moldovei în sec. XX: Personalităţi

(Expoziția permanentă ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE)

Compartimentul expoziţional reflectă unele aspecte ale vieţii culturale şi ştiinţifice din Moldova postbelică prin prisma activităţii unor personalităţi notorii din diverse domenii: literatură, teatru, muzică, cinematografie, educaţie, ştiinţă.

În pofida regimului politic şi a terorii roşii instalate în RSSM după anul 1944, societatea moldovenească a urmat legile dialecticii şi a continuat să se dezvolte. Ca urmare, epoca sovietică s-a remarcat nu doar prin orori, măsuri excepţionale sau teroare, dar şi prin realizări importante în diverse domenii - ştiinţă, cultură, economie, medicină etc. Spiritele luminate ale neamului s-au împotrivit politicii de asimilare şi deznaţionalizare, au construit, au educat copii, au creat opere de valoare, au protejat şi au promovat patrimoniul cultural-istoric naţional. Creaţia acestor personalităţi reprezintă o adevărată moştenire culturală şi ştiinţifică a cărei valoare se va accentua odată cu scurgerea anilor.

Relicvele prezentate în cadrul compartimentului expoziţional readuc în prim plan viaţa şi opera unor personalităţi emblematice ale culturii şi ştiinţei naţionale cum ar fi: regizorii Emil Loteanu şi Valeriu Gagiu, actorii Eugeniu Ureche şi Domnica Darienco, Mihai Volontir şi Grigore Grigoriu, pictorul Mihail Grecu, primadona Operei Naţionale Maria Bieşu, actorii şi regizorii Ion Ungureanu şi Sandri Ion Şcurea, Valeriu Cupcea şi Veniamin Apostol, academicienii Nicolae Corlăteanu şi Ilie Untilă, Sergiu Rădăuţanu şi Anton Ablov, medicii Nicolae Testemiţanu şi Natalia Gheorghiu, scriitorii Andrei Lupan şi Aureliu Busuioc, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari ş. a.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
25 septembrie 2025 – 1 septembrie 2026
 
11 august 2025 – 31 ianuarie 2026
 
Peste 2500 de piese din metale prețioase de o deosebită valoare istorică, artistică și simbolică
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Pentru a marca cei 150 de ani de la nașterea marelui sculptor roman Constantin Brâncuși anul 2026 a fost declarat de președintele României Anul Constantin Brâncuși. Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut în 1876 la Hobița, județul Gorj și va trece la cele veșnice în 1957 la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC