EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual


Expoziții

„GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei”

Expoziție virtuală

Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, vă invită să descoperiți sau să redescoperiți expoziția „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei", noua expoziție virtuală găzduită pe Theopen-art.com, prima platformă de expoziții de artă în realitate virtuală din Republica Moldova și România.

Cele 24 de piese de giuvaiergerie prezentate în această expoziție virtuală acoperă, din punct de vedere cronologic, intervalul dintre mileniul V a. Chr. - sec. XVII p. Chr. și, chiar dacă toate provin din cercetările arheologice ale siturilor dintre Prut și Nistru, originea lor ne poartă printre comunitățile care au locuit între Balcani și Carpați și până în Caucaz, care au comunicat și întreținut relații comerciale în spațiul din nordul Mării Negre. Obiectele selectate în această expoziție sunt piese rare, excepționale, realizate de predecesorii noștri în metal și pietre prețioase, de o mare valoare culturală, istorică și artistică.

Aceste piese impresionante, care pot fi admirate fizic în cadrul expoziției permanente „Comorile trecutului" de la sediul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, sunt descoperiri ale arheologilor moldoveni făcute în perioada anilor '60 ai secolului trecut și până în anul 2015, dacă ne referim la ultima descoperire care face parte din această colecție prezentată în realitate virtuală. Chiar dacă unele descoperiri au fost realizate de către un colectiv, ținem să amintim câteva nume ale arheologilor care au scos la lumina zilei și au cercetat aceste podoabe valoroase: G. Feodorov, Gh. Cebotarenco, T. Șcerbacova, N. Chetraru, V. Vornic, V. Bubulici, S. Popovici.

 

 

 

Din aur sau argint, decorate cu pietre prețioase sau nu, bijuteriile au semnificat mereu bogăția, influența și, uneori, puterea magică a deținătorilor.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei (MNIM) se numără printre cele mai importante instituții muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât și al prestigiului științific. Înființat în 1983, muzeul deține în custodia sa 348 619 piese de patrimoniu, a căror tipologie diversificată surprinde profilul Moldovei de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând habitatul uman, fapte, evenimente, portrete de personalități. De la înființare până-n prezent, MNIM a organizat peste 650 de expoziții temporare în țară și peste hotare, axate pe propriile colecții, precum și pe cooperarea cu alte instituții de cultură și cercetare.

În ultimii ani, patrimoniul arheologic al Republicii Moldova a fost pus în valoare în cadrul unor importante expoziții internaționale, organizate în parteneriat cu muzeele europene și de peste Ocean, precum expoziția „Cucuteni-Trypillia, Una Grande Civilta dell' Antica Europa", la Vatican, expoziția „The Lost World of Old Europe. The Danube Valley, 5000-3500 BC", organizată în New York (SUA), Oxford (Marea Britanie) și Atena (Grecia), „KRIEG - Eine Archaeologishe Spurensuche", în Halle (Germania), și „Wisigoths. Rois de Toulouse", în Toulouse (Franța). În România, patrimoniul MNIM a făcut parte din importante expoziții tematice de la București, Iași, Suceava, Brăila, Vaslui, Alba Iulia.

Arbor Institute for Culture este instituția soră a Asociației pentru cultură și arte Arbor din România, fondată de managerul cultural Victoria Nagy Vajda, care are misiunea de a promova înaltele valori artistice ale Republicii Moldova și de a sprijini mobilitatea culturală în cadrul spațiului cultural românesc, cât și în străinătate. Programul de activitate al asociației prevede realizarea de proiecte culturale comune cu instituțiile culturale de stat, pe lângă bogata activitate pe care o desfășoară în parteneriat cu domeniul artistic independent. „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei" este a doua expoziție realizată de Arbor în parteneriat cu o instituție muzeală din Republica Moldova. Prima expoziție VR, „Omagiu Limbii Române: scriitori basarabeni în opera artistei Valentina Rusu Ciobanu", a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu" din Republica Moldova, curatori fiind Maria Șleahtițchi și Victoria Nagy Vajda.

Galeria VR de pe platforma Theopen-art.com are o suprafață de 300 mp virtuali, distribuiți în 5 spații expoziționale, care pot găzdui expoziții mai mari sau mai mici de pictură, sculptură, fotografie, multimedia. Construcția platformei Theopen-art.com a fost susținută de Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova și de organizațiile nonguvernamentale Arbor Institute for Culture (Republica Moldova) și Asociația pentru cultură și arte Arbor (România), prin Victoria Nagy Vajda.

Expozițiile virtuale pot fi vizitate doar pe computer desktop sau laptop, cu browser web actualizat. De pe telefonie mobilă, expozițiile VR nu sunt disponibile.

Instrucțiuni: Utilizați tastele săgeată și mouse-ul / trackpad-ul pentru navigare în interiorul expoziției VR. Pentru a ieși, apăsați de două ori tasta ESC.

Organizatori: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Arbor Institute for Culture
Curatori: Mariana Vasilache, director adjunct; Victoria Nagy Vajda, manager cultural
Fotografi: Iurie Foca, Mihail Băț, Denis Topal
Imaginile fotografice sunt preluate din catalogul „Piese de giuvaiergerie antică din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei", de Ana Niculiță, 2018; editori: Eugen Sava, Aurel Zanoci.
Link: https://www.theopen-art.com
VR: Augmented Space Agency - exploratori ai frontierelor virtuale, arhitecți ai spațiilor augmentate și designeri ai noilor experiențe mediate digital.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC