EN RO















#Exponatul Lunii

>>>


Cele 21 de mărgele fac parte dint-un depozit de bronzuri descoperit în anul 2019 pe teritoriul unei zone împădurite situată în apropierea orașului Nisporeni, r-ul Nisporeni. Pe lângă mărgele, depozitul conținea mai multe podoabe din bronz (2 fibule de tip Röschitz-Sanislău, 7 coliere, 12 inele, 22 tuburi, 23 brățări, aproximativ 80 de aplice), o mărgică din coral și un pandantiv realizat din dinte de animal sălbatic. La momentul de față mărgelele de chihlimbar se păstrează în Fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, restul depozitului fiind în poseseia unui colecționar privat.
Depozitul a fost descoperit întâmplător într-o groapă cu adâncimea de circa 50 cm. Obiectele din acest depozit sunt de origine occidentală, având analogii cunoscute în complexe arheologice similare de pe teritoriul Poloniei, Ungariei, Serbiei, Slovaciei și, într-o măsură mai redusă a României. Prezența acestui depozit de bronzuri pe teritoriul Republicii Moldova ilustrează dinamica culturală a regiunii în epoca Fierului timpuriu și schimbarea fundamentală a vectorului influențelor culturale, de la est către vest.
Șiragul de mărgele din chihlimbar reprezintă 16 unități păstrate întregi și cinci fragmentare. Acestea au formă bitronică alungită și dimensiuni diferite. Sunt de culoare brun-roșcată, și au lungimea cuprinsă între 1,1 și 3,1 cm, lățimea între 0,6 și 1,4 cm, grosimea între 0,6 și 1,1 cm, iar diametrul perforației între 0,2 și 0,3 cm.
Mărgele din chihlimbar sunt prezente în mai multe depozite de bronz datate în perioada târzie a epocii bronzului din jumătatea estică a Slovaciei și din Ungaria transdanubiană. Analogii sunt cunoscute și în peștera Cioclovina din România. Odată cu începutul epocii Fierului, piesele din chihlimbar dispar timp de aproximativ 300 de ani din Bazinul Carpatic, reapărând odată cu pătrunderea elementelor scitice.
Depozitul de bronzuri descoperit la Nisporeni se datează în intervalul HaA2-HaB1-2 (1050/1000 - 800/750 a. Chr).

Tur Virtual


Expoziții

„Locurile memoriei în societatea post-totalitară”

24 iunie – 24 august 2025

Muzeul Național de Istorie a Moldovei organizează marți, 24 iunie 2025, vernisajul expoziției „Locurile memoriei în societatea post-totalitară", consacrată împlinirii a 85 de ani de la anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța de către URSS (28 iunie 1940) ca urmare a semnării Pactului Molotov-Ribbentrop, și este un omagiu adus tuturor victimelor regimului totalitar-comunist din Europa Centrală și de Est în perioada anilor 1918-1989.

Demersul expozițional relevă aspecte ale culturii comemorative în societatea post-totalitară din fostul lagăr socialist (Polonia, România) și spațiul ex-sovietic (Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Moldova, Kazahstan, Rusia), cu scopul de a contribui la edificarea unei culturi europene a memoriei și de a consolida sentimentul de apartenență europeană în Republica Moldova. Imaginile prezentate în expoziție reflectă locuri ale memoriei (lieux de mémoire, Pierre Nora) care constituie astăzi patrimoniul memorial european - monumente ridicate în gările de tren de unde au fost duși cu forța în închisorile și așezările speciale din URSS, stele comemorative de pe edificiile închisorilor comuniste, troițe înălțate în preajma locurilor asasinării în masă, memoriale în amintirea luptătorilor din rezistența anti-comunistă, gropile comune cu victimele foametei.   

Expoziția oferă posibilitatea cunoașterii istoriei și memoriei, a circumstanțelor privind crearea însemnelor comemorative, dar și a evoluției lor în cultura memoriei din societatea post-totalitară. Or, monumentele, la fel ca și alte forme de comemorare a trecutului (denumirea străzilor, datele aniversare, zilele comemorative, minutul de reculegere etc.) sunt parte din patrimoniul nostru european comun. Totodată, topografia memoriei articulată prin aceste mărturii de amintire a trecutului ne ajută să înțelegem amploarea fenomenul totalitar și a atrocităților comise de regimul comunist în Europa Centrală și de Est.    

Majoritatea pieselor prezentate în cadrul expoziției provin din colecția digitală creată în cadrul Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice al MNIM, în rezultatul cercetărilor din cadrul Programului de Stat „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953". Parte din imaginile expuse sunt rezultatul cooperării cu colegii de la Memorialul Rezistenței din Sighet (România), Muzeul Memorial Siberia din Bialystok (Polonia), Muzeul Ocupațiilor și Luptelor pentru Libertate din Vilnius (Lituania), dar și a parteneriatelor dezvoltate cu instituții, specialiști și comunități ale memoriei din Republica Moldova.   

Expoziția „Locurile memoriei în societatea post-totalitară" va putea fi vizitată între 24 iunie - 24 august 2025, pe holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei (mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 121A).


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Cele 21 de mărgele fac parte dint-un depozit de bronzuri descoperit în anul 2019 pe teritoriul unei zone împădurite situată în apropierea orașului Nisporeni, r-ul Nisporeni. Pe lângă mărgele, depozitul conținea mai multe podoabe din bronz (2 fibule de tip Röschitz-Sanislău, 7 coliere, 12 inele, 22 tuburi, 23 brățări, aproximativ 80 de aplice), o mărgică din coral și un pandantiv realizat din dinte de animal sălbatic...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC