#Exponatul Lunii

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei. Era o icoană veche care se va face vestită prin descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat".
Prin anii 980-982, într-un ajun de duminică, înainte de privegherea de toată noaptea, bătrânul călugăr plecase la biserica din apropiere şi lăsase cuvânt ucenicului să facă rânduiala religioasă şi în chilie. Cum era de ascultare, ucenicul făcuse întocmai ce i s-a spus. Când acesta ajunge la cântarea a IX-a Canoanelor „Ceea ce eşti mai curată decât serafimii...", iată că aude cum cineva începe să cânte împreună cu el „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu". Era un călugăr pelerin, apărut pe neprins de veste, care se alăturase celui din chilie, în săvârşirea rânduielilor de rigoare. În acest moment icoana a început să radieze lumină în jurul său, ca în plină zi. Ucenicul, uluit de cele petrecute, îl roagă pe misteriosul călugăr să-i scrie versurile. Acesta i le scrie cu degetul pe o ţiglă de parcă scria pe ceară moale şi-i spune : „De acum înainte aşa să cântaţi şi voi, ortodocşii", şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Ucenicul, rămas de unul singur, se dumerise că fusese martorul unor mari întâmplări. Îl luminase gândul, că pelerinul n-a fost altcineva decât Sfântul Arhanghel Gavriil şi venise, cum făcuse şi alteori, să aducă oamenilor cuvântul Celui de Sus.

Din chilia „Adormirea Maicii Domnului" icoana a fost pusă în Sfântul Altar a bisericii Protaton, unde şi până astăzi se păstrează o icoană de acest fel, iar ţigla cu cântarea divină este dusă la Constantinopol şi inclusă în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. În scurt timp, rugăciunea Arhanghelului Gavriil a fost introdusă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după Sfinţirea Darurilor de Pâine şi Vin. Valea cu chiliile se numeşte de atunci Adin, ceea ce înseamnă „a cânta", „cântare". Icoana ''Cuvine-se cu adevărat'' este de o inestimabilă valoare şi a devenit protectoarea Sfântului Munte. Icoana este sărbătorită la 11/24 iunie, comemorând minunata apariţie a Sfântului Arhanghel și la 13/26 iulie în cinstea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Este o icoană de tip Eleusa, personajele centrale exprimând gingăşie şi tandreţe. Ţine Pruncul cu mâna dreaptă, cu cea stângă, petrecută pe sub picoarele lui, prinde între degete cămaşa fiului. Micul Iisus poartă cămaşă scurtă, până la genunchi, în mâna dreaptă ţine sulul, pe care sunt scrise cuvintele Axionului. Mâna stângă, însă, este strecurată pe sub vălul Maicii Domnului spre umărul Ei stâng. Ambii poartă coroane şi nimburi aurite. Doi îngeri încadrează nimbul Preacuratei, iar în cer deschis Atotputernicul binecuvântează cu ambele maini. Realizată în tehnica tempera pe lemn, icoana este prevăzută cu foiță de aur și email multicolor ce conferă imaginii o finețe aparte. Inscripția de pe latura inferioară a chenarului anunță că icoana a fost realizată de pictorul Ioasaf, în anul 1905.

Este vorba de călugărul zugrav Ioasaf Berghie (1862-?) de la mănăstirea Noul Neamţ, aflându-se aici în perioada anul 1887 - anii '40 ai secolului XX, ocupând trei camere, „ca să-şi aşeze atelierul ... în care a lucrat continuu la icoane şi mănăstiri". Născut în familia dascălului bisericii din satul Jabca, Ștefan Berghie, Ioan Berghie a îndrăgit de tânăr chipurile sfinte din icoane. În anul 1890, însuşi stareţul Andronic de la Noul Neamţ l-a binecuvântat sa picteze icoane. Primind monahismul în anul 1895 cu numele Ioasaf, va merge pe jos să viziteze mari centre bisericeşti din preajmă și de mai departe, de unde va prelua taina zugrăvirii icoanelor. De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând şi tehnici decorative noi. Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate şi peste hotarele ţării. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din marile ateliere meșteșugărești. În sensul evitării acestor situaţii confuze, primeşte binecuvântarea stareţului de a-şi lăsa semnătura pe icoane, astfel obținând celebritate și numele lui.

Tur Virtual

Expoziții

„Război după război. Rezistenţa armată antisovietică în Lituania în anii 1944-1953”

19 octombrie - 5 noiembrie 2018

Vineri, 19 octombrie 2018, ora 16.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc inaugurarea expoziţiei foto-documentare a Muzeului Victimelor Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului și a Rezistenței Populaţiei Lituaniei intitulată „Război după război. Rezistenţa armată antisovietică în Lituania în anii 1944-1953".

Evenimentul este organizat de Muzeul Național de Istorie a Moldovei în cooperare cu Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova, în cadrul Programului de Stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941 şi 1944-1953".

La manifestarea de inaugurare, moderată de dr. Elena Postică, director adjunct al Muzeului Naționl de Istorie a Moldovei, au luat cuvântul: E.S. Kestutis Kudzmanas, Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova; Terese Birute Burauskaite, directorul Centrului de Cercetare a Genocidului şi a Rezistenţei Populaţiei din Lituania; Eugenius Peikstenis, drirectorul Muzeului Victimelor Genocidului şi a Rezistenţei Populaţiei Lituaniei din Vilnius; dr. hab., prof. univ Anatol Petrencu, Directorul Programului de Stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSSM".

În anii 1944-1945, Europa, la fel ca întreaga lume, a fost intoxicată de ideea că într-un final nazismul german a fost înfrânt, iar războiul, care a luat milioane de vieţi şi a distrus oraşe întregi, s-a încheiat.

În Lituania, ca şi în alte state baltice care şi-au pierdut independenţa în 1940 şi au experimentat deja ceea ce reprezenta „paradisul sovietic", prevala o cu totul altă dispoziţie. Aici, după încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, a izbucnit un război naţional, care viza restabilirea statului independent lituanian. Mii de oameni s-au retras în păduri, în speranţa că nu vor trebui să rămână prea mult timp acolo, până când au fost luate deciziile Conferinţei de pace ce urma să implementeze principiul autodeterminării naţiunilor. Din nefericire, aşteptările lor nu s-au împlinit, iar timp de nouă ani, între 1944 şi 1953, Lituania şi-a dus propriul război practic de una singură.

În 1945, în pădurile lituaniene trăiau aproximativ până la 30000 de partizani, conduşi de foşti ofiţeri, profesori și studenţi. Au fost formate detaşamente de partizani, care numărau și până la 200 de bărbaţi, iar bătăliile cu armata sovietică erau asemănătoare conflictelor militare dintre armate regulate. În primii doi ani ai rezistenţei armate, în 1944-1945, au fost ucişi aproximativ 10000 de partizani, iar numărul total al decedaţilor a fost de peste 20000. În total, peste 50000 de persoane au fost angajate în războiul de gherilă, circa 140000 de persoane au fost încarcerate şi 118000 au fost deportate.

La început a existat o anumită spontaneitate în organizarea rezistenței armate. Totuşi, puţin câte puţin, cu mari dificultăţi, s-a format o structură bazată pe principiul militar teritorial. Până în 1948, în toată Lituania au fost formate trei regiuni, fiecare cuprinzând districte cu formaţiuni militare (corp, pluton, echipă). Unităţile mai mici aveau personal subordonat acestor districte, conduse de ofiţeri (cu excepţia anumitor districte), cel puţin până în 1948.

Partizanii au elaborat documente militare standard, prin care urmăreau să menţină disciplina, să evite cât mai mult posibil vărsarea de sânge inutilă. Uniformele militare şi ecusoanele de recunoaştere corespunzătoare au servit şi ca măsură disciplinară.

În februarie 1949, după cinci ani de luptă pentru libertate, s-a înfiinţat cea mai înaltă autoritate a partizanilor - Prezidiul Consiliului Mişcării Militanţilor pentru Libertatea Lituaniei (LLKS). Toţi conducătorii partizanilor de pe teritoriul Lituaniei, care au participat la adunarea constitutivă, au devenit subordonaţi acestei autorități. Declaraţia politică a Consiliului Mişcării militanţilor pentru Libertatea Lituaniei, act normativ ce face parte în prezent din sistemul juridic lituanian, a unit Lituania din 1918 şi Lituania din 1990.

Aspiraţiile pentru libertate, independenţă şi democraţie au constituit principalele valori pe care Lituania le-a moştenit de la generaţia care se ghida după principiul „Daţi patriei voastre tot ceea ce sunteţi obligați să daţi ...".