EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei. Era o icoană veche care se va face vestită prin descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat". 
Prin anii 980-982, într-un ajun de duminică, înainte de privegherea de toată noaptea, bătrânul călugăr plecase la biserica din apropiere şi lăsase cuvânt ucenicului să facă rânduiala religioasă şi în chilie. Cum era de ascultare, ucenicul făcuse întocmai ce i s-a spus. Când acesta ajunge la cântarea a IX-a Canoanelor „Ceea ce eşti mai curată decât serafimii...", iată că aude cum cineva începe să cânte împreună cu el „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu". Era un călugăr pelerin, apărut pe neprins de veste, care se alăturase celui din chilie, în săvârşirea rânduielilor de rigoare. În acest moment icoana a început să radieze lumină în jurul său, ca în plină zi. Ucenicul, uluit de cele petrecute, îl roagă pe misteriosul călugăr să-i scrie versurile. Acesta i le scrie cu degetul pe o ţiglă de parcă scria pe ceară moale şi-i spune : „De acum înainte aşa să cântaţi şi voi, ortodocşii", şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Ucenicul, rămas de unul singur, se dumerise că fusese martorul unor mari întâmplări. Îl luminase gândul, că pelerinul n-a fost altcineva decât Sfântul Arhanghel Gavriil şi venise, cum făcuse şi alteori, să aducă oamenilor cuvântul Celui de Sus.

Din chilia „Adormirea Maicii Domnului" icoana a fost pusă în Sfântul Altar a bisericii Protaton, unde şi până astăzi se păstrează o icoană de acest fel, iar ţigla cu cântarea divină este dusă la Constantinopol şi inclusă în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. În scurt timp, rugăciunea Arhanghelului Gavriil a fost introdusă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după Sfinţirea Darurilor de Pâine şi Vin. Valea cu chiliile se numeşte de atunci Adin, ceea ce înseamnă „a cânta", „cântare". Icoana ''Cuvine-se cu adevărat'' este de o inestimabilă valoare şi a devenit protectoarea Sfântului Munte. Icoana este sărbătorită la 11/24 iunie, comemorând minunata apariţie a Sfântului Arhanghel și la 13/26 iulie în cinstea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Este o icoană de tip Eleusa, personajele centrale exprimând gingăşie şi tandreţe. Ţine Pruncul cu mâna dreaptă, cu cea stângă, petrecută pe sub picoarele lui, prinde între degete cămaşa fiului. Micul Iisus poartă cămaşă scurtă, până la genunchi, în mâna dreaptă ţine sulul, pe care sunt scrise cuvintele Axionului. Mâna stângă, însă, este strecurată pe sub vălul Maicii Domnului spre umărul Ei stâng. Ambii poartă coroane şi nimburi aurite. Doi îngeri încadrează nimbul Preacuratei, iar în cer deschis Atotputernicul binecuvântează cu ambele maini. Realizată în tehnica tempera pe lemn, icoana este prevăzută cu foiță de aur și email multicolor ce conferă imaginii o finețe aparte. Inscripția de pe latura inferioară a chenarului anunță că icoana a fost realizată de pictorul Ioasaf, în anul 1905.

Este vorba de călugărul zugrav Ioasaf Berghie (1862-?) de la mănăstirea Noul Neamţ, aflându-se aici în perioada anul 1887 - anii '40 ai secolului XX, ocupând trei camere, „ca să-şi aşeze atelierul ... în care a lucrat continuu la icoane şi mănăstiri". Născut în familia dascălului bisericii din satul Jabca, Ștefan Berghie, Ioan Berghie a îndrăgit de tânăr chipurile sfinte din icoane. În anul 1890, însuşi stareţul Andronic de la Noul Neamţ l-a binecuvântat sa picteze icoane. Primind monahismul în anul 1895 cu numele Ioasaf, va merge pe jos să viziteze mari centre bisericeşti din preajmă și de mai departe, de unde va prelua taina zugrăvirii icoanelor. De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând şi tehnici decorative noi. Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate şi peste hotarele ţării. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din marile ateliere meșteșugărești. În sensul evitării acestor situaţii confuze, primeşte binecuvântarea stareţului de a-şi lăsa semnătura pe icoane, astfel obținând celebritate și numele lui.


Tur Virtual


Expoziții

"Războiul ruso-turc din anii 1806-1812 și anexarea Basarabiei. Memoria Estului și Vestului"

  
Cu ocazia comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, prin pacea de la București din 16/28 mai 1812, Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei organizează expoziția „Războiul ruso-turc din 1806-1812 și anexarea Basarabiei. Memoria Estului și Vestului".

Expoziția este reprezentativă în plan național prin expunerea unor valoroase piese de patrimoniu: colecția de arme din perioada războaielor ruso-turce (sf. sec. XIX - înc. sec. XX); colecția de hărți de epocă; cărți cu hărți, planuri de bătălii, litografii etc., la aceasta participând și Arhiva Națională a Republicii Moldova cu o colecție impunătoare de documente autentice - Arhivele Senatorilor ruși. 1806-1812 - expuse pentru prima dată publicului. Diverse categorii de piese sunt astfel reunite cu scopul evidențierii impactului acestui război asupra Basarabiei. Contextul războiului este prezentat în expoziție din perspectiva intereselor imperiale urmărite de Marile Puteri: Rusia, Turcia, Franța, Prusia și Imperiul Habsburgic.

Expoziția se deschide cu o serie de obiecte de muzeu, care oferă publicului o imagine de ansamblu asupra fenomenului războiului, prezentat prin patru compartimente tematice distincte. Primul capitol, intitulat Preludiul anexării, reflectă etapele războiului, ocuparea militară a Principatelor Române, a teritoriului dintre Prut și Nistru inclusiv. Evenimentele războiului sunt prezentate prin piese de valoare autentică, printre care se remarcă colecția de arme, cărțile cu hărți, planurile de război și piesele de vestimentație militară. Cel de al doilea compartiment tematic cu genericul Proiecte imperiale, prezintă luptele diplomatice purtate între puterile occidentale pentru împărțirea și/sau reîmpărțirea teritoriilor românești. Acestea sunt reflectate în expoziție prin rapoarte ale agenților diplomatici, corespondența dintre reprezentanți ai puterilor europene, note de război, memorii etc. Al treilea capitol tematic cuprinde Scrisori de boieri din vremea ocupației rusești și este prezentat prin diverse rapoarte, plângeri și scrisori, care demonstrează greutățile și suferințele războiului suportate de diverse categorii sociale din teritoriile ocupate ale Principatelor Române în anii 1806-1812. Se încheie demersul expozițional cu capitolul Anexarea Basarabiei, care prezintă actul final al războiului - semnarea Tratatului de Pace de la București (16/28 mai 1812) în hanul agentului rus Manuc-Bey, prezentat prin tabloul Pacea de la București (autor: L. Grigorașenco) și Harta Europei la 1812. Evenimentele prezentate în expoziție sunt întregite cu unele reconstituiri de război: cortul turcesc, două drapele turcești (trofee de război) și vestimentație militară (replici). În cadrul expoziției este încorporat ceasul de epocă ca un simbol al timpului istoric. Prin intermediul pieselor expuse în cadrul expoziției tematice, vizitatorii vor putea redescoperi un capitol important al istoriei spațiului dintre Prut și Nistru, acum 200 de ani.

Expoziția va funcționa între 15 mai - 31 decembrie 2012.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC