EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Pentru a marca cei 150 de ani de la nașterea marelui sculptor roman Constantin Brâncuși anul 2026 a fost declarat de președintele României Anul Constantin Brâncuși. Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut în 1876 la Hobița, județul Gorj și va trece la cele veșnice în 1957 la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise. În 1904 ajunge la Paris, unde frecventează cursurile Academiei Regale de Belle-Arte. Tot aici va practica în atelierul lui Auguste Rodin (1840-1917) fondatorul sculpturii moderne, întâlnindu-l și pe Amadeo Modigliani (1884-1920), sculptor italian stabilit în Franța. Lucrările sale se găsesc în țară și străinătate, în muzeele din Olanda, Tările Scandinave, Franța, Statele Unite ale Americii. Pentru meritele deosebite în 1923 este decorat cu ordinul Steaua României, în 1931 Nicolae Iorga îl înaintează la ordinul Meritul Cultural și, abia în 1990 va fi ales post-mortem membru al Academiei Române.

Una dintre cele mai celebre realizări ale artistului este sculptura Domnișoara Pogany, considerată un simbol național al artei moderne românești. Având-o drept protagonistă pe Margaret Pogany (1879-1964), o tânără pictoriță din Ungaria, venită la Paris în 1909, pentru a studia aici tehnici de pictură. Vizitându-i atelierul, i-a solicitat sculptorului realizarea portretului său, lăsându-i chiar o fotografie de-a sa și un autoportret. În 1911, Brâncuși sculptează din memorie chipul ei în marmură și în bronz, stăruind asupra ochilor profunzi, mari, migdalați, sprâncenelor sobre, nasului subțire, realizând în perioada 1912-1933 nouăsprezece sculpturi Domnișoara Pogany. 

Medalie comemorativă "Constantin Brâncuși (1876-1976). Expoziție Filatelică Omagială - București 1976", a fost bătută în România, la Monetăria Statului de gravorul Ștefan Grudinschi. Realizată din bronz cu un diametru de 60 mm și greutatea de 113, 73 g., medalia se distinge prin valoarea sa memorială și artistică. Avers: bustul sculptorului spre stânga, legenda semicirculară „CONSTANTIN BRÂNCUȘI - 1876-1976". Reversul: un fragment al tripticului, Poarta sărutului. Legenda semicirculară: „EXPOZIȚIA FILATELICĂ OMAGIALĂ - BUCUREȘTI 1976".

Medalie „Constantin Brâncuși. Domnișoara Pogany. Muzeul de Artă din Craiova. 1987". Realizată în bronz la Monetăria Statului (București), are în diametru 60 mm (din cauza decupării circulare dimensiunile reale ale medaliei fiind D: 45 mm; G: 53, 55 g). Medalia reprezintă pe avers în câmp central imaginea Muzeului de Artă din Craiova, încadrată de legenda semicirculară „MUZEUL DE ARTĂ - CRAIOVA/1987". Revers: replica sculpturii Domnișoara Pogany realizată de ucenicul lui C. Brâncuși O. Moșescu, însoțită de inscripția „CONSTANTIN BRÂNCUȘI - M-elle POGANY/1913".

Tur Virtual


Expoziții

„ROYAL”

Expoziție dedicată Reginei Maria

02 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026

Expoziția ROYAL, semnată de Academia de Artă Handmade București și curatoriată de drd. Mioara Iofciulescu, propune o lectură reflexivă asupra personalității Reginei Maria printr-un corpus artistic creat manual: vestimentație, bijuterie, decor, pictură și grafică. Concepută ca o instalație de memorie vizuală, expoziția reunește peste 150 de lucrări realizate de 15 artiști români - un proiect format în peste șase luni de cercetare, documentare și execuție riguroasă, care reface și interpretează simbolurile regalității în cheia artei handmade.

În centrul proiectului stă colecția vestimentară semnată de Mioara Iofciulescu: rochii și piese inspirate din ținutele regale, alături de costume interbelice din patrimoniul Academiei, colecții de bijuterii realizate manual (Adriana Câmpean, Victoria Semen, Magda Stan, Iuliana Șoaită, Gabriella Jasz, Anișoara Mușat, Delia Lobonț) și o reconstrucție digitală a uneia dintre coroanele Reginei (Radu Iofciulescu). Complementar, expoziția aduce piese de mic mobilier recondiționat, aranjamente florale semnate de Feudalia Peter, Lăcrămioara Anton, Angela Camenschi și Mioara Iofciulescu, precum și lucrări plastice (Valentina Butoi, Iulia Săsărman și Ianis Radu).

ROYAL a cunoscut deja un parcurs apreciat: premieră la Muzeul Național al Literaturii Române (iulie 2025), itinerare la Castelul Balcic, Craiova, Iași și Sala „Regele Mihai I" din Palatul Parlamentului. La Chișinău, vernisajul din 2 decembrie (în proximitatea Zilei Naționale a României) va include un moment teatral, un fragment din „Inima Reginei Maria", interpretat de actrița Claudia Motea și va reuni personalități din mediul cultural, diplomatic și public.

Proiectul, susținut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și de parteneri, îşi propune să readucă în atenție nu doar imaginea publică a Reginei Maria, ci și gustul estetic, afecțiunea pentru artă și responsabilitatea publică. După Chișinău, expoziția va continua la Castelul Pelișor (9 ianuarie - 15 martie 2026) și este planificată pentru alte orașe europene.

Vă invităm să descoperiți ROYAL, o poveste despre eleganță, identitate și reinterpretare artistică în perioada 02 decembrie 2025 - 04 ianuarie 2026, Sala 4 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
24 februarie – 10 martie 2026
 
25 septembrie 2025 – 1 septembrie 2026
 
11 august 2025 – 31 ianuarie 2026
 
Peste 2500 de piese din metale prețioase de o deosebită valoare istorică, artistică și simbolică
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Pentru a marca cei 150 de ani de la nașterea marelui sculptor roman Constantin Brâncuși anul 2026 a fost declarat de președintele României Anul Constantin Brâncuși. Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut în 1876 la Hobița, județul Gorj și va trece la cele veșnice în 1957 la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC