#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Expoziții

„Străjerii secularelor hotare”

70 de ani de la demararea cercetărilor sistematice a așezărilor medievale de pe Nistru

9 septembrie 2020 - 4 ianuarie 2021

În anul 2020 se împlinesc 70 de ani de la începutul cercetărilor arheologice sistematice ale așezărilor fortificate medievale timpurii dintre Răut și Nistru. Investigațiile realizate în siturile de la Echimăuți, Alcedar, Lucășeuca, Țareuca, Rudi-Farfuria Turcească, Poiana-Cunicea, Tătărăuca Nouă-Germănărie etc. au permis reconstituirea realităților istorice și arheologice ale perioadei secolelor IX-XI p. Chr. S-a constatat că aceste sisteme strategice complexe, alcătuite din șanț, val de pământ și lemn, înzestrate cu palisade puternice, au fost edificate în contextul apariției unor iminente primejdii din exterior și că ele puteau fi realizate de structuri politice puternice, bine închegate, de nivel regional.

Expoziția etalează o parte din descoperirile din nord-estul teritoriului pruto-nistrean, reprezentate prin așezări circulare fortificate, construite a fundamentis, „locuințe lungi", cuptoare pentru topirea fierului, ateliere meșteșugărești pentru confecționarea uneltelor și armelor din fier, os și corn sau pentru prelucrarea pieselor din argint, tumuli cu morminte de incinerație, depozite de unelte și arme, topoare de luptă, tezaure de piese de argint, conținând monede islamice și bizantine, lingouri de argint, pandantive scandinave cu ornament animalier, inclusiv de tip „Gnezdovo", greutăți din fier în folie de bronz, cântar de tip balanță, toporașe miniaturale din fier sau bronz, mărgele de chihlimbar etc. O parte din aceste materiale sunt prezentate în expoziția de bază sau în expoziția Tezaur a Muzeului, altele se păstrează în colecțiile unor muzee din Republica Moldova sau de peste hotare.

Apariția, în această perioadă, a sistemelor defensive în spațiul dintre râurile Răut și Nistru, precum și în nordul Bucovinei, a fost asociată cu pătrunderea în regiune a scandinavilor, care urmau vechiul traseu de la Marea Baltică, de-a lungul fluviilor Vistula și Nistru, numit și „cel de-al doilea drum de la varegi la greci", pentru a ajunge la Marea Neagră, în Balcani, Bizanț, Constantinopol sau Bagdad. Așezările fortificate constituiau locuri de popas pentru negustori sau tabere militare intermediare, care au devenit, cu timpul, centre militare, administrative, meșteșugărești și comerciale prospere, adevărate proto-oraşe medievale, la edificarea cărora a contribuit populația locală românească. Acestea au fost distruse, se pare, de invazia nomazilor turanici de la sfârșitul secolului al XI-lea.

Piesele arheologice care alcătuiesc fondul de bază al expoziţiei sunt autentice, originale şi doar unele dintre ele au fost supuse unor proceduri firești de restaurare şi conservare. Câteva topoare de luptă fac parte din colecția particulară a dlui Victor Borșevici. Demersul expozițional este completat cu macheta așezării fortificate de la Echimăuți, realizată în anii '60 ai secolului XX, cu câteva categorii de unelte și arme reconstituite, cu diverse imagini care ilustrează tematica abordată.

Expoziția, prin vestigiile etalate, contribuie la augmentarea dimensiunii educative și culturale a activității muzeale, la promovarea valorilor patrimoniale naționale în context internațional.

Curator: Dr. Ion Tentiuc