#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Expoziții

„Străjerii secularelor hotare”

70 de ani de la demararea cercetărilor sistematice a așezărilor medievale de pe Nistru

9 septembrie 2020 - 4 ianuarie 2021

În anul 2020 se împlinesc 70 de ani de la începutul cercetărilor arheologice sistematice ale așezărilor fortificate medievale timpurii dintre Răut și Nistru. Investigațiile realizate în siturile de la Echimăuți, Alcedar, Lucășeuca, Țareuca, Rudi-Farfuria Turcească, Poiana-Cunicea, Tătărăuca Nouă-Germănărie etc. au permis reconstituirea realităților istorice și arheologice ale perioadei secolelor IX-XI p. Chr. S-a constatat că aceste sisteme strategice complexe, alcătuite din șanț, val de pământ și lemn, înzestrate cu palisade puternice, au fost edificate în contextul apariției unor iminente primejdii din exterior și că ele puteau fi realizate de structuri politice puternice, bine închegate, de nivel regional.

Expoziția etalează o parte din descoperirile din nord-estul teritoriului pruto-nistrean, reprezentate prin așezări circulare fortificate, construite a fundamentis, „locuințe lungi", cuptoare pentru topirea fierului, ateliere meșteșugărești pentru confecționarea uneltelor și armelor din fier, os și corn sau pentru prelucrarea pieselor din argint, tumuli cu morminte de incinerație, depozite de unelte și arme, topoare de luptă, tezaure de piese de argint, conținând monede islamice și bizantine, lingouri de argint, pandantive scandinave cu ornament animalier, inclusiv de tip „Gnezdovo", greutăți din fier în folie de bronz, cântar de tip balanță, toporașe miniaturale din fier sau bronz, mărgele de chihlimbar etc. O parte din aceste materiale sunt prezentate în expoziția de bază sau în expoziția Tezaur a Muzeului, altele se păstrează în colecțiile unor muzee din Republica Moldova sau de peste hotare.

Apariția, în această perioadă, a sistemelor defensive în spațiul dintre râurile Răut și Nistru, precum și în nordul Bucovinei, a fost asociată cu pătrunderea în regiune a scandinavilor, care urmau vechiul traseu de la Marea Baltică, de-a lungul fluviilor Vistula și Nistru, numit și „cel de-al doilea drum de la varegi la greci", pentru a ajunge la Marea Neagră, în Balcani, Bizanț, Constantinopol sau Bagdad. Așezările fortificate constituiau locuri de popas pentru negustori sau tabere militare intermediare, care au devenit, cu timpul, centre militare, administrative, meșteșugărești și comerciale prospere, adevărate proto-oraşe medievale, la edificarea cărora a contribuit populația locală românească. Acestea au fost distruse, se pare, de invazia nomazilor turanici de la sfârșitul secolului al XI-lea.

Piesele arheologice care alcătuiesc fondul de bază al expoziţiei sunt autentice, originale şi doar unele dintre ele au fost supuse unor proceduri firești de restaurare şi conservare. Câteva topoare de luptă fac parte din colecția particulară a dlui Victor Borșevici. Demersul expozițional este completat cu macheta așezării fortificate de la Echimăuți, realizată în anii '60 ai secolului XX, cu câteva categorii de unelte și arme reconstituite, cu diverse imagini care ilustrează tematica abordată.

Expoziția, prin vestigiile etalate, contribuie la augmentarea dimensiunii educative și culturale a activității muzeale, la promovarea valorilor patrimoniale naționale în context internațional.

Curator: Dr. Ion Tentiuc