#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual

Expoziții

„Sub cer străin. Locuitorii Lituaniei în lagărele şi locurile de exil din URSS. Anii 1940-1958”

17-31 octombrie 2017

Pe 17 septembrie 2017, ora 15.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc inaugurarea expoziţiei „Sub cer străin. Locuitorii Lituaniei în lagărele şi locurile de exil din URSS. Anii 1940-1958", realizată de către Muzeul Victimelor Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului şi Rezistenţei Populaţiei Lituaniei.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, în cooperare cu Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova, prin Programul de Stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1953".

La manifestarea de inaugurare, moderată de directorul general al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Eugen Sava, au luat cuvântul: Gheorghe Postică, viceministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova; Andrei Didenko, ministru consilier al Ambasadei Lituaniei la Chișinău; Eugenijus Peikštenis, director al Muzeului Victimelor Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului și Rezistenței Populației Lituaniei; prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, director al Programului de Stat „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSSM în perioada anilor 1940-1941 și 1944-1953"; dr. Ludmila Cojocaru, director de proiect din cadrul Programului de Stat.

Scopul expoziţiei este de a relata cetăţenilor Europei, în special tinerei generaţii, despre crimele comise de regimul totalitar sovietic pe teritoriul Lituaniei. La realizarea expoziţiei au fost utilizate documente şi materiale din fondurile Muzeului Victimelor Genocidului, Arhivei Speciale şi Arhivei Centrale de Stat ale Lituaniei din Vilnus, Muzeului Naţional Lituanian, Muzeului deportărilor, exilării şi rezistenţei din Kaunas, Muzeului „Alka" al regiunii Žemaitia şi Muzeului regional din Tauragė.

Exponatele povestesc despre organizarea deportărilor, despre arestări cu substrat politic, despre viaţa insuportabilă a persoanelor deportate şi a deţinuţilor din lagăre, despre condiţiile de muncă şi de trai. Cele 20 de standuri, amenajate după principiul tematic, reflectă cele mai diferite aspecte ale existenţei cotidiene a deportaţilor şi deţinuţilor politici: alimentare, îmbrăcăminte, credinţă etc., scoţând la iveală diferenţele existente în condiţiile de viaţă ale persoanelor exilate comparativ cu deţinuţii politici din lagăre. Dramatismul imaginilor, scrisorilor, documentelor legate de condiţiile în care se aflau deţinuţii politici este accentuat de motivele sârmei ghimpate, care se repetă obsesiv pe standuri.

Expoziţia a fost prezentată în premieră la 21 iunie 2011, la o serată în Parlamentul Europei, cu genericul „Prezentul şi trecutul, puse faţă în faţă", manifestarea fiind consacrată aniversării a 70-a a începutului deportărilor din Lituania. Ulterior, expoziţia a fost prezentată în Polonia, Franţa, Marea Britanie, în mai multe oraşe şi instituţii din Lituania.