EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual


Expoziții

„Vilnius – 700 de ani”

Expoziție de fotografie veche

26 mai – 18 iunie 2023

Cel mai vechi document istoric în care este menționat numele Vilnius este o scrisoare a Marelui Duce al Lituaniei Gediminas, trimisă către Europa de Vest la 25 ianuarie 1323. Astfel, pe 25 ianuarie 2023, capitala Lituaniei sărbătorește 700 de ani de la prima mențiune.

Timp de șapte secole, Vilnius a trăit perioade de prosperitate dar și de declin. Aspectul orașului transformându-se în timp iar schimbările sale exterioare fiind în mare parte rezultatul războaielor, ocupațiilor, epidemiilor și incendiilor. Dar de fiecare dată, orașul își revenea pentru a prospera din nou. Primele, cele mai autentice imagini ale orașului au fost realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când fotografia, una dintre cele mai importante descoperiri tehnologice a acelor vremuri a ajuns în sfârșit la Vilnius. Istoria fotografiei în Vilnius începe în 1839, odată cu producerea și afișarea primelor imagini dagherotip. Primele studiouri foto din oraș au fost deschise în 1860 de către fotografii Abdon Korzon și Albert Swieykowski, care realizau atunci imagini cu Vilnius. Orașul a fost filmat și de fotografi veniți din străinătate, printre care Wilhelm Zakharchik, Antal Rohrbach și Konrad Brandel, care au fost primii creatori de imagini incluse în albumele Vilniaus vaizdai (Imaginile Vilniusului). Cu toate acestea, primul fotograf care a documentat în detaliu vechiul Vilnius a fost Józef Czechowicz (1818-1888). În istoria fotografiei de la Vilnius, Czechowicz este cunoscut ca fiind un creator de panorame artistice, peisaje foto impresionante ale împrejurimilor și cronicar al monumentelor arhitecturale unice și al evenimentelor importante din viața orașului.

Mai târziu, Vilnius a fost fotografiat de Stanisław Filibert Fleury (1858-1915), care, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, a folosit fotografia pentru a surprinde monumentele istorice și arhitecturale în fotografiile sale, precum și scene din viața de zi cu zi a orașului fotografiind cu mare plăcere oamenii în stradă, piețe, bazare și târguri.

Cea mai mare colecție de fotografii ale Vilniusului a fost asamblată de fotograful și pionierul fotografiei de artă Jan Bułhak (1876-1950). De-a lungul multor ani în care a fotografiat orașul, din 1910 până în 1944, Bułhak a creat mii de fotografii interesante și valoroase. După ce s-a stabilit la Vilnius înainte de Primul Război Mondial, a fost angajat ca fotograf de oraș, motiv pentru care cea mai mare parte a moștenirii sale constă în fotografii artistice ale arhitecturii Vilniusului: imagini ale străzilor din orașul vechi, bisericilor și interiorul acestora, mănăstirilor, palatelor și arhitecturii rezidențiale precum și alte tipuri de arhitectură și detaliile acesteia. Bułhak a acordat o atenție considerabilă luminii naturale, care a devenit un motiv estetic esențial în fotografia sa și principala sa metodă de exprimare artistică. Această expoziție prezintă o mică selecție de imagini istorice ale Vilniusului, care vor oferi vizitatorilor ocazia de a vedea și de a-și imagina cum arăta orașul în trecut. Spiritul acestui oraș istoric este perfect subliniat în cuvintele lui Jan Bułhak: „Vilnius sună, joacă și cântă prin turlele bisericilor sale, zâmbește prin florile sale de grădină, roșește prin țiglele sale, încântă cu dealurile sale înverzite și râurile limpezi, și emoționează orice inimă capabilă de iubire. Clopotele Vilniusului răsună profetic, sonor: Am fost, suntem și vom fi aici!"

 


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Vineri închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC