#Exponatul Lunii

Realizată în 1902 de compania „AG vorm Siedel & Nauman" din Dresden, Germania.

Dimensiuni: lungime-38 cm, lățime-35 cm, înălțime-20 cm. Greutate-16 kg. A intrat în colecția muzeală în 1984, prin transfer de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Mașina cuprinde carul normal, instalat pe rulmenți cu bile și role, și claviatura standard, pe care sunt montate 42 de clape cu două seturi complete de alfabet latin și chirilic, semne de punctuație, cifre și simboluri matematice, capabile să tasteze 126 de caractere. Sub carcasa din metal se află barele de scriere, dispuse în evantai, ce conțin caracterele în relief și rolele cu bandă tușată. Prin apăsarea clapelor se acționează barele de scriere, care lovesc banda tușată și imprimă caracterele pe hârtia încordată în sulul mașinii.

Are părțile laterale frumos decorate cu elemente rafinate turnate din fontă, stil Art Nouveau, care reprezintă denumirea mărcii - „Ideal". Modelul Polyglott, dotat cu claviatură bilingvă brevetată în Marea Britanie de către Max Klaczko din Riga-Letonia, a fost produs între anii 1902 și 1913, reprezentând prima mașină care scria în două limbi. Mașina „Ideal Polyglott" a fost vândută activ în Imperiul Rus și foarte populară în Polonia, Bulgaria și Serbia.
Mașina de scris - un dispozitiv mecanic folosit pentru imprimarea textelor direct pe hârtie - se numără printre cele mai importante invenții ale lumii moderne, deoarece a revoluționarizat procesul de comunicare. De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XXI-lea a devenit un instrument indispensabil, folosit pe scară largă de către scriitori, în birouri și pentru corespondența de afaceri, în case private. Momentul de vârf al mașinii de scris a fost în anii '50 ai sec. XX, când media de vânzări a atins în SUA 12 milioane de unități. În noiembrie 2012, fabrica „Brother" din Marea Britanie a produs ceea ce a pretins a fi ultima mașină de scris, aceasta fiind donată Muzeului Științelor din Londra.

Apariția calculatorului și a programelor de procesare text, inventarea imprimantei și scăderea prețurilor la toate acestea, au dus la dispariția mașinii de scris de pe piața largă. Aceasta a devenit exponat de muzeu.
La 23 iunie se marchează Ziua mașinii de scris, ziua în care inventatorul și jurnalistul american Christopher Latham Sholes a patentat mașina sa de scris. Astfel, este celebrat dispozitivul simplu, care este deja istorie, și minunatele realizări literare pe care le-a dat lumii începând din 1868.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Aprilie 2021

Cruce-fibulă

Din perioada de debut a creștinismului, crucea semnifica nu doar instrumentul de tortură, ci și simbolul biruinței asupra morții, simbol al mântuirii.

Piesa pe care o prezentăm luna aceasta este executată din argint, având forma unei cruci de tip bizantin, cu marginile brațelor trapezoidale. Brațele laterale și cel din partea inferioară par că sunt întoarse în interiorul unui vas (potir?) cu „piciorușul" în formă de trapez.

Brațele crucii și ale „potirului" se finalizau cu un element decorativ în formă de sferă (picătură). Crucea are un decor în relief, executat în tehnica filigranului și granulației, compus din picături, șnururi - duble și triple -, cercuri cu picătură în centru, frunze de trifoi (?). În centrul crucii, la intersecția brațelor, se află o montură circulară cu marginea șnurată, în care se află un granat. Totuși, elementul decorativ principal reprezintă imaginile a patru păuni spre dreapta, cu un șarpe în cioc, dispuși pe toate brațele crucii. Imaginea păunilor este redată într-o manieră artistică însă coada este stilizată sub formă de palmetă.

Păunul, originar din India, datorită cozii sale luxoase în formă de evantai, era considerat simbol al Soarelui. În Grecia antică, el era considerat păsărea sacră a zeiței Hera, iar în Roma antică - a zeiei Iuno. În Rusia kieveană, păunul (pasărea-măiastră) simboliza, la fel, Soarele. În Occident, păunul era considerat un ucigaș de șarpe, iar culorile irizate ale cozii erau atribuite capacității sale de a transforma veninul șarpelui în substanță solară. De vreme ce șerpii din simbolismul iranian erau considerați dușmanii soarelui, se credea că păunul ucide șerpii, pentru ca din saliva lor să-și creeze „ochii" irizați de bronz-verde și albastru-auriu de pe penele cozii sale.

Splendoarea strălucitoare a cozii păunului mascul este motivul pentru care îl comparăm cu zeii nemuritori și, prin urmare, cu nemurirea. Păunii sunt cunoscuți ca o emblemă a măreției, a autorității regale, a superiorității spirituale, a creației ideale.

În perioada timpurie a creștinismului, păunul reprezenta simbolul iubirii, învierii, nemuririi, frumuseții, al veșniciei sufletului, al ochiului atotvăzător al Bisericii, iar pana de păun era emblema Sf. Varvara. Reprezentarea păunilor cu șarpele în cioc, pe cruce, nu este deloc întâmplătoare, ea simbolizând victoria lui Christos asupra Răului.

Pe partea din spate a crucii sunt păstrate urmele unui dispozitiv de fixare, care, probabil, se completa cu un ac (lipsă), piesa având astfel și o funcționalitate de agrafă (fibulă), care, cu siguranță, se prindea pe stofă. Presupunem datarea piesei cu sec. IX-XII.

Piesa are următoarele dimensiuni: înălțimea- 125 mm; lățimea - 86 mm; greutatea - 47 g.