#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Aprilie 2024

Cazanul scitic din bronz de la Răscăieții Noi

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.