#Exponatul Lunii

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei. Era o icoană veche care se va face vestită prin descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat".
Prin anii 980-982, într-un ajun de duminică, înainte de privegherea de toată noaptea, bătrânul călugăr plecase la biserica din apropiere şi lăsase cuvânt ucenicului să facă rânduiala religioasă şi în chilie. Cum era de ascultare, ucenicul făcuse întocmai ce i s-a spus. Când acesta ajunge la cântarea a IX-a Canoanelor „Ceea ce eşti mai curată decât serafimii...", iată că aude cum cineva începe să cânte împreună cu el „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu". Era un călugăr pelerin, apărut pe neprins de veste, care se alăturase celui din chilie, în săvârşirea rânduielilor de rigoare. În acest moment icoana a început să radieze lumină în jurul său, ca în plină zi. Ucenicul, uluit de cele petrecute, îl roagă pe misteriosul călugăr să-i scrie versurile. Acesta i le scrie cu degetul pe o ţiglă de parcă scria pe ceară moale şi-i spune : „De acum înainte aşa să cântaţi şi voi, ortodocşii", şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Ucenicul, rămas de unul singur, se dumerise că fusese martorul unor mari întâmplări. Îl luminase gândul, că pelerinul n-a fost altcineva decât Sfântul Arhanghel Gavriil şi venise, cum făcuse şi alteori, să aducă oamenilor cuvântul Celui de Sus.

Din chilia „Adormirea Maicii Domnului" icoana a fost pusă în Sfântul Altar a bisericii Protaton, unde şi până astăzi se păstrează o icoană de acest fel, iar ţigla cu cântarea divină este dusă la Constantinopol şi inclusă în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. În scurt timp, rugăciunea Arhanghelului Gavriil a fost introdusă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după Sfinţirea Darurilor de Pâine şi Vin. Valea cu chiliile se numeşte de atunci Adin, ceea ce înseamnă „a cânta", „cântare". Icoana ''Cuvine-se cu adevărat'' este de o inestimabilă valoare şi a devenit protectoarea Sfântului Munte. Icoana este sărbătorită la 11/24 iunie, comemorând minunata apariţie a Sfântului Arhanghel și la 13/26 iulie în cinstea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Este o icoană de tip Eleusa, personajele centrale exprimând gingăşie şi tandreţe. Ţine Pruncul cu mâna dreaptă, cu cea stângă, petrecută pe sub picoarele lui, prinde între degete cămaşa fiului. Micul Iisus poartă cămaşă scurtă, până la genunchi, în mâna dreaptă ţine sulul, pe care sunt scrise cuvintele Axionului. Mâna stângă, însă, este strecurată pe sub vălul Maicii Domnului spre umărul Ei stâng. Ambii poartă coroane şi nimburi aurite. Doi îngeri încadrează nimbul Preacuratei, iar în cer deschis Atotputernicul binecuvântează cu ambele maini. Realizată în tehnica tempera pe lemn, icoana este prevăzută cu foiță de aur și email multicolor ce conferă imaginii o finețe aparte. Inscripția de pe latura inferioară a chenarului anunță că icoana a fost realizată de pictorul Ioasaf, în anul 1905.

Este vorba de călugărul zugrav Ioasaf Berghie (1862-?) de la mănăstirea Noul Neamţ, aflându-se aici în perioada anul 1887 - anii '40 ai secolului XX, ocupând trei camere, „ca să-şi aşeze atelierul ... în care a lucrat continuu la icoane şi mănăstiri". Născut în familia dascălului bisericii din satul Jabca, Ștefan Berghie, Ioan Berghie a îndrăgit de tânăr chipurile sfinte din icoane. În anul 1890, însuşi stareţul Andronic de la Noul Neamţ l-a binecuvântat sa picteze icoane. Primind monahismul în anul 1895 cu numele Ioasaf, va merge pe jos să viziteze mari centre bisericeşti din preajmă și de mai departe, de unde va prelua taina zugrăvirii icoanelor. De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând şi tehnici decorative noi. Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate şi peste hotarele ţării. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din marile ateliere meșteșugărești. În sensul evitării acestor situaţii confuze, primeşte binecuvântarea stareţului de a-şi lăsa semnătura pe icoane, astfel obținând celebritate și numele lui.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

August 2022

Paftale

Atelier de giuvaiergerie din orașul Orhei, Basarabia, secolul al XIX-lea

Cuvântul Pafta este de origine turcă și se folosește în forme aproape identice în limbile română, greacă, bulgară, sârbă și în unele dialecte aromâne, desemnând accesoriile vestimentare cu rol fucțional și ornamental, care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul.

Paftalele sunt accesorii ale costumelor de ceremonie și cotidiene, obișnuite la curtea domnească, dar și în ambianța orașelor și târgurilor din Țările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influența sporită a culturii grecești.

În toată peninsula balcanică, atelierele argintarilor au produs paftale foarte diferite ca dimensiuni, aliaje, tehnică, stil, decorație. Paftalele turcești erau, de obicei, dantelate, adesea - aurite, cu multe pietre, exprimând opulență. La bulgari și aromâni sunt mai simple, dar au un anumit model și o simbolistică aparte. La greci sunt în special din argint, cu modele delicate, la care se adaugă coral și bănuți. Diferența dintre Occident și Orient este marcată de capacitatea otomanilor de a combina materialele cu pietrele prețioase. O altă trăsătură este preferința pentru motivele florale în detrimentul reprezentării animalelor și păsărilor. Populațiile aflate sub stăpânire otomană au asimilat influențele și le-au integrat propriei culturi.

Paftalele etalate certifică prezența unui atelier de giuvaiergerie în orașul Orhei, Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar calitatea executării, prelucrarea fină a detaliilor, compoziția complexă denotă măiestria și iscusința meșteșugarilor.

Asemănătoare din punct de vedere stilistic, cele trei paftale sunt alcătuite din două piese, în formă de sămânță germinativă, cu vârfurile puternic marcate. Chenarul marginal este decorat cu motivul ghirlandei, care circumscrie elemente decorative florale. Sistemul de închidere cu cârlig și gaică este acoperit cu un buton decorat. Pe verso ambele părți sunt prevăzute cu câte două bride verticale, cu care se prindea centura.

Paftalele au fost realizate din argint, dovadă servind marca fineții metalului (titlul „84"), aplicată, conform regulamentului, pe ambele detalii ale paftalei, și marca atelierului de giuvaiergerie din Orhei - simbolul stejarului încadrat într-un scut stilizat. Calitatea metalului și a execuției este certificată și de marca meșterului marcator (probirer), una dintre paftale fiind expertizată de Dmitri Tiunov, având aplicat poansonul „ДТ" (DT). Pe ambele detalii ale paftalei este ștanțat anul 1858 și poansonul argintarului care a executat piesa „ПН" (PN). Marca aplicată pe cea de-a doua pafta - inițialele „МИ" (MI) - indică doar meșterul care a executat piesa. Cea de-a treia pafta, realizată în atelierul de la Orhei, nu are aplicate, conform legislației, mărcile necesare pe versoul paftalei, dar păstrează ștanțate aceleași mărci pe marginea laterală a pieselor: simbolul stejarului, titlul „84", anul executării - 1871 și inițialele meșterului marcator - „КС" (KS), identificat cu Sergheev Klim Pavlov, care a activat între anii 1868 și 1871.

Între anii 1840 și 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile și cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României. Aceasta a introdus la Curte portul național românesc, accesorizat cu paftale. Exemplul ei a fost urmat de elita feminină a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Iar succesoarea ei, Regina Maria, avea să perpetueze această modă, cu eleganță și rafinament, și în perioada interbelică.

#Exponatul Lunii

Maica Domnului „Cuvine-se cu adevărat” (“Axion Estin”)

August 2022

Paftale

Atelier de giuvaiergerie din orașul Orhei, Basarabia, secolul al XIX-lea

#Exponatul Lunii