#Exponatul Lunii

Clopoțeii de Crăciun au intrat în spațiul românesc printr-un proces îndelungat, în care tradițiile arhaice s-au împletit cu credința creștină și cu influențele europene. Cu mult înainte de apariția sărbătorii Crăciunului, sunetele metalice aveau un rol ritualic important în comunitățile vechi: ele erau folosite pentru alungarea spiritelor rele, pentru purificarea spațiului și pentru protejarea oamenilor în momentele de trecere dintre ani. Aceste credințe s-au păstrat în obiceiurile de iarnă, precum colindatul, Plugușorul sau jocurile cu măști, unde clopotele și zurgălăii erau nelipsiți.

Odată cu răspândirea creștinismului, sunetul clopotului a căpătat o semnificație religioasă profundă, devenind vestitor al sărbătorilor mari și simbol al Nașterii Domnului. Totuși, clopoțeii mici nu erau încă folosiți ca decorațiuni, ci mai ales ca obiecte funcționale sau rituale.

Primul brad împodobit cu prilejul sărbătorilor de Crăciun a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după sosirea sa în Principatele Române, în anul 1866. Din acel moment, tradiția s-a statornicit, iar în noaptea de Crăciun, prinții și prințesele invitate la palat participau la împodobirea bradului. Printre ornamentele folosite se numărau și clopoțeii metalici, care simbolizau bucuria, vestea cea bună și protecția divină asupra casei.

În secolul al XX-lea, clopoțeii de Crăciun se răspândesc în toate provinciile românești și devin un simbol vizual al sărbătorii, prezent atât în decorațiuni, cât și în colinde. Chiar și în perioadele în care expresia religioasă a fost restricționată, clopoțeii au rămas în casele oamenilor ca semn al bucuriei și al continuității tradiției. Astăzi, ei păstrează această dublă semnificație: ecoul unor credințe străvechi și, totodată, vestea Nașterii lui Hristos, devenind un simbol al speranței, al luminii și al legăturii dintre trecut și prezent.

Aceste piese cu clinchete sonore fac parte dintr-o colecție generoasă de patrimoniu al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, întrunind peste 200 de bunuri culturale. O contribuție substanțială la completarea acestei colecții de clopoței decorativi a adus-o Dorina Raischi, învățătoare la școala nr. 94 din or. Chișinău, care a donat muzeului 174 de clopoței, dintre care circa 30 de piese sunt cu tematica sărbătorilor de iarnă. Aceștia fiind confecționați din ceramică, porțelan, sticlă, metal, au fost aduși de pe diferite meridiane ale lumii, unde redau o imagine sumară despre cultura universală a clopoțeilor. Ei dau o nota festiva casei noastre si chiar unui cadou, sunt parte integranta a sărbătorilor de iarna si este greu sa ne imaginam Crăciunul fără clinchetul lor vesel.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2020

Vasul –„binoclu” de la Ciulucani

Piesa a fost descoperită în anul 1990 lângă s. Ciulucani, r-nul Teleneşti, cu ocazia amenajării unui iaz. În acelaşi an, arheologul Tatiana Todorova a efectuat în aşezare săpături care aveau menirea să salveze de la distrugerea iminentă o parte din suprafaţa ei. Aşezarea Ciulucani I se situează pe versantul văii unui pârâu, afluent de stânga al râului Ciulucul Mic, la 12 km nord de satul Ciulucani, raionul Telenești.

Vasul aparţine culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa (aa.5.200 până în 3.200 a.Chr.), care şi-a primit denumirea după cea a satului cu același nume din apropierea Iaşului, unde, în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni (în ucr. Tripolie) se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Așezările cucuteniene aveau o organizare protourbană, cu locuinţe construite din lut pe structuri de lemn. Cucutenienii practicau vânătoarea, agricultura şi meşteşugurile casnice, cum ar fi: ţesutul, olăritul, confecţionarea uneltelor. Culorile predominante pe ceramica cucuteniană sunt roşul, albul şi negrul.

Piesă în formă de binoclu reprezintă două tuburi ceramice, unite prin intermediul a trei bare (punţi) dispuse orizontal, fiind compusă, ca atare, din două monocluri cu extremităţile în formă de pâlnie. Vasul de culoare gălbuie-roză este modelat dintr-o pastă fină de lut şi decorat prin ornament pictat, pentru care s-au folosit coloranţi naturali, de nuanță negru-maro. După un tip de particularităţi, o astfel de construcţie avea ca prototip o construcţie similară de lemn. În unele cazuri, extremităţile aveau orificii, adică formau un tot întreg cu tubul suport, în alte cazuri, mai rare, cum este şi piesa de la Ciulucani, ele reprezintă mici phiale. Evoluţia acestui tip de vas are loc în perioada clasică a culturi Cucuteni, de până la începutul degradării treptate a calităţii ceramicii acestei culturi. Până în prezent, nu există opinii sigure privind funcţionalitatea acestor piese, specifice doar culturii Cucuteni, dar mai mulţi cercetători optează pentru supoziţia că acestea ar fi fost utilizate în practica rituală şi se află printre cei mai buni marcatori cronologici şi spaţiali. Fiecare vas-„binoclu" descoperit până în prezent nu are un decor asemănător, toate fiind artefacte unicat.

Vasul -„binoclu" de la Ciulucani are înălţimea de 188 mm, diametrele extremităţilor variază de la 111 la 112,5 mm, lăţimea vasului - 290 mm.

Datare: mileniul IV a. Chr.