#Exponatul Lunii

Clopoțeii de Crăciun au intrat în spațiul românesc printr-un proces îndelungat, în care tradițiile arhaice s-au împletit cu credința creștină și cu influențele europene. Cu mult înainte de apariția sărbătorii Crăciunului, sunetele metalice aveau un rol ritualic important în comunitățile vechi: ele erau folosite pentru alungarea spiritelor rele, pentru purificarea spațiului și pentru protejarea oamenilor în momentele de trecere dintre ani. Aceste credințe s-au păstrat în obiceiurile de iarnă, precum colindatul, Plugușorul sau jocurile cu măști, unde clopotele și zurgălăii erau nelipsiți.

Odată cu răspândirea creștinismului, sunetul clopotului a căpătat o semnificație religioasă profundă, devenind vestitor al sărbătorilor mari și simbol al Nașterii Domnului. Totuși, clopoțeii mici nu erau încă folosiți ca decorațiuni, ci mai ales ca obiecte funcționale sau rituale.

Primul brad împodobit cu prilejul sărbătorilor de Crăciun a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după sosirea sa în Principatele Române, în anul 1866. Din acel moment, tradiția s-a statornicit, iar în noaptea de Crăciun, prinții și prințesele invitate la palat participau la împodobirea bradului. Printre ornamentele folosite se numărau și clopoțeii metalici, care simbolizau bucuria, vestea cea bună și protecția divină asupra casei.

În secolul al XX-lea, clopoțeii de Crăciun se răspândesc în toate provinciile românești și devin un simbol vizual al sărbătorii, prezent atât în decorațiuni, cât și în colinde. Chiar și în perioadele în care expresia religioasă a fost restricționată, clopoțeii au rămas în casele oamenilor ca semn al bucuriei și al continuității tradiției. Astăzi, ei păstrează această dublă semnificație: ecoul unor credințe străvechi și, totodată, vestea Nașterii lui Hristos, devenind un simbol al speranței, al luminii și al legăturii dintre trecut și prezent.

Aceste piese cu clinchete sonore fac parte dintr-o colecție generoasă de patrimoniu al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, întrunind peste 200 de bunuri culturale. O contribuție substanțială la completarea acestei colecții de clopoței decorativi a adus-o Dorina Raischi, învățătoare la școala nr. 94 din or. Chișinău, care a donat muzeului 174 de clopoței, dintre care circa 30 de piese sunt cu tematica sărbătorilor de iarnă. Aceștia fiind confecționați din ceramică, porțelan, sticlă, metal, au fost aduși de pe diferite meridiane ale lumii, unde redau o imagine sumară despre cultura universală a clopoțeilor. Ei dau o nota festiva casei noastre si chiar unui cadou, sunt parte integranta a sărbătorilor de iarna si este greu sa ne imaginam Crăciunul fără clinchetul lor vesel.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2021

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești

Un german pasionat de istoria românilor, Robert Denndorf, a donat muzeului mai multe bunuri culturale de o deosebită semnificație istorică și artistică. Printre acestea distingem gravura Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești. Lucrarea – cu dimensiunile: L – 420 mm, 380 mm; LA – 350 mm, 300 mm – a fost executată de gravorul și editorul german de origine elvețiană Matthӓus Merian, la comanda istoricului german Iohan Abelin, cunoscut ca autor cu numele Iohan Ludwig Gottfreid. Ea reprezintă o imagine generală a dislocării trupelor turcești și rusești pe malul Prutului, lângă Stănilești, înainte de începutul Bătăliei de la Stănilești (județul Vaslui). Pe centru este redat râul Prut, în partea de sus a râului fiind dispusă armata otomană, iar în partea de jos – cea a Rusiei, sprijinită de oștile lui Dimitrie Cantemir (Principatul Moldovei). Prin diverse simboluri, aplicate pe gravură, sunt înfățișate și numerotate anumite acțiuni și lucruri, fără descifrări și explicații. În partea de jos a gravurii, în centru, într-un chenar, se află titlul lucrării în limba germană – Action bey der Prutt zwijehen denen Turcken und Mofcowiten. Gravura a fost publicată, pentru prima dată, în anul 1715, în Theatrum Europaeum, o revistă de istorie, lansată de Mattthӓus Merian, care a apărut, în limba germană, între anii 1633 – 1738. Ulterior, a fost reprodusă și în 1673 în cartea, redactată în limba italiană, Colonna Traiana – Eretta Dal Senato, E. Popolo Romano All, imperatore Traiano Augusto Nel Suo Foro in Roma „Columna lui Traian, ridicată de Senat și poporul roman împăratului Traian în forumul său din Roma”. Volumul cuprindea și o expunere în limba latină, efectuată de Alfonso Ciaccone. În rezultatul Bătăliei de la Stănilești, în Moldova, în 1711, este instalat regimul fanariot, iar în Țara Românească – în 1716. Iar Dimitrie Cantemir se stabilește cu traiul în Rusia.

Gravura-document Lupta de la Prut dintre turci și moscoviți / Bătălia de la Stănilești este una din primele imagini ale istoriei medievale românești înfățișând un eveniment istoric de la începutul secolului al XVIII-lea – Bătălia de la Stănilești – care a avut urmări importante pentru Moldova și Țara Românească. La acest subiect nu există nicio mărturie iconografică a autorilor români din secolul XVIII. Singurele reprezentări artistice, înregistrate până astăzi, au fost lansate de artiști occidentali.

Gravura este de o remarcabilă valoare artistică și istorică, fiind clasată ca bun cultural de patrimoniu mobil în categoria juridică Tezaur.