#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2022

Cărți poștale dedicate sărbătorilor de iarnă

"Pe timpuri oamenii își trimiteau felicitări...”

Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, când ne preocupăm de micile bucurii și surprizele plăcute pe care vrem să le facem celor dragi, alături de felicitarea rostită sau scrisă. Cea din urmă - felicitarea scrisă de mână și expediată prin poștă - azi nu mai este atât de populară, or tehnologiile moderne de transmitere a informațiilor au înlocuit aceste „mici petice de carton", care emanau nu numai parfumul de epocă, dar și individualitatea celui ce a expediat-o. De-a lungul timpului, felicitările au avut rolul unor mesageri, care, de multe ori, au „înlocuit" vizitele menite pentru a-i felicita „personal" pe cei apropiați, pe prieteni, cunoscuți, simbolizând și un gest de stimă și prețuire din partea expeditorului față de destinatar.

Predecesorii felicitărilor au fost cărțile de vizită, apărute pentru prima dată la mijlocul secolului al XVIII-lea la Paris, unde, în preajma sărbătorilor, acestea erau expediate prin curieri sau înmânate personal rudelor, prietenilor, cunoscuților. Anul 1843 este considerat anul "nașterii" felicitărilor cu tematica sărbătorilor de iarnă, prima felicitare de Crăciun fiind comandată de Henry Cole și ilustrată de John Horsley în Londra, apoi multiplicată cu ajutorul litografiei, aceasta asemănându-se cu tradiționalele cărți de vizită. Asemeni unor opere de artă, unele erau cu chenare de aur sau de argint, chiar și atunci când fenomenul a devenit industrie, ele încântau prin imagini feerice, calde, astfel că mesajul scris destinatarului aducea o bucurie și mai mare. Felicitările se deosebeau de celelalte cărți poștale nu numai ca imagine și mesaj, dar și printr-un șir de semne-simboluri caracteristice evenimentului, fiecare în parte purtând un mesaj individual. Acestea erau ilustrații ale tradițiilor și obiceiurilor care existau în țara respectivă, rămânând constantă, indiferent de țară, reprezentarea copiilor și a familiei, șirul imaginilor fiind completat cu scene biblice. Odată cu apariția fotografiei, au început să se imprime cărți poștale cu scene montate. Nu mai puțin interesante erau felicitările cu scene cotidiene reflectând tema Crăciunului, care aveau ca imagine, pe lângă cele tradiționale, masa de sărbătoare, copiii deschizând cadourile aduse de Moș Crăciun, companii și cupluri amuzante, uneori nu foarte sobre, pomul de Crăciun împodobit etc.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei deține o colecție bogată de cărți poștale ilustrate, care include și felicitări cu diverse ocazii. Cele expuse cu ocazia sărbătorilor de iarnă - Crăciunul și Anul Nou - sunt doar o mică parte din colecție, ele au circulat în Basarabia acum un secol, fiind expediate din Imperiul Rus, România și alte țări. Răsfoind albumele cu cărți poștale de epocă, ne transpunem în lumea magică a sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi, savurăm parfumul de epocă și ne întrebăm: când am trimis ultima oară prin poștă o felicitare de Crăciun sau de Anul Nou, scrisă de mână?

#Exponatul Lunii

Cazanul scitic din bronz de la Răscăieții Noi

Decembrie 2022

Cărți poștale dedicate sărbătorilor de iarnă

"Pe timpuri oamenii își trimiteau felicitări...”

#Exponatul Lunii