#Exponatul Lunii

Toc pentru ace, de dimensiuni neobișnuit de mari. A fost utilizat în epoca de piatră în calitate de tub pentru depozitarea și păstrarea obiectelor mici și fragile. A fost descoperit, în anul 1996, de către cunoscutul cercetător Ilie Borziac, în procesul săpăturilor arheologice în situl pluristratigrafic aparținând paleoliticului superior de la Cosăuți, r-nul Soroca. Piesa a fost identificată la adâncimea de 9,7-9,85 metri, într-un strat de cultură asemănător loessului, printre resturile unei stațiuni sezoniere a vânătorilor de reni (în așa-numitul strat cultural 5). Stratul cultural a fost datat prin metoda radiocarbonului cu anul 18140 ± 180. Lungimea obiectului este de 17,6 cm, având diametrul de 1,5 cm. A fost realizat dintr-un os tubular, cu pereți subțiri, aparținând, probabil, unei păsări de dimensiuni mari (vultur, dropie sau pescăruș). Piesa are capetele tăiate transversal. La unul dintre capete a fost realizat un orificiu circular cu diametrul de 5 mm, având marginile atent șlefuite.

Întreaga suprafață a piesei este lustruită până la luciu. Suprafața piesei este ornamentată cu crestături. Crestăturile sunt aplicate ritmic în lungul întregului perimetru. Ele mărturisesc, fără îndoială, despre faptul că piesa a fost lucrată de mâna omului. Lungimea crestăturilor este de 3-3,5 mm. Acestea sunt poziționate transversal, fiind grupate în trei rânduri. Numărul de crestături în rânduri este de 8/8, 16/10, 14/7, cu distanța medie între crestături de 4 mm.

Cercetătorii care au abordat problema funcționalității acestei rarisime piese arheologice au înaintat mai multe ipoteze. Una dintre concluzii este că, probabil, piesa avea utilitate practică polifuncțională. Conform unei ipoteze, prezența orificiului la unul dintre capetele obiectului ar demonstra că acesta reprezintă un flaut. Această opinie a fost pusă la îndoială, din cauza identificării pe suprafața artefactului doar a unei singure găuri. Cel mai probabil, prezența orificiului mărturisește că prin gaură se trecea un fir de ață pentru agățarea tubului cu ace, în vederea protejării și securizării lui. Totodată, dimensiunile relativ mari ale acestei piese face probabilă și posibilitatea utilizării ei în calitate de mufă. Potrivit unei alte versiuni, vestigiile de acest fel puteau fi folosite de vânători pentru desprinderea pieilor de pe animalele vânate, ele fiind utilizate în calitate de tub pentru pomparea aerului sub pielea animalelor mici, în procesul îndepărtării ei. Acest lucru nu numai facilita mult lejeritatea separării blănii, dar și favoriza păstrarea intactă a grăsimii subcutanate.

Exemplare de dimensiuni la fel de mari, similare piesei identificate în apropierea vadului de pe Nistru și realizate din os tubular, cu epifize tăiate, au fost descoperite în mai multe situri din epoca neolitică din Yakutia. Aici acestea erau utilizate în calitate de tocuri pentru păstrarea acelor. Unele dintre ele au fost identificate conținând în interior ace, ceea ce a confirmat funcționalitatea lor practică.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Februarie 2022

Telefon de perete „L.M. ERICSSON & Co”

Data inventării telefonului, un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite, este considerată 14 februarie 1876. În aceeași zi, la distanță de patru ore, la Biroul pentru brevete din New York, au fost depuse două cereri de brevetare a invenției. Prima cerere a fost depusă de Alexander Graham Bell, iar a doua de Elisha Gray. Mulți ani de-a rândul, după lansarea invenției între aceștia au avut o serie de procese judiciare pe parcursul cărora Bell, trebuia să-și demonstreze întâietatea.

În 1876 își începe activitatea și renumita companie de telefoane suedeze „Ericsson", când Lars Magnus Ericsson și prietenul său Karl Anderson au fondat atelierul electromecanic „L.M. Ericsson & Co". În acest atelier, la început se reparau telefoane și alte echipamente de semnalizare, dar începând cu anul 1878 începe producerea telefoanelor cu design propriu. Producția proprie a lui Ericsson a fost determinată de telefoanele companiei americane „Bell Telephon Company", care au apărut pe piața suedeză în 1877 şi adesea erau date pentru reparație. Reparând aceste telefoane, Ericsson a putut nu numai să studieze designul lor, ci și să-l îmbunătățească semnificativ. Dispozitivele produse de Ericsson erau mult mai convenabile, aveau o calitate mai bună a sunetului și costau mai puțin decât cele americane. Treptat, dispozitivele „L.M. Ericsson & Co" au câștigat popularitate nu numai în Suedia, ci și în străinătate. La începutul secolului XX compania suedeză „Ericsson" a deschis o filială și în Rusia.

Telefonul de perete prezentat în această vitrină este un model, produs între anii 1907-1915 la Sankt-Petersburg, Imperiul Rus. Este un telefon intrat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, în 1984, prin transfer de la Muzeul de Stat de Istorie și Studiere a Ținutului Natal. Exponatul face parte din rarități, având o mare valoare istorică, științifică și tehnică.

Telefonul este montat în cutie de lemn cu forma paralelipipedică. Deasupra cutiei pe o placă tronconică cu marginile văluroase sunt montate cinci cleme pentru conectarea liniilor telefonice și de împământare, un microfon emițător și două clopote ale soneriei. În partea de sus a cutiei se află compartimentul pentru inductor, iar în cea de jos pentru baterie. În dreapta este montată manivela pentru acționarea inductorului. În stânga, pe un braț de metal se află microreceptorul cu mâner de ebonită, legat de aparat cu cordon acoperit cu material textil. Telefonul era prevăzut cu electromagneți. Pentru a fi utilizat trebuia de ridicat receptorul, de învârtit manivela, care acționa inductorul, transmițând semnalul la stația de telefoane, unde era preluat de o telefonistă, care făcea legătura cu abonatul solicitat.

Acest tip de aparat a fost proiectat pentru căile ferate. În 1917 acest telefon era utilizat la stația de cale ferată Lipcani, județul Hotin, gubernia Basarabia (în prezent raionul Briceni). Linia de cale ferată Ocniţa - Lipcani a fost dată în exploatare în anul 1893, împreună cu alte două linii Movilău - Ocnița și Bălți - Ocnița.